Cetăţean român plecat în străinătate. Depășirea termenului de ședere în statul străin. Suspendarea dreptului de folosire a pașaportului. Reducerea perioadei de suspendare
Index alfabetic : Cetăţean român
Suspendarea pașaportului
Perioadă de suspendare
Termen de ședere
O.G. nr. 65/1997
Măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului poate fi luată și în cazul persoanelor care au depășit termenul de ședere în statul în care au călătorit, dar, având în vedere principiul individualizării sancţiunii, această măsură se stabilește proporţional cu gravitatea faptei comise și consecinţele ei.
I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr. 8540 din 26 noiembrie 2004
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamanta B.I.C. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei și Internelor solicitând anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului individual sau, în subsidiar, reducerea perioadei de suspendare la minimul prevăzut de lege.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2002 a efectuat o deplasare în S.U.A. având drept de muncă pe o perioadă limitată.
La expirarea vizei de ședere a continuat însă să lucreze până la 26 octombrie 2003 când, revenind în ţară i-a fost comunicată măsura suspendării folosirii pașaportului pe o durată de patru ani.
Reclamanta a considerat că această durată este nejustificat de mare faţă de împrejurarea că nu a săvârșit fapte penale, iar motivul depășirii termenului de ședere în străinătate a fost numai dorinţa de a lucra în continuare.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială și de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 211 din 10 februarie 2004 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor modificată prin O.G. nr. 84/2003, împotriva persoanelor care depășesc termenul de ședere în statele în care au călătorit stabilite prin acordurile și convenţiile încheiate cu acestea, se poate dispune măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o durată cuprinsă între 1 – 5 ani, iar raportat la starea de fapt expusă, sancţiunea aplicată reclamantei este justificată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispoziţiile O.G. nr. 84/2003.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că nu se justifică aplicarea măsurii spre maximul prevăzut de lege întrucât la expirarea vizei a continuat să lucreze cu contract de muncă până la 26 octombrie 2003, iar intenţia legiuitorului a fost în principal de a sancţiona persoanele care săvârșesc fapte penale grave în străinătate.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din O.G. nr. 65/1997 așa cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 84/2003 „Cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia atunci când:
a) există date temeinice că a săvârșit o infracţiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 2 ani închisoare și că intenţionează să folosească pașaportul pentru a se sustrage urmăririi penale. Măsura se ia la cererea organelor de poliţie pentru o perioadă de cel mult 7 zile.
b) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală și magistratul dispune instituirea măsurii interdicţiei părăsirii localităţii sau ţării, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, indiferent de faza în care acesta se află.
c) a fost condamnat și are de executat o pedeapsă privativă de libertate.
d) este urmărit pentru creanţe exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată, în acest caz măsura se ia la cererea celor interesaţi dacă plata creanţelor a fost dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
e) a săvârșit în străinătate fapte de natură să aducă atingere siguranţei naţionale, menţinerii ordinii publice, protecţiei sănătăţii sau moralei ori drepturilor și libertăţilor fundamentale ale altei persoane care sunt stabilite prin hotărâri judecătorești sau fac obiectul urmăririi penale;
În astfel de cazuri măsura se dispune de către Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei sau de către formaţiunile teritoriale de evidenţă informatizată a persoanei, după caz, pentru o durată cuprinsă între 1 an și 5 ani stabilită proporţional cu gravitatea faptei comise și cu consecinţele ei.
Aceeași măsură poate fi luată și împotriva persoanei care a săvârșit în străinătate fapte de cerșetorie, constatate potrivit legii, precum și împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state și a cetăţenilor români care au fost returnaţi din state cu care România nu a încheiat acorduri de readmisie, indiferent de motive, ori au depășit termenele de ședere în statele în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convenţiile încheiate cu acestea.
Rezultă așadar, din redactarea articolului sus-menţionat că măsura sancţionatorie pentru persoanele care au depășit termenele de ședere poate fi stabilită proporţional cu gravitatea faptei comise și consecinţele ei.
Or, în speţă, instanţa apreciază, raportat la dispoziţiile precitate și la fapta comisă de reclamantă că gravitatea acesteia nu justifică aplicarea măsurii sancţionatorii orientată spre maximul prevăzut de lege.
Urmează așadar să se individualizeze măsura prin cuantificarea termenului de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului pentru B.I.C. pornind de la situaţia de fapt incidentă care nu poate fi comparată cu o faptă penală.
În consecinţă, recursul a fost admis.