Excepţia necompetenţei materiale. Instanţa competentă să judece în materia statutului refugiaţilor în România
O.G. nr. 102/2000, art. 15 alin. 8
Potrivit dispoziţiilor art.
15 pct. 8 din O.G. nr.102/2002, recursul formulat împotriva hotărârii
instanţei „se judecă în termen de 30 zile de la înregistrarea sa de către
tribunalul în a cărei circumscripţie se află judecătoria a cărei hotărâre se
atacă”.
I.C.C.J., secţia de contencios
administrativ,
decizia nr. 1294 din 30 martie 2004
Prin sentinţa civilă nr. 6188/2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 București a fost respinsă plângerea formulată de petentul K.N.H. împotriva hotărârii nr.316204/h/MR din 2 iulie 2003 emisă de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi. Prin aceeași sentinţă, petentul a fost obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.5 din O.G. nr.102/2000 pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate.
Împotriva sentinţei civile nr. 6188/2003 a formulat recurs petentul.
Recursul a fost înregistrat la 10 octombrie 2003 la Judecătoria sectorului 6 București, care prin rezoluţia din aceeași dată a dispus înaintarea dosarului în vederea soluţionării recursului, Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.
Curtea a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale, excepţie de ordine publică, constatând următoarele:
Instanţa de fond a fost învestită prin acţiunea introductivă în condiţiile art. 20 pct.3 și 4 din O.G. nr.102/2000 privind Statutul și regimul refugiaţilor din România, cu o plângere împotriva hotărârii de respingere a cererii de acordare a protecţiei umanitare condiţionată.
Or, potrivit dispoziţiilor art.15 pct.8 din aceeași ordonanţă, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.76/2003, recursul formulat împotriva hotărârii instanţei „se judecă în termen de 30 zile de la înregistrarea sa de către tribunalul în a cărei circumscripţie se află judecătoria a cărei hotărâre se atacă”.
Prin această reglementare legală a fost stabilită astfel printr-o lege specială, derogându-se de la dreptul comun, instanţa competentă material să soluţioneze recursul.
Așa fiind, în mod greșit, judecătoria a înaintat recursul petentului spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 299 C. proc. civ.
În acest sens, în art.299 (2) C. proc. civ. se prevede în mod expres că „recursul se soluţionează de Curtea Supremă de Justiţie, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
În consecinţă, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale și a trimis recursul spre soluţionare Tribunalului București, ca instanţă competentă în condiţiile art.15 (8) din O.G. nr.102/2000.