Cetăţean român. Suspendarea dreptului de a folosi pașaportul. Legalitatea suspendării. Dreptul la liberă circulaţie. Limite
O.G. nr. 67/1997
Legea nr. 216/1998
Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit.
e) din O.G. nr. 67/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin
Legea nr. 216/1998, cu modificările și completările ulterioare, cetăţeanului
român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost
eliberat, îi poate fi retras sau i se poate suspenda dreptul de folosire a
acestuia, atunci când persoanele au fost returnate în baza acordurilor de
readmisie încheiate de România cu alte state, indiferent de motive, ori care au
depășit termenele de ședere în statele în care au călătorit, stabilite prin
acordurile sau convenţiile încheiate cu acestea.
I.C.C.J.,
secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia
nr. 8768 din 7 decembrie 2004
Reclamanta A.I. a solicitat, în contradictoriu cu Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bacău și Direcţia de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei și Internelor, anularea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de a călători în străinătate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în luna aprilie 2004 a plecat în Italia, iar în cursul lunii iunie 2004, deși nu depășise cele 90 de zile de ședere pe teritoriul statului italian și nici nu săvârșise fapte care să justifice o asemenea măsură, a fost returnată de autorităţile italiene.
A susţinut că potrivit legii, măsura de suspendare a dreptului de a călători în străinătate este opţională și trebuie analizată în raport cu gradul de periculozitate a motivelor care au stat la baza returnării.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 300 din 21 septembrie 2004, a admis acţiunea, a anulat măsura suspendării de a folosi pașaportul, dispusă de pârâtă și comunicată reclamantei cu adresa nr. 20012312 din 22 iunie 2004.
Instanţa a reţinut că, din probele administrate rezultă că reclamanta nu a depășit termenul de ședere în Italia, iar din cazierul judiciar nu rezultă că ar fi săvârșit fapte antisociale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei și Internelor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta – pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond s-a pronunţat în virtutea unor criterii subiective, fără a acorda importanţa cuvenită elementelor care caracterizează starea de fapt. A arătat că reclamanta a fost returnată din Italia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, întrucât nu-și justifica șederea pe teritoriul statului respectiv, intimata încălcând flagrant condiţiile pe care cetăţenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spaţiul Schengen.
Recursul este fondat în sensul și pentru considerentele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 67/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările și completările ulterioare, cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras sau i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când persoanele au fost returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, indiferent de motive, ori care au depășit termenele de ședere în statele în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convenţiile încheiate cu acestea.
În cauză, reclamantei i-a fost suspendat dreptul de a călători în străinătate timp de un an, până la data de 11 iunie 2005, întrucât a fost returnată din Italia în baza acordului de readmisie, măsură ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 20012512 din 22 iunie 2004 a Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bacău.
Din cuprinsul cererii de recurs rezultă că la stabilirea perioadei de suspendare a dreptului reclamantei de a folosi pașaportul, pârâta a avut în vedere motivul pentru care aceasta a fost returnată și anume, faptul că nu-și justifica șederea pe teritoriul statului italian, încălcând flagrant condiţiile pe care cetăţenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spaţiul Schengen și anume, „călătoriile efectuate într-unul sau mai multe state din spaţiul Schengen nu trebuie să depășească 90 de zile pe parcursul unui semestru...”.
Se constată, însă, că la dosarul cauzei nu a fost depus nici un document care să confirme sau să infirme susţinerile părţilor.
Este real, că la cererea instanţei de fond, de a înainta actele care au stat la baza luării împotriva reclamantei a măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, pârâta le-a transmis, prin fax, dar acestea sunt, parţial sau total, ilizibile.
Prin urmare, pentru considerentele arătate, recursul a fost admis.