Taxă vamală. T.V.A. Garanţie. Restituire
În cazul în care organul vamal competent refuză să se
pronunţe asupra cererii de restituire a garanţiei vamale, instanţa de
contencios administrativ trebuie să stăruie pentru a se stabili dacă sunt sau
nu temeiuri pentru restituirea garanţiei, iar nu să respingă acţiunea ca prematură.
(Secţia de contencios administrativ,
decizia nr. 415 din 4 februarie 2003)
Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea
autorităţilor vamale să soluţioneze reclamaţia cu privire la restituirea
garanţiei pentru plata taxelor vamale și TVA și să restituie suma de
1.990.396.936 lei ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale și TVA, ce
a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.
In motivarea acţiunii, reclamanta a menţionat că la 18 ianuarie 2001 a derulat
prin Biroul Vamal Târguri și Expoziţii o operaţiune de import Cafea solubilă
„Classic”, iar pârâta a calculat, cu titlu de garanţii pentru plata
taxelor vamale și TVA, suma sus-menţionată, reprezentând taxă vamală, calculată
la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie și valoarea de comparaţie și
comisionul vamal și TVA; că suma a și fost achitată cu OP nr.215 din 18
ianuarie 2001.
Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.80 din 31 ianuarie 2002, a admis în parte acţiunea, în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei generale a vămilor de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 și a obligat pârâta să emită un act administrativ numai în acest sens în baza art.11 alin.1 din Legea nr.29/1990 și art.77(5) din Legea nr.141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale și TVA ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluţionarea reclamaţiei.
Impotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se reţin următoarele:
Urmare operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, și conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia generală a vămilor și Biroul vamal Tîrguri și Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală și TVA o obligaţie în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.
Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacţionare, sau pe altă bază, și, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanţia reţinută.
Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme și în ce privește natura fazei prealabile a contenciosului și anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligaţia autorităţilor administrative de a motiva răspunsurile la recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia naţională, (art.7 din OG nr.13/2000 și Legea nr.29/1990).
Instanţa de fond avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele, pentru
aflarea adevărului și în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice și legale.
In acest sens, trebuie să dispună măsurile necesare ca să i se comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluţiona acţiunea, și nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.
Cum instanţa de fond a respins greșit ca prematură cererea de restituire a garanţiei, fără a depune diligenţele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul și s-a casat hotărârea atacată, și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanţiei reclamate.