Poliţist trecut în rezervă la cerere. Decizie de imputare a cheltuielilor de școlarizare și întreţinere. Legalitatea deciziei
O.G. nr. 121/1998
Legea nr. 80/1995
Conform art. 9 din H.G. nr.
137/1991, absolvenţii Academiei de Poliţie „Al .I. Cuza”, după absolvire
trebuie să îndeplinească serviciul de minim 10 ani în unităţile și garnizoanele
Ministerului de Interne, sub sancţiunea suportării cheltuielilor de întreţinere
pe timpul școlarizării.
Potrivit dispoziţiilor alin. (3) al art. 9 din H.G. sus-menţionată, în cazul
nerespectării angajamentului, absolventul este obligat să restituie
cheltuielile de școlarizare și întreţinere, ţinându-se seama de timpul servit.
I.C.C.J.,
secţia de contencios administrativ,
decizia
nr.1713 din 4 mai 2004
Prin acţiunea formulată la 11 decembrie 2002, reclamanta I.F.C. a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând anularea hotărârii nr. 54 din 13 noiembrie 2002 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor de pe lângă Ministerul de Interne, a hotărârii nr. 390055 din 7 august 2002 a comisiei de soluţionare a contestaţiilor din Ministerul de Interne și a deciziei de imputare nr. 204223 din 28 mai 2002, ca fiind netemeinice și nelegale.
De asemenea, reclamanta a solicitat recunoașterea dreptului său de a lua cunoștinţă de modalitatea de calcul a sumei imputate, prin prezentarea calculului justificativ al acesteia și obligarea pârâtului de a-i prezenta în mod defalcat paguba pe care a creat-o Ministerului de Interne, prin luarea în calcul a tuturor sumelor cheltuite cu școlarizarea sa în perioada 1991 – 1995.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministerului de Interne nr. II/02332 din 28 februarie 2002, a fost trecută în rezervă la cerere, iar prin procesul – verbal de cercetare administrativă nr. 34292 din 28 mai 2002 s-a reţinut că a provocat Ministerului de Interne o pagubă de 48.431.159 lei, pentru recuperarea căreia a fost emisă decizia de imputare nr. 204223 din 28 mai 2002.
Plângerea formulată împotriva deciziei de imputare a fost respinsă prin hotărârea nr. 39055 din 7 august a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, care a fost menţinută prin hotărârea nr. 54 din 13 noiembrie 2002 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor de pe lângă Ministerul de Interne.
Reclamanta a susţinut că actele administrative atacate sunt netemeinice și nelegale, cuantumul prejudiciului fiind stabilit pe baza unor texte de lege contradictorii. În acest sens, a arătat că, potrivit art. 50 din O.G. nr. 121/1998, evaluarea pagubei se face la data constatării acesteia, costul actualizat al cheltuielilor efectuate de Ministerul de Interne la data trecerii în rezervă a cadrului militar constând în sumele efectiv cheltuite pe perioada școlarizării, actualizate cu indicele de inflaţie. Cu toate acestea, pârâtul a stabilit suma imputată în mod artificial, luând ca bază preţurile aferente lunii aprilie 2002.
Curtea de Apel București, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 345 din 18 martie 2003, a admis acţiunea și a anulat actele administrative contestate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că decizia de imputare este lovită de nulitate pentru încălcarea prevederilor imperative ale art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, iar pe de altă parte, în cauză este incident motivul de nulitate prevăzut de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta nefiind citată la soluţionarea cauzei de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, a fost pusă în imposibilitate de a prezenta probe și argumente în susţinerea prestaţiei sale, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul de Interne, în prezent Ministerul Administraţiei și Internelor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 și 10 din C. proc. civ., a susţinut, în esenţă următoarele:
- Reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat Ministerului de Interne cu solicitarea de a lua cunoștinţă de modalitatea de calcul a sumei imputate, iar această instituţie a refuzat să-i pună la dispoziţie datele cerute;
- Decizia de imputare a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor H.G. nr. 137/1991 și ale Legii nr. 80/1995; iar reclamanta a fost citată, cu confirmare de primire, la domiciliul pe care l-a indicat, în faţa Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor.
Recursul este întemeiat.
Potrivit prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, obligarea la plata contravalorii bunurilor și serviciilor nedatorate, precum și obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se face prin decizia de imputare sau, după caz, prin angajament de plată.
În cauză, reclamanta I.F.C. a semnat la data admiterii în cadrul Academiei de Poliţie „Al.Ioan Cuza”, potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991, angajamentul prin care se obliga ca după absolvire să îndeplinească serviciul de minim 10 ani în unităţile și garnizoanele Ministerului de Interne, sub sancţiunea suportării cheltuielilor de întreţinere pe timpul școlarizării.
Potrivit dispoziţiilor alin. (3) al art. 9 din H.G. sus-menţionată, în cazul nerespectării angajamentului, absolventul este obligat să restituie cheltuielile de școlarizare și întreţinere, ţinându-se seama de timpul servit.
Reclamanta a absolvit Academia de Poliţie și a lucrat în structurile Ministerului de Interne până la data de 28 februarie 2002, când, la cererea sa, potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. 1 din Legea nr. 80/1995, a fost trecută în rezervă, prin ordinul nr. II/02332 al ministrului de interne.
În atare situaţie, în sarcina reclamantei a fost reţinută producerea unei pagube în sumă de 48.431.159 lei, pentru recuperarea căreia instituţia recurentă a procedat, în mod corect, la emiterea deciziei de imputare, potrivit dispoziţiilor art. 22 și următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că cercetarea administrativă a fost efectuată cu respectarea prevederilor imperative ale art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, intimata fiind citată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor de pe lângă Ministerul de Interne pentru a fi ascultată în cauză.
În ce privește cuantumul cheltuielilor de școlarizare imputată intimatei–reclamante se reţine că acesta a fost calculat cu respectarea dispoziţiilor art. 9 din Hotărârea Guvernului 137/1991 și ale art. 50 din Ordonanţa Guvernului 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999.
Faţă de cele ce preced, se constată că răspunderea materială reglementată de Ordonanţa Guvernului 121/1998 a fost corect angajată în sarcina intimatei – reclamante.
În consecinţă, recursul a fost admis.