Proprietate. Competenţa de soluţionare și termenul de exercitare a acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991
Certificatul
de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ și supus
cenzurii instanţei de contencios administrativ, acţiunea urmând a fi exercitată
în termenele prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990.
Secţia de contencios administrativ, decizia nr.182 din 22 ianuarie 2003
Reclamanţii P.T. și P.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2176 eliberat la 20.01.1999 de Ministerul Agriculturii și Alimentaţiei în favoarea SC ”F” SA pentru terenul în suprafaţă de 17.789,50 mp, reprezentând pct.4 „Ferma Traian” din comuna Săbăoani, judeţul Neamţ.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 17.789, 50 mp este proprietatea lor, fiind dobândit prin moștenire de la tatăl lor, A.P. și că, prin încălcarea Legii nr.15/1990 și a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, a fost inclus în suprafaţa totală de teren pentru care s-a întocmit certificatul de proprietate contestat în cauză.
Pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei și Pădurilor și SC ”F” SA au invocat excepţiile de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ și de tardivitate a acţiunii formulate de reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr.6/22.01.2002, Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială și de contencios administrativ a respins excepţia de necompetenţă materială, reţinându-se că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, fiind supus cenzurii instanţei de contencios administrativ conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă.
Prin aceeași sentinţă a fost admisă excepţia de tardivitate și a fost respinsă acţiunea ca tardivă, cu motivarea că reclamanţii nu s-au adresat instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului comunicat cu adresa nr.107809/3.08.1999 în procedura administrativă și nici în termenul de 1 an, care a început să curgă de la data de 18.05.1999, când au luat cunoștinţă de certificatului de atestare emis pentru SC „F” SA.
Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.
In primul motiv de casare, recurenţii au invocat necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, susţinând că actul de proprietate contestat a intrat în circuitul civil și competenţa de judeca acţiunea în anulare aparţine instanţei de drept comun.
Prin cel de al doilea motiv de casare, recurenţii au criticat soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate, motivând că în aplicarea prevederilor art.5 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond nu a avut în vedere că termenele de 30 de zile și respectiv, de 1 an, se calculează de la comunicarea actului administrativ, iar o asemenea comunicare nu a existat.
Recursul nu este fondat.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei și Pădurilor, care funcţionează ca autoritate a administraţiei publice centrale.
Instanţa de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr.29/1990 și faţă de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepţia de necompetenţă materială.
Recurenţii nu au contestat că, la data de 5.08.1999 li s-a comunicat cu adresa nr.107809/1999 răspuns la plângerea prealabilă și nici faptul că, la data de 18.05.1999, au luat cunoștinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999 al Tribunalului Neamţ și în care recurenţii au avut calitatea de intimaţi intervenienţi.
Faţă de aceste date, acţiunea înregistrată la 19.09.2000 a fost corect respinsă ca tardivă, fiind formulată după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.29/1990 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.
Imprejurarea că actul contestat nu a fost comunicat recurenţilor este lipsit de relevanţă în cauză, deoarece aceștia au calitatea de terţi și ministerul intimat nu avea obligaţia legală să le comunice actul administrativ individual întocmit unei alte persoane, astfel încât termenul de sesizare a instanţei a început să curgă de la data când recurenţii au cunoscut atât existenţa, cât și conţinutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege și dacă se adresează justiţiei pentru recunoașterea dreptului încălcat.
Independent de faptul că, la data de 8.02.1999 certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes prin efectul transcrierii sub nr.520/1999 în registrul de transcripţiuni și inscripţiuni al Judecătoriei Roman, se reţine că cel târziu, la data de 18.05.1999, recurenţii au luat cunoștinţă de acest act, care le-a fost prezentat de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999.
Or, sesizarea instanţei de judecată a avut loc după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.29/1990, ceea ce a avut consecinţa stingerii dreptului recurenţilor reclamanţi la acţiune în sens material.
In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.