Teren prevăzut în amenajamentele silvice. Certificate de atestare a dreptului de proprietate al unei societăţi comerciale asupra terenului. Ilegalitatea certificatelor
Constituţie, art. 135
Legea nr. 18/1991
H.G. nr. 834/1991
Conform art. 3
din H.G. nr. 834/1991 procedura instituită prin acest act normativ nu se aplică
terenurilor care fac parte din domeniul public, iar potrivit art. 5 și 35
din Legea nr. 18/1991, terenurile care figurau în amenajamentele silvice până
la 1 ianuarie 1990 sunt proprietate de stat, sunt inalienabile, insesizabile și
imprescriptibile, aparţin domeniului public și nu pot fi trecute în circuitul
civil decât în baza unei legi speciale.
I.C.C.J.,
secţia de contencios administrativ,
decizia
nr.1740 din 4 mai 2004
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 aprilie 2002, reclamanta Direcţia Silvică Dâmboviţa a solicitat anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu seria M. 08 nr. 1026, 1027, 1028, 1029 și 1030 emise la 20 iulie 2001 de pârâtul Ministerul Turismului pentru Societatea comercială „V.” SA Târgoviște.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal, prin certificatele menţionate, s-a reţinut că terenurile respective sunt proprietatea exclusivă a societăţii comerciale. Aceasta întrucât, susţine reclamanta, prin actele atacate, s-a încălcat dreptul de proprietate a statului, terenurile fiind administrate de Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Dâmboviţa și aparţinând fondului forestier naţional, fiind totodată prevăzute în amenajamentele silvice.
Reclamanta a mai susţinut că prin certificatele atacate s-au încălcat dispoziţiile art.3 din H.G.nr.834/1991, art.5 și 35 din Legea nr.18/1991, art. 3 lit. e), art. 5 și art. 16 din Legea nr. 26/1996, art. 135 din Constituţia României, art. 3 alin. (1), (11), (12) și anexa I din Legea nr. 213/1998, art. 4, 7 și 8 din Regulamentul privind organizarea și funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor și cele ale H.G. nr. 173/2001.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că în vederea obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor menţionate, S.C.”V.” SA a formulat în anul 1997 mai multe acţiuni în constatare, în contradictoriu cu Direcţia Silvică Dâmboviţa, care, deși iniţial au fost admise, ulterior au fost desfiinţate de instanţele superioare, dreptul de proprietate al statului fiind dovedit pe deplin, prezentându-se și amenajamentele silvice care constituie titlu de proprietate al statului.
Curtea de Apel Ploiești, secţia de contencios administrativ și comercial, prin sentinţa nr. 133 din 20 septembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei și a dispus anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise de pârâtul Ministerul Turismului pe numele pârâtei S.C. „V.”SA Târgoviște la data de 20 ianuarie 2001, după cum urmează: Seria M.08 nr.1026/2001 pentru terenul în suprafaţă de 5.667,54 mp aferent Cabanei Scropoasa; Seria M.08 nr.1030/2001 pentru terenul în suprafaţă de 22.170,48 mp aferent Cabanei Zănoaga și organizare șantier; Seria M.08 nr.1029/2001 pentru terenul în suprafaţă de 7.928,50 mp aferent Cabanei Bolboci; Seria M.08 nr.1028/2001 pentru terenul în suprafaţă de 12.019,94 mp aferent Hotelului Cota 1000 și Seria M. 08 nr. 1027/2001 pentru terenul în suprafaţă de 13.911,32 mp aferent Cabanei Peștera, obligând pârâtul Ministerul Turismului să plătească reclamantei 15.033.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că la eliberarea certificatelor de proprietate atacate, Ministerul Transporturilor a avut în vedere sentinţele Judecătoriei Pucioasa, prin care s-au admis acţiunile în constatarea dreptului de proprietate pentru terenurile menţionate în certificate formulate de S.C.”V.” SA, dar că ulterior aceste hotărâri judecătorești au fost desfiinţate pe căile legale de atac. Pe lângă schimbarea împrejurărilor avute în vedere de emitentul actelor, s-a mai reţinut și faptul că din raportul de expertiză topo întocmit în cauză a rezultat că în afara sentinţelor judecătorești care au fost desfiinţate, societatea pârâtă nu a putut prezenta altă documentaţie – cu excepţia celei cadastrale cu care să facă dovada evidenţierii terenurilor în patrimoniul său înainte de 1 ianuarie 1990.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că terenurile în litigiu erau exceptate de la procedura de stabilire a dreptului de proprietate, reglementată de H.G.nr.834/1991, deoarece fac parte din fondul forestier ce aparţine domeniului public al statului, conform art.5 (1) și 35 (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, art. 10 și 16 din Legea nr. 26/1996, art. 135 din Constituţie și dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 și sunt cuprinse în amenajamente silvice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Ministerul Turismului și S.C.”V.” SA Târgoviște, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, Ministerul Turismului susţine că în mod greșit au fost anulate certificatele atacate, întrucât la data emiterii acestora, S.C.”V.” SA a prezentat sentinţe definitive și investite cu formulă executorie, iar autoritatea emitentă nu a cunoscut că acestea au fost desfiinţate de instanţele superioare, situaţie de care instanţa de fond nu a ţinut cont.
Totodată, a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 apreciind că instanţa de fond trebuia să constate neîndeplinirea acesteia și să respingă acţiunea ca inadmisibilă.
Recurenta-reclamantă S.C.”V.”S A Târgoviște susţine în dezvoltarea motivelor sale de recurs că soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor H.G.nr.834/1991, aceasta aplicând greșit prevederile legale și făcând o greșită apreciere a probelor administrate în cauză.
Se mai reţine că instanţa de fond a „absolutizat” hotărârile judecătorești referitoare la drepturile de proprietate asupra terenurilor în discuţie, fără să ţină cont că la data emiterii certificatelor documentaţia prezentată îndeplinea condiţiile H.G.nr.834/1991, iar menţinerea terenurilor în amenajamentele silvice este din culpa reclamantei.
În plus, arată societatea recurentă, intimata - reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Recursurile sunt nefondate.
Pe de o parte, referitor la motivul de recurs privind excepţia privind lipsa procedurii prealabile se constată că instanţa de fond în mod corect nu a admis-o și a considerat că sunt îndeplinite condiţiile art.1 și 5 din Legea nr. 29/1990. Aceasta, atât în raport cu prevederile art.5 din Legea nr. 29/1990, cât și cu probele dosarului din care rezultă că intimata-reclamantă a parcurs această procedură.
Pe de altă parte, se constată că nici motivele de recurs privind fondul cauzei nu pot fi primite.
Astfel, conform art. 3 din H.G. nr. 834/1991 procedura instituită prin acest act normativ nu se aplică terenurilor care fac parte din domeniul public, iar potrivit art. 5 și 35 din Legea nr. 18/1991, terenurile care figurau în amenajamentele silvice până la 1 ianuarie 1990 sunt proprietate de stat, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, acestea aparţin domeniului public și nu pot fi trecute în circuitul civil decât în baza unei legi speciale.
De asemenea, în cauză, societatea pârâtă recunoaște că întrucât Direcţia Silvică a refuzat să-i semneze procesul-verbal de delimitare, neputând astfel obţine titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, a formulat acţiuni în constatare în anul 1997, obţinând hotărâri judecătorești în baza cărora s-au emis aceste certificate, deși hotărârile respective au fost desfiinţate de instanţele superioare.
Prin urmare, astfel cum corect a reţinut și instanţa de fond, certificatele de atestare atacate nu puteau fi emise, pe de o parte, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale (art. 135 din Constituţia din 1991) și cele legale (art.5(1) și 35(1) din Legea nr. 18/1991 republicată, art.10 și 16 din Legea nr. 26/1996, art.11 și 12 din Legea nr. 213/1998), iar, pe de altă parte, acestea nu pot fi menţinute în condiţiile în care hotărârile judecătorești în executarea cărora se pretinde că au fost emise au fost desfiinţate și câtă vreme terenurile sunt cuprinse în amenajamentele silvice.
De altfel, conform art.18 din Legea nr. 29/1990 coroborat cu art. 3791 C. proc. civ. în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept.
Nici motivul de recurs referitor la acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi primit, în raport cu faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 29/1990 coroborat cu art. 274 C. proc. civ., precum și cu stăruinţa emitentului actelor desfiinţate de a le menţine, deși sunt nule.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile formulate neîntemeiate, ambele recursuri declarate în cauză au fost respinse ca nefondate.