Cetăţean român stabilit în străinătate, returnat în România. Pierderea dreptului de ședere. Suspendarea dreptului de folosire a pașaportului. Condiţia stabilirii suspendării în raport de gravitatea faptei comise și de consecinţele acesteia
Index alfabetic : Cetăţean român
Drept de ședere
Suspendarea pașaportului
Readmisie
O.G. nr. 65/1997, art. 14
Conform prevederilor art.14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr.65/1997, cu modificările și completările ulterioare, se poate suspenda temporar dreptul de folosire a pașaportului și împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, pentru o durată cuprinsă între 1 și 5 ani.
Însă, trebuie ţinut cont că prin actul normativ sus-citat, s-a prevăzut ca suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului să se stabilească în raport de gravitatea faptei comise și de consecinţele acesteia.
I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.9048 din 16 decembrie 2004
Prin acţiunea înregistrată la 10.07.2003 la Tribunalul Gorj, trimisă prin declinare de competenţă la Curtea de Apel Craiova, reclamantul G.M. a solicitat anularea măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 4 ani, măsură luată prin actul nr.1998466 din 31.03.2003 de către Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei al judeţului Gorj și menţinută prin actul nr.112/162470 din 9.06.2003 de către Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că a locuit cu soţia în Italia din anul 2000, că în anul 2001 s-au stabilit în Italia cu cei doi copii minori ai acestora, că acolo au locuinţă și loc de muncă legal, pentru care au achitat toate taxele și impozitele prevăzute de lege și că a fost nevoit să se prezinte în România la un proces civil cu termen de judecată la 29.01.2003, fără să știe că între timp i s-a trimis o înștiinţare de a se prezenta la 5.03.2003 în faţa autorităţilor italiene competente pentru un interviu în vederea rezolvării cererii de obţinere a permisului de muncă.
Mai arată că nu a cunoscut că nu avea dreptul să părăsească teritoriul Italiei până la rezolvarea cererii de obţinere a permisului de muncă, însă autorităţile italiene, la data de 5.03.2003 când s-a prezentat în faţa acestora, i-au adus la cunoștinţă că a pierdut dreptul de ședere în Italia prin faptul că a plecat în România, motiv pentru care s-a luat împotriva sa măsura returnării în România.
Susţine că, în raport de situaţia în care se află și anume în ce privește motivele returnării și situaţia sa familială creată ca urmare a suspendării dreptului de folosire a pașaportului, ţinându-se cont că în conformitate cu prevederile art.14 alin. (1) din O.G. nr.65/1997 această măsură este facultativă, nu se impunea luarea măsurii respective.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că autorităţile române au luat măsura de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului în conformitate cu prevederile art.14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr.65/1997, iar eventualele abuzuri ale autorităţilor italiene care au dispus returnarea pot fi contestate numai în faţa acestor autorităţi.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că instanţa a interpretat greșit dispoziţiile art.14 lit. e) din O.G. nr.65/1997 și nu a făcut aplicarea dispoziţiilor O.G. nr.84/2003, care prevăd ca durata suspendării dreptului de a folosi pașaportul să se stabilească în funcţie de gravitatea faptei comise și de consecinţele acesteia.
Consideră că măsura luată este nelegală, deoarece nu se impunea în raport de situaţia care a determinat returnarea și de împrejurarea că soţia și copiii se află în Italia, unde soţia lucrează, iar copiii sunt înscriși la școală și în anul școlar 2003-2004.
Recursul este fondat.
Conform prevederilor art.14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr.65/1997, cu modificările și completările ulterioare, se poate suspenda temporar dreptul de folosire a pașaportului și împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state pentru o durată cuprinsă între 1 și 5 ani.
De necontestat că recurentul a fost returnat în România, de către autorităţile italiene, în baza acordului intervenit între România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală.
Autorităţile italiene au considerat că prin părăsirea teritoriului Italiei în perioada soluţionării cererii pentru obţinerea permisului de muncă, recurentul a pierdut dreptul legal de ședere în Italia și din acest motiv au luat măsura returnării lui în România, în baza acordului menţionat.
Recurentul n-a contestat această măsură la autorităţile italiene abilitate să soluţioneze o astfel de contestaţie, astfel că măsura respectivă a rămas în vigoare.
Susţinerea recurentului că autorităţile române nu erau obligate, chiar și în situaţia returnării, să dispună măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pentru că art.14 alin.(1) prevede numai posibilitatea, nu și obligaţia de a lua o astfel de măsură, este reală, dar organul român abilitat are dreptul de a aprecia dacă se impune sau nu luarea acestei măsuri.
Însă, trebuie ţinut cont că prin actul normativ sus-citat, s-a prevăzut ca suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului să se stabilească între 1 an și 5 ani, în raport de gravitatea faptei comise și de consecinţele acesteia.
Instanţa consideră că măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 4 ani, începând cu 14.03.2003, este prea severă, disproporţionată faţă de fapta pentru care s-a dispus returnarea recurentului.
De asemenea, are în vedere că acesta a locuit în Italia împreună cu soţia încă din anul 2000, că ambii au avut locuri de muncă asigurate și că cei doi copii ai lor locuiesc în Italia din anul 2002 și sunt elevi la o școală din această ţară.
Ca atare, este și firesc ca toţi membrii familiei să locuiască împreună pentru a putea duce o viaţă de familie normală.
Recursul a fost admis.