Avocat. Refuzul primirii în profesie cu scutire de examen. Daune morale
Deși s-au anulat actele
administrative prin care s-a refuzat greșit primirea în profesia de avocat cu
scutire de examen, nu se justifică obligarea Uniunii Avocaţilor din România la
plata unor daune morale în lipsa probării unor suferinţe cauzate datorită
actelor anulate.
Secţia
de contencios administrativ, decizia nr.595 din 13 februarie 2003
Prin sentinţa civilă nr.618 pronunţată la data de 13 iunie 2002 în dosarul nr.804/2002, Curtea de Apel București – Secţia contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul T.R. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România și:
- a anulat decizia nr.8763/23 martie 2002 emisă de Consiliul Uniunii, precum și decizia nr.1287/14 decembrie 2001 emisă de Comisia permanentă;
- a obligat Uniunea Avocaţilor din România să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen;
- a obligat pârâta la plata sumei de 100 milioane daune morale.
Curtea de apel a reţinut că actele administrative emise de Comisia permanentă și Consiliul Uniunii Avocaţilor din România sunt nelegale și netemeinicie, reclamantul îndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) din Legea 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicată și având avizul favorabil al Baroului București, pentru a putea fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
Cu referire la acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că obligarea uniunii pârâte se justifică deoarece soluţionarea cererii reclamantului s-a făcut cu o mare întârziere.
Impotriva acestei soluţii a formulat recurs Uniunea Avocaţilor din România, susţinând că actele administrative atacate sunt legale și temeinice, intimatul reclamant neîndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) lit.6) din Legea nr.51/1995, republicată.
Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
La data de 28 mai 2000, intimatul reclamant s-a adresat Baroului București, care, la data de 11 octombrie 2001, a avizat favorabil primirea acestuia în profesia de avocat cu scutire de examen, constatând îndeplinirea condiţiilor legale și statutare.
Prin decizia nr.1287/14 decembrie 2001, Comisia permanentă a Uniunii Avovocaţilor din România a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat a intimatului – reclamant, cu motivarea că nu îndeplinește condiţia cerută de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, neîndeplinind funcţiile de jurisconsult și /sau consilier juridic cel puţin 10 ani.
Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, prin decizia nr.8763/23 martie 2002, a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.1287/14 decembrie 2001, cu aceeași motivare.
Din probele administrate în cauză, rezultă că intimatul reclamant, absolvent al Facultăţii de Drept București în anul 1975, după ce a îndeplinit alte funcţii, începând cu 01 aprilie 1991 a îndeplinit funcţiile de jurisconsult și consilier juridic, astfel că, la data formulării cererii, îndeplinea cerinţa de a fi activat cel puţin 10 ani în aceste funcţii.
Astfel fiind, în mod greșit s-a reţinut de către cele două instanţe ale Uniunii Avocaţilor din România că intimatul reclamant nu ar fi îndeplinit condiţia de vechime în cele două funcţii, potrivit prevederilor art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, actele administrative emise fiind netemeinice și nelegale.
Dar, soluţia instanţei de fond este netemeinică și nelegală în ceea ce privește obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 100 milioane lei cu titlu de daune morale.
Potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî și asupra daunelor materiale și morale cerute. Dar, acestea vor putea fi acordate numai dacă și în măsura în care au fost dovedite.
Or, instanţa de fond a dispus obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata unor daune morale fără ca în cauză să fi existat probe în privinţa existenţei acestora, a unor suferinţe morale care să fi fost produse ca urmare a soluţionării nefavorabile a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Dimpotrivă, din probele existente, cât și din propriile susţineri, a rezultat că intimatul - reclamant, în perioada soluţionării cererii, cât și ulterior, a continuat să-și desfășoare activitatea în condiţii și cu rezultate similare cu acelea din perioada anterioară.
Deci, cum în cauză nu există dovezii cu privire la existenţa unor suferinţe morale și a unor daune morale care să fi fost produse împotriva intimatului reclamant, instanţa de fond nu avea temei legal pentru obligarea uniunii recurente la plata vreunei sumei cu titlu de daune morale.
Din acest punct de vedere recursul fiind întemeiat a fost admis, sentinţa atacată a fost modificată în sensul înlăturării obligării la plata sumei 100 milioane lei cu titlu de daune morale, menţinându-se celelalte dispoziţii.