Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Cerere de ordonanţă președinţială pentru suspendarea provizorie a unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ

 

 

C. proc. civ., art. 300 alin. 3, art. 403 alin.4, art. 581

 

            Este inadmisibilă cererea de ordonanţă președinţială pentru suspendarea provizorie a unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ, deoarece această măsură este aplicabilă numai în dreptul comun.

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr. 8159 din 10 noiembrie 2004

 

 

            Agenţia pentru dezvoltarea regională sud-vest Oltenia a solicitat pe cale de ordonanţă președinţială,  să se dispună fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării sentinţei nr. 235/CA din 7 iulie 2004 a Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială și de  contencios administrativ până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului.

            S-a arătat că, prin punerea în executare a sentinţei este grav prejudiciată, întrucât informaţiile solicitate nu fac obiectul Legii nr.544/2001.

            Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ, prin decizia nr. 468 din  camera de  consiliu de la 19 iulie 2004, a  admis cererea de ordonanţă președinţială și a dispus suspendarea provizorie a sentinţei în baza  art. 403 alin. (4) și art. 581 C. proc. civ.,  cu menţiunea că și prin cererea de recurs împotriva sentinţei s-a cerut suspendarea executării, în cauză operând dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr.29/1990, care prevăd că recursul este suspensiv de  executare.

            Considerând hotărârea nelegală, A.M. a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea hotărârii  s-a arătat că hotărârea   s-a dat cu încălcarea competenţei, că există neconcordanţă între practicaua hotărârii și  dispozitiv, că a fost  lipsă de procedură, nefiind citat Consiliul pentru dezvoltare regională sud-vest  Oltenia – parte în proces, că există contradicţie  în motivare și că dispoziţiile art. 581 C. proc.civ.  nu operează în cauză.

            Recursul este fondat.

            Prin sentinţa nr.235/CA/7 iulie 2004, s-a respins acţiunea formulată de A.M. împotriva  pârâtului Consiliul pentru dezvoltare regională  sud-vest Oltenia și s-a admis  în parte  acţiunea împotriva Agenţiei pentru dezvoltarea regională sud-vest Oltenia, aceasta fiind obligată  să-i  comunice reclamantului  copii de pe procesele-verbale ale ședinţelor CDR din 22.11.2003, 24.02.2004 și 4.03.2004, precum și de pe  hotărârile pronunţate în aceleași date și să-i plătească daune morale în cuantum de 5 milioane lei și 96.400 lei  cheltuieli de judecată.

            Agenţia pentru dezvoltare  regională sud-vest Oltenia  a solicitat pe cale de ordonanţă președinţială să se dispună suspendarea provizorie a executării sentinţei, cerere întemeiată pe dispoziţiile art.581, art.300 alin. (3) și art.403  alin. (4) C. proc. civ.

            Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ, prin decizia atacată a admis  cererea având  în vedere dispoziţiile legale invocate, deși acestea se referă la procedura specială a ordonanţei  președinţiale - neoperabilă  în materia contenciosului administrativ și la contestaţia la executare sau a altei cereri privind executarea silită – materie  de drept comun ce  operează  în condiţiile legii și care nu se regăsesc în speţă, astfel că se impune admiterea recursului, casarea, deciziei atacate și în fond respingerea cererii ca inadmisibilă.

             In condiţiile date analizarea celorlalte critici din recurs numai interesează, ele fiind rămase fără obiect, iar recursul a fost admis.