Cerere de retrocedare a unui imobil ce a aparţinut unui cult religios. Adresă emisă de Comisia Specială de Retrocedare pentru completarea cererii. Necalificarea adresei ca decizie de respingere a cererii de retrocedare
Index alfabetic : Act administrativ
Culte
Cult religios
Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au
aparţinut cultelor religioase din România
Imobil retrocedat
Retrocedare
O.U.G. nr. 94/2000
H.G. nr. 1164/2001
Adresa Comisiei Speciale de Retrocedare prin care se solicită completarea cererii de retrocedare nu reprezintă și nu poate avea valoarea unei decizii de respingere a cererii.
Chiar dacă cu referire la imobilul în discuţie, Comisia nu a indicat, așa cum a făcut-o în cazul altor imobile, acte specifice ce urmează a fi furnizate, nu se poate susţine că o simplă indicaţie, cu caracter generic, în raport de legea aplicabilă, are valoarea legală și semnificaţia unei decizii de respingere a cererii de retrocedare, care să fie contestată la acest moment de către reclamantă.
În plus, este de remarcat că documentul în integralitatea lui, nu poartă denumirea de „decizie” astfel încât și din această perspectivă, a conferi unei adrese, valoarea legală a unei „decizii”, apare ca fiind excesiv.
I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.8717 din 3 decembrie 2004
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr.208 din 22 martie 2004, a respins ca prematur introdusă acţiunea reclamantei Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens Oradea împotriva pârâtului Statul Român, prin Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România și prin care s-a solicitat anularea deciziei Comisiei comunicată prin adresa nr.7149 din 29 mai 2003 – pct.28 și restituirea în natură a imobilului situat în Băile Felix, comuna Sînmartin, judeţul Bihor, înscris în CF nr.1 Sînmartin nr. top 252/1, 252/2, trecut abuziv în proprietatea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia prematurităţii acţiunii invocate de pârâtă este întemeiată, întrucât prin adresa nr.7149 din 29 mai 2003 a cărei anulare s-a solicitat, pârâta nu a soluţionat cererea de retrocedare a imobilului, nu a emis o decizie de respingere sau de admitere, solicitând chiar reclamantei să completeze cu acte cererea de restituire, formulată pentru mai multe imobile, printre care se află și cel în discuţie.
Totodată, s-a reţinut că potrivit art.2 pct.6 din O.U.G. nr.94/2000 la instanţa de contencios administrativ pot fi atacate cu contestaţie numai deciziile Comisiei Speciale de Retrocedare, dar cum în cauză nu s-a emis încă o astfel de decizie, acţiunea reclamantei apare ca fiind prematur introdusă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens Oradea, criticând-o pentru lipsă de temei legal și pentru greșita aplicare a legii, conform art.304 pct.9 C. proc. civ.
S-a solicitat de către recurentă casarea hotărârii pronunţate și trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii pe fondul cererii de restituire în natură a imobilului indicat, în condiţiile în care, în opinia recurentei, pct.28 din decizia nr.7149 din 29 mai 2003 a Comisiei speciale reprezintă o veritabilă decizie de respingere a cererii de retrocedare ce i-a fost comunicată.
Recurenta a mai arătat că sus-indicata decizie nr.7149 din 29 mai 2003 stabilește prin menţiunile inserate la pct.28, că imobilul – teren revendicat nu poate face „obiectul retrocedării” în conformitate cu prevederile art.5 și 6 din Normele Metodologice de aplicare a art.1 din O.U.G. nr.94/2000, fiind astfel evidentă natura de decizie de respingere a actului invocat și nu aceea a unei simple adrese de solicitare de completare de documente, cum a susţinut pârâta.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a solicitat pârâtei prin cererea înregistrată sub nr.7185 din 28 februarie 2003, retrocedarea în natură a imobilului situat în Băile Felix, având nr. top 252/1 – 252/2 din C.F. nr.1 Sînmartin, judeţul Bihor.
La data de 29 mai 2003, prin adresa nr.7149, ce formează obiectul cauzei de faţă, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1164/2002, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri ce au aparţinut cultelor religioase din România, i se comunică reclamantei că urmare analizării cererilor depuse de aceasta pentru retrocedarea mai mult imobile, i se solicită să completeze dosarele cu anumite înscrisuri, documente, în mod specific indicate.
În cuprinsul aceleiași adrese, la pct.28, contestat de reclamantă, cu titlu generic se menţionează că în conformitate cu prevederile pct.5 și 6 din Normele Metodologice corespunzătoare art.1 din O.U.G. nr.94/2000, pot face obiectul retrocedării, numai acele construcţii care existau fizic, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.94/2000, împreună cu terenul aferent.
Analizând cuprinsul și înţelesul acestui punct „28” din cuprinsul adresei nr.7149 din 29 mai 2003 contestat de reclamantă, individual dar și în contextul întregului document din care el face parte, Înalta Curte apreciază că el nu reprezintă și nu poate avea valoarea unei decizii de respingere a cererii de retrocedare.
Chiar dacă cu referire la imobilul în discuţie, Comisia nu a indicat, așa cum a făcut-o în cazul altor imobile, acte specifice ce urmează a fi furnizate, nu se poate susţine că o simplă indicaţie, cu caracter generic, în raport de legea aplicabilă, are valoarea legală și semnificaţia unei decizii de respingere a cererii de retrocedare, care să fie contestată la acest moment de către reclamantă.
În plus, este de remarcat că documentul în integralitatea lui, nu poartă denumirea de „decizie” astfel încât și din această perspectivă, a conferi unei adrese, valoarea legală a unei „decizii”, apare ca fiind excesiv.
Urmează așadar, ca reclamanta, desigur în măsura în care va aprecia necesar, să sesizeze instanţa de judecată după finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererii de retrocedare a imobilului în discuţie, și care va trebui să îmbrace forma unei decizii motivate, adoptate de către Comisia specială de retrocedare, rezultând din actele dosarului că în prezent procedura de soluţionare a cererilor de retrocedare este în curs, respectiv în faza completării și strângerii înscrisurilor necesare.
Faţă de cele sus menţionate rezultă că instanţa de fond în mod temeinic a reţinut că cererea reclamantei privind anularea actului menţionat și restituirea în natură a imobilului aflat sub incidenţa O.U.G. nr.94/2000, este prematur introdusă, în lipsa adoptării și existenţei unei decizii de către Comisia de retrocedare.
Recursul a fost respins ca nefondat.