Majorări de tarif pe zi de întârziere. Distincţia între penalităţi de întârziere și majorări de tarif. Obligaţia de plată a T.V.A. în cazul majorărilor de întârziere.
O.U.G. nr. 57/2002
Ordinul Ministerului Administraţiei Publice nr.360/2002
H.G. nr.236/1993
Majorările de tarif au natura unei sancţiuni
aplicate consumatorului de energie electrică, gaze naturale, ș.a., care achită
facturile după data scadenţei și nicidecum, a unei clauze penale stipulate de
părţi în contract pentru executarea lui necorespunzătoare.
Majorările respective au fost stabilite la nivel guvernamental, prin negocieri între
Ministerul Finanţelor Publice și Ministerul Industriei și Resurselor, având
caracter obligatoriu pentru părţile contractante.
Chiar dacă au și un caracter sancţionator pentru partea care execută cu
întârziere obligaţia contractuală, majorările de tarif implică plata taxei pe
valoarea adăugată (exclusă în cazul penalităţilor de întârziere) și obligaţia
pentru furnizor de a le raporta la producţia marfă realizată.
Prin urmare, nu există identitate între penalităţile de întârziere și
majorările de tarif.
O concluzie similară se impune și în ceea ce privește pretinsul caracter
subsidiar al majorărilor de tarif faţă de penalităţile de întârziere.
I.C.C.J.,
secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia
nr. 8938 din 14 decembrie 2004
Prin acţiunea introdusă la data de 11 august 2003, Regia Autonomă Municipală Buzău a chemat în judecată Comisia interministerială constituită în baza Ordinului comun nr.400/293/111 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, Ministerul Administraţiei Publice și A.P.A.P.S., precum și Societatea comercială „E.M.N.” – Sucursala Buzău, solicitând anularea hotărârii adoptate de prima pârâtă la 10 martie 2003, ca nelegală.
De asemenea, reclamanta a cerut să se constate că îndeplinește condiţiile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2002 (art.10 alin.1 pct.c) și obligarea ultimei pârâte să o scutească de plata majorărilor de întârziere în sumă totală de 7.543.522.784 lei.
În motivarea acţiunii, regia autonomă a arătat că după intrarea în vigoare a acelei ordonanţe a depus documentaţia în vederea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor scadente și neachitate până la 31 decembrie 2001, reprezentând contravaloarea facturilor pentru energia electrică, energia termică, gaze naturale, combustibili petrolieri, cărbune, apă, precum și pentru majorările de întârziere și/ sau penalităţile de întârziere aferente, datorate la data încheierii convenţiilor prevăzute de ordonanţă.
Interpretând eronat textul legal, Societatea comercială „E.M.N.”, Sucursala Buzău nu a acceptat scutirea de la plata penalităţilor în sumă de 7.293.254.631 lei, motivând că în legătură cu acestea s-au obţinut hotărâri judecătorești definitive. Împotriva deciziei de neacordare a scutirii, a formulat contestaţie, dar creditoarea și-a menţinut punctul de vedere exprimat iniţial.
Ulterior, a depus o nouă contestaţie care a fost înaintată apoi, la Comisia interministerială constituită în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2002.
Referitor la hotărârea pronunţată de această comisie, reclamanta a precizat că o consideră nelegală, de vreme ce Autoritatea de reglementare a preţurilor, respectiv Oficiul Concurenţei, nu a acceptat majorările de tarif ca un element al preţului de facturare.
Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că această soluţie se impune, deoarece, în speţă, majorarea de tarif s-a stabilit în baza dispoziţiilor art.93 din Hotărârea Guvernului nr.236/1993. Că, în contractul încheiat de societăţile comerciale litigante s-a folosit noţiunea „majorare de tarif” pentru neachitarea facturii în termenul de 5 zile de la data înștiinţării de plată, care este de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua a 6-a.
S-a mai motivat că majorarea de tarif este separată de penalitatea de întârziere, și prin hotărârile judecătorești anexate la dosar, reclamanta a fost obligată la plata unor sume de bani cu titlu de majorări de tarif, în care se include și taxa pe valoarea adăugată, ceea ce confirmă odată în plus, justeţea apărării pârâtelor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă Municipală Buzău.
Recurenta a susţinut că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- în considerentele sentinţei instanţa nu a făcut altceva decât să reia argumentele părţilor, fără a se referi la mijloacele de probă care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;
- a fost ignorată împrejurarea că însăși pârâta Societatea comercială „E.M.N.”, Sucursala Buzău recunoaște că sumele de bani în discuţie reprezintă majorări sau penalităţi de întârziere;
- clauza contractuală care face trimitere la majorările de tarif, are aceeași natură juridică (dublă sancţiune) și același fapt generator, anume neplata la termenul de scadenţă a sumelor de bani datorate;
- într-o speţă asemănătoare, Curtea Supremă de Justiţie a calificat majorările de tarif ca fiind penalităţi, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2002;
- sancţiunea constând în majorările de tarif, în procent de 0,2% este prevăzută cu caracter subsidiar, faţă de sancţiunea penalităţilor de întârziere de 0,4%, iar includerea acestora din urmă în contract este ilegală, conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.
Recursul este nefondat.
Din probele cu acte administrate în cauză rezultă că în baza contractului nr.53.01 – 53.08/1996, Sucursala Buzău a Societăţii comerciale „E.M.N.” a furnizat recurentei energie electrică, dar aceasta nu a achitat contravaloarea energiei facturate la termenele stabilite.
În consecinţă, furnizorul a procedat conform prevederilor art.93 și 94 din Hotărârea Guvernului nr.236/1993,[1] calculând majorări de tarif de 0,2% pe zi de întârziere în achitarea preţului energiei furnizate.
Prin mai multe hotărâri rămase definitive și irevocabile, Tribunalul Buzău – Secţia comercială a admis acţiunile în pretenţii formulate de Societatea comercială „E.M.N.” S.A., Sucursala Buzău și a obligat Regia Autonomă Municipală Buzău la plata unor majorări de tarif (inclusiv T.V.A.) în sumă totală de 7.293.254.631 lei (filele nr.32-37).
Potrivit art.93 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.236/1993, pentru neachitarea facturii în termen de 10 zile de la data înregistrării acesteia la un mare consumator se percepe o majorare de tarif de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, cu începere din prima zi a înregistrării facturii și până la achitarea ei.
La rândul său, Ordinul nr.360 din 20 noiembrie 2002, emis de ministrul industriilor și resurselor și ministrul administraţiei publice, privind modificarea și completarea Ordinului nr.251/2002, a prevăzut în art.1 alin.2 lit.a că prin obligaţii de plată scadente și neachitate până la 31 decembrie 2001, se înţelege contravaloarea facturilor scadente, inclusiv a celor aferente majorărilor de tarif, după caz, pentru energie electrică, energie termică, gaze naturale, combustibili petrolieri, cărbune și apă și a serviciilor de transport și distribuţie pentru energie electrică și gaze.
Rezultă din normele juridice precitate, că majorările de tarif au natura unei sancţiuni aplicate consumatorului de energie electrică, gaze naturale, ș.a., care achită facturile după data scadenţei și nicidecum, a unei clauze penale stipulată de părţi în contract pentru executarea lui necorespunzătoare.
Majorările respective au fost stabilite la nivel guvernamental, prin negocieri între Ministerul Finanţelor Publice și Ministerul Industriei și Resurselor, având caracter obligatoriu pentru părţile contractante.
Chiar dacă au și un caracter sancţionator pentru partea care execută cu întârziere obligaţia contractuală, majorările de tarif implică plata taxei pe valoarea adăugată (exclusă în cazul penalităţilor de întârziere) și obligaţia pentru furnizor de a le raporta la producţia marfă realizată.
Prin urmare, susţinerea recurentei privind existenţa unei identităţi între penalităţile de întârziere și majorările de tarif, este neîntemeiată și în mod corect a fost înlăturată de prima instanţă.
O concluzie similară se impune și în ceea ce privește pretinsul caracter subsidiar al majorărilor de tarif faţă de penalităţile de întârziere, invocat de regia autonomă.
Prezintă relevanţă și faptul că, deși a contestat legalitatea hotărârii adoptată de Comisia interministerială care a validat poziţia Sucursalei Buzău a Societăţii comerciale „E.M.N.”, recurenta a solicitat aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2002 și a semnat Convenţia nr.3 din 16 septembrie 2004, de eșalonare a majorărilor de tarif și scutire de la plata penalităţilor de întârziere.
Apreciind deci, că recurenta nu poate fi scutită de plata majorărilor de tarif în sumă de 7.543.522.784 lei, astfel cum judicios a stabilit și Comisia interministerială și respingând acţiunea, cu o motivare, amplă, convingătoare, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală și temeinică. Recursul a fost respins ca nefondat.