Consiliu local. Activitate de concesionare și închiriere de bunuri distinctă de administrarea domeniului public și privat. Obligaţia de plată a T.V.A.
H.G. nr. 512/1998
H.G. nr. 401/2001
Legea nr. 215/2001
Deși Consiliul local nu are calitatea de comerciant, activitatea de
concesionare și închiriere de bunuri reprezintă, însă, o operaţiune de comerţ
în sensul prevederilor art.9 din C. com., astfel că urmează să fie supusă
regimului oricăror acte de comerţ, adică legii jurisdicţiei comerciale.
De altfel, prevederile H.G. nr.512/1998 pct.1.3 și H.G. nr.401/2001 precizează
pe lângă faptul că activitatea de concesionare și închiriere reprezintă
prestări de serviciu, contribuabilii care realizează venituri de peste 50
milioane lei anual din astfel de activitate, au obligaţia de a solicita luarea
în evidenţă ca plătitori de taxă pe valoare adăugată.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 514 din
7 februarie 2003)
Reclamantul Consiliul local al municipiului Orăștie a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor și Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, anularea Deciziei nr.97/2002 și a procesului-verbal nr.14/2001 și exonerarea de plata sumelor stabilite.
În motivarea acţiunii, s-a precizat de către reclamant că activitatea consiliilor locale nu poate fi asimilată cu acte și fapte de comerţ desfășurată de o manieră independentă și permanentă pentru obţinerea de profit în înţelesul art.2 din O.G. nr.13/1992 și O.G. nr.17/2000 astfel că potrivit art.39 alin.3 și ale Anexei 1 cap.II din Legea nr.72/1996 sumele încasate din concesiuni și închirieri a unor bunuri ale Statului constituie venituri ale bugetelor locale.
S-a mai arătat că necuprinderea activităţii în sfera TVA rezultă expres și din art.2.1 și H.G. nr.512/1998 și art.2.1 din H.G. nr.401/2000, precum și din art.21 și 38 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală.
Curtea de Apel Alba-Iulia a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul local al municipiului Orăștie, a anulat decizia nr.97/2002 emisă de Ministerul Finanţelor precum și procesul-verbal din 14 septembrie 2001 încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara și a exonerat reclamantul de plata sumelor stabilite.
Instanţa a reţinut că măsura dispusă de organele de control financiar de virare la bugetul statului a sumei de 741.210.085 lei reprezentând contravaloarea TVA și a sumei de 679.577.029 lei reprezentând majorări de întârziere este nelegală.
În acest sens, instanţa a mai reţinut că reclamantul nu are statut de comerciant, fiind o autoritate a administraţiei publice locale, prin care se realizează autonomia locală, conform Legii nr.69/1991 și nr.215/2001, iar hotărârile referitoare la închirierea și concesionarea bunurilor aducătoare de venituri la bugetul local nu reprezintă activităţi care pot fi incluse în categoria celor vizate de O.G. nr.3/1992 sau O.U.G. nr.17/2000.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia contencios administrativ a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara în nume propriu și pentru Ministerul Finanţelor invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului, s-a susţinut că intimata, în cadrul competenţei ce îi revine cu privire la concesionarea și închirierea terenurilor proprietatea orașului, desfășoară o activitate cu caracter economic care aduce venit, similară altor agenţi economici care percep și plătesc TVA.
Recursul este fondat.
Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia contencios administrativ este nelegală și netemeinică.
Rezultă într-adevăr, că în cadrul competenţelor ce le revin, Consiliul local are ca atribuţii și concesionarea, vânzarea, închirierea de bunuri, distinct de administrarea domeniului public și privat al comunei sau orașului.
Această activitate este încadrată în H.G. nr.512/1998 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.G. nr.3/1992 la categoria prestare de serviciu, fiind o activitate cu caracter economic care aduce venituri, similară altor agenţi economici care percep și plătesc TVA.
Deși intimatul nu are calitatea de comerciant, activitatea desfășurată reprezintă însă o operaţiune de comerţ în sensul prevederilor art.9 din C. com., astfel că urmează să fie supusă regimului oricăror acte de comerţ, adică legii jurisdicţiei comerciale.
De altfel, prevederile H.G. nr.512/1998 pct.1.3 și H.G. nr.401/2001 precizează pe lângă faptul că activitatea de concesionare și închiriere reprezintă prestări de serviciu, contribuabilii care realizează venituri de peste 50 milioane lei anual din astfel de activitate, au obligaţia de a solicita luarea în evidenţă ca plătitori de taxă pe valoare adăugată.
În acest context, Curtea apreciază că măsura dispusă de organul de control financiar si anume, obligarea intimatului la virarea la bugetul statului a contravalorii TVA, precum și a majorărilor este legală, motiv pentru care hotărârea a fost casată, iar în fond, acţiunea a fost respinsă.
Faţă de cele expuse, recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara a fost admis.