Impozit pe profit. Condiţiile deductibilităţii, din venitul impozabil, a cheltuielilor de deplasare în străinătate
Deductibilitatea sumei cheltuielilor
de deplasare în străinătate se admite numai pe baza de acte justificative, în
sensul prevăzut în art.6 alin.2 al Legii contabilităţii nr.82/1991, și în H.G.
br.518/1995 și numai dacă cheltuielile sunt aferente veniturilor realizate.
Secţia de contencios administrativ, decizia nr.230 din 23
ianuarie 2003
Reclamanta SC „W.T.H.C.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal din 24 februarie 2000, dispoziţiei nr.63 din 28 aprilie 2000, acte emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice și Controlului Financiar de Stat a judeţului Timiș și deciziei nr.885 din 12 iunie 2000 a Ministerului Finanţelor, cu privire la obligaţia de a plăti suma de 39.166.967 lei reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere în sumă de 84.300.336 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate, pârâţii au apreciat în mod eronat că ar fi înregistrat ilegal, pe cheltuieli, suma de 237.402.164 lei reprezentând cheltuieli cu deplasarea în străinătate, a personalului societăţii, deși acestea erau deductibile fiscal deoarece sunt legate de realizarea veniturilor societăţii.
Curtea de Apel Timișoara – Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.94/CA din 23 aprilie 2002, a admis acţiunea.
Hotărâre a fost atacată cu recurs de pârâţi, susţinând în esenţă, că suma cheltuielilor de deplasare nu poate fi considerată deductibilă la calculul impozitului pe profit, întrucât nu sunt aferente veniturilor realizate, și nu au fost înregistrate în contabilitate în baza unor documente legal întocmite.
Recursul este fondat.
Legea nr.82/1991 a contabilităţii prevede în art.6 alin.2 că „orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.
Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar prevede în art.12 că, justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând drepturile de diurnă, se face pe bază de documente, iar în situaţia în care, în unele ţări potrivit practicii existente pe plan local nu se eliberează documente sau acestea sunt reţinute de autorităţi, sumele cheltuite se justifică pe bază de declaraţie, pe proprie răspundere.
În cauză, reclamanta nu a depus declaraţii pe proprie răspundere pentru justificarea sumelor cheltuite în valută, admisibile numai pentru situaţiile în care reclamanta ar fi făcut dovada că în ţările în care s-au efectuat deplasările nu se eliberează, potrivit practicii locale, documente justificative sau că, aceste documente au fost reţinute de autorităţile respectivelor state.
Ordinele de deplasare, întocmite de reclamantă nu reprezintă documente justificative în sensul prevederilor art.6 din Legea nr.82/1991, în condiţiile în care la acestea nu au fost anexate documente care să conţină viza trecerii frontierei de stat, la ieșirea și intrarea în ţară, pentru a se putea determina perioada deplasării în străinătate, la calculul diurnei în valută, faţă de datele înscrise în ordinul de deplasare, scopul deplasării, cheltuielile de transport (bilete de avion, de tren, bonuri de benzină) și alte cheltuieli (fax, telefon, etc.).
În lipsa justificării cheltuielilor cu transportul, cazarea și a altor cheltuieli, pe cale de consecinţă, nu se pot justifica nici cheltuielile cu diurna.
Admiţând acţiunea cu simpla motivare că, cheltuielile cu deplasarea în
străinătate a personalului se încadrează în limitele prevăzute de H.G.
nr.518/1995, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Se impunea ca instanţa să verifice mai întâi prin probe suplimentare, dispuse chiar din oficiu, dacă susţinerile reclamantei sunt probate cu documente justificative, potrivit prevederilor legale.
În consecinţă, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa și s-a trimis cauza aceleiași instanţe spre rejudecare.