Suspendarea actului administrativ. Neîntrunirea celor două condiţii prevăzute de art.9 din Legea nr. 29/1990
Suspendarea actului administrativ
presupune întrunirea cumulativă a două condiţii esenţiale: existenţa unor
cazuri temeinic justificate și iminenţa producerii unei pagube.
Secţia de contencios
administrativ, decizia nr.960 din 4 martie 2004
Curtea de Apel București, secţia contencios administrativ, a admis cererea formulată de S.C.”I.E.B.” SA Ploiești; a suspendat executarea deciziei nr.113/2003 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum și procesul-verbal nr. 13436/C/2003 încheiat de Direcţia Generală a Vămilor, până la soluţionarea acţiunii.
S-a reţinut că, prin actele administrative atacate s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina reclamantei, în sumă de 4.697.910.932 lei, iar susţinerea acesteia că, executarea imediată a sumei ar duce la lipsa de lichidităţii a societăţii în lunile în care se înregistrează un vârf în consumul berii, este întemeiată.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice și Direcţia Generală a Vămilor, susţinând, în esenţă, că nu sunt întrunite cerinţele art. 9 din Legea nr. 29/1990, pentru a se dispune suspendarea deciziei și a procesului-verbal.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art. 9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.
Or, în cauză, nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate și la iminenţa pagubei.
Astfel, instanţa primă, nu face referire la vreo probă din care să rezulte, pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, că prin executarea actelor atacate reclamanta ar suferi o pagubă, ci enunţă doar susţinerea societăţii.
Evident, în condiţiile date, în care nici din sentinţă și nici din actele dosarului nu rezultă existenţa celor două cerinţe esenţiale, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală și netemeinică.
În consecinţă, recursurile au fost admise.