Unitate de învăţământ superior neautorizată. Scutire de T.V.A. Neîntrunirea condiţiilor
Index alfabetic : Unitate de învăţământ
Scutire de T.V.A.
T.V.A.
Legea nr. 345/2002, art. 9 alin. 1 lit. c
Legea nr. 88/1993
Susţinerea recurentei că este scutită de plata TVA, conform art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.345/2002, nu poate fi reţinută pentru că acest text de lege condiţionează scutirea de plată a TVA a unităţilor de învăţământ numai pentru cele autorizate de Ministerul Educaţiei și Cercetării și care sunt cuprinse în sistemul naţional de învăţământ.
Faptul că a desfășurat numai activitate de învăţământ superior, este irelevant în cauză, deoarece legea prevede expres că beneficiază de scutirea de plată a TVA numai unităţile de învăţământ autorizate, cuprinse în sistemul naţional de învăţământ, în categoria cărora recurenta nu este inclusă până în prezent.
I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.8855 din 9 decembrie 2004
Notă: Legea nr. 345/2002 a fost abrogată de Codul fiscal din 2003 (M: Of. nr.927/23 decembrie 2003).
Prin acţiunea înregistrată la 9 decembrie 2003 reclamanta Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură și Servicii „Tehnoeconomia Europeană” S.R.L. București a solicitat anularea deciziei nr.370 din 17 noiembrie 2003 emisă de Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor și a procesului-verbal de control nr.730 din 15 septembrie 2003 încheiat de Garda Financiară Centrală și exonerarea sa de plata sumei totale de 2.486.864.178 lei reprezentând datorii către bugetul de stat.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că s-a reţinut greșit în sarcina sa această datorie către bugetul de stat, sumă ce ar reprezenta TVA și impozit pe salarii, cu majorările de întârziere și penalităţile aferente, cu toate că este scutită de plata TVA, conform prevederilor art.9 alin.1 din Legea nr.345/2002, raportat la art.15 alin.5 din Legea nr.84/1995, republicată, având ca unic obiect de activitate - învăţământ superior.
Mai arată că nu a fost luată în evidenţa administraţiei financiare ca plătitoare de TVA, că își desfășoară activitatea pe principiul non-profit, obţinând venituri numai din taxele școlare, că la controalele anterioare efectuate de organele fiscale nu s-a reţinut că ar fi plătitoare de TVA și că în prezent se află în stadiu de acreditare.
Prin cererea depusă la 9 martie 2004 reclamanta solicită și suspendarea executării debitului reţinut prin procesul-verbal contestat.
Curtea de Apel București, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.599 din 29 martie 2004 a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate a respins-o ca rămasă fără obiect.
Instanţa reţine că reclamanta a fost înregistrată ca societate comercială și pentru a beneficia de scutire de la plata TVA trebuia să obţină autorizaţia de funcţionare provizorie iar apoi acreditarea, conform Legii nr.88/1993, modificată și completată prin Legea nr.144/1999, neputând fi scutită de plata TVA în temeiul art.9 alin. (1) lit. e) din Legea nr.345/2002 și art.15 alin. (2) din Legea nr.84/1995, cum susţine aceasta, pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.3 din Legea nr.88/1993.
Mai reţine că în ce privește capătul de cerere referitor la impozitul pe salarii, cu toate că reclamanta a susţinut că l-a vărsat la bugetul de stat, nu a prezentat dovezi în acest sens.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, în temeiul art.304 pct.7 și 10 din Codul de procedură civilă, susţinând că este nelegală și netemeinică.
Consideră că este scutită de plata TVA pentru că are ca obiect unic de activitate învăţământul superior, nu a fost luată în evidenţa administraţiei financiare ca plătitoare de TVA, n-a efectuat înregistrări distincte în evidenţele contabile, organele financiare care au controlat-o anterior nu au reţinut că ar fi plătitoare de TVA și că numai urmare unor influenţe politice s-a stabilit că datorează TVA.
Menţionează că instanţa nu a reţinut aspectul că nu desfășoară activităţi economice și că a solicitat în mod continuu autorizaţie de funcţionare și cea de obţinere a acreditării.
Arată și că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare și dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, și anume asupra adresei nr.266256 din 18 septembrie 2002 a Direcţiei Generale de Politică și Legislaţie Fiscală din Ministerul Finanţelor Publice către Garda Financiară Centrală și a notei de constatare din 19 septembrie 2002 a Gărzii Financiare Centrale, că pe rolul instanţei se mai află o cauză cu același obiect și nici nu a dispus completarea probatoriului prin solicitarea unor relaţii.
Consideră că instanţa a reţinut greșit și faptul că n-ar fi reţinut și plătit la termen sume reprezentând impozitul pe salarii, ceea ce nu este real.
Recursul este nefondat.
Din probele dosarului rezultă că recurenta a fost înfiinţată ca societate comercială cu răspundere limitată, în baza Legii nr.31/1990, prin sentinţa civilă nr.1981 din 10 iulie 1991, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 București.
În principiu, o societate comercială are obligaţia de a achita TVA și impozit pe profit pentru activitatea pe care o desfășoară.
Pentru a fi scutită de TVA recurenta trebuia să fie autorizată provizoriu sau acreditată ca instituţie de învăţământ superior, conform prevederilor Legii nr.88/1993, cu modificările și completările aduse de Legea nr.144/1999.
Susţinerea recurentei că este scutită de plata TVA conform art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.345/2002, nu poate fi reţinută pentru că acest text de lege condiţionează scutirea de plată a TVA a unităţilor de învăţământ numai pentru cele autorizate de Ministerul Educaţiei și Cercetării și care sunt cuprinse în sistemul naţional de învăţământ.
Chiar recurenta recunoaște că până în prezent nu a obţinut nici autorizarea de funcţionare provizorie ca unitate de învăţământ superior, astfel că nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.9 alin. (1) lit. e) din Legea nr.345/2002.
Faptul că a desfășurat numai activitate de învăţământ superior, este irelevant în cauză, deoarece legea prevede expres că beneficiază de scutirea de plată a TVA numai unităţile de învăţământ autorizate, cuprinse în sistemul naţional de învăţământ, în categoria cărora recurenta nu este inclusă până în prezent.
Este irelevant pentru soluţionarea pricinii că nu a fost luată în evidenţa organelor fiscale, deoarece luarea în evidenţă se face, de regulă, la cererea persoanei respective.
Nu prezintă relevanţă nici faptul că în evidenţele sale contabile n-a efectuat înregistrări distincte cu TVA și nici împrejurarea că până la controlul în discuţie organele financiare nu au reţinut că ar fi plătitoare de TVA.
În ce privește susţinerea recurentei că instanţa de fond nu a avut în vedere unele înscrisuri aflate la dosar, se reţine că nu prezentau relevanţă în soluţionarea pricinii și ca atare nu se impunea a fi analizate separat și în detaliu.
Nici completarea probatoriului nu era necesară, prima instanţă având la dispoziţie suficient material probator pentru a-și putea forma o justă părere privind soluţia ce urma să o dea.
Referitor la impozitul pe salarii, pretins nedatorat de către recurentă, este de reţinut că acesta este aferent lunii decembrie 2002 și nu este tot una cu suma care a făcut obiectul dosarului nr.2235/2003 al Curţii de Apel București, secţia contencios administrativ, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1534 din 23 iunie 2004.
Pentru suma de 118.512.943 lei reţinută în procesul verbal de control contestat în cauza de faţă, recurenta nu a făcut dovada că a reţinut-o și a virat-o către bugetul de stat.
Pentru toate considerentele menţionate mai sus, în temeiul art.299 și art.312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.