Funcţie publică. Drept disciplinar. Sancţiune disciplinară. Termenul de exercitare a acţiunii în anulare
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară
aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în temeiul
art.74 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în
termenul de 30 de zile prevăzut în alin.1 al art.5 al Legii nr.29/1990, iar nu
în termenul de un an prevăzut în alin.5 al aceluiași articol.
(Secţia de contencios administrativ,
decizia 641 din 18 februarie 2003)
Reclamantul M. D. C. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, solicitând anularea ordinului emis de acesta, deoarece, prin ordinul menţionat a fost sancţionat deosebit de sever pentru „acces neautorizat în reţeaua Ministerului Finanţelor”, faptă care, oficial, nu i-a fost adusă la cunoștinţă și care greșit a fost considerată drept o abatere foarte gravă, atâta vreme cât orice salariat al ministerului poate accesa reţeaua acestuia.
În opinia reclamantului, ordinul este și nelegal, fiind emis cu încălcarea procedurii instituite de dispoziţiile Legii nr.188/ 22.10.1999, în conformitate cu care, sancţiunea nu putea fi aplicată decât după audierea sa de către Comisia de Disciplină, comisie inexistentă la data emiterii ordinului.
Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ a admis acţiunea și a anulat ordinul contestat, reţinând că fapta reclamantului nu reprezintă o abatere disciplinară de vreme ce nu există o normă internă care să reglementeze și să sancţioneze comportamentul utilizatorului.
Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că măsura dispusă încalcă dispoziţiile Legii nr.188/1999, nefiind propusă de Comisia de Disciplină.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Finanţelor care a susţinut excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de împrejurarea că reclamantul nu a sesizat instanţa în termen de 30 zile de la comunicarea ordinului.
Recursul este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.188/1999, art.74, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Astfel fiind, și cum legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, urmează a se aprecia că termenul de sesizare al instanţei de contencios nu poate fi decât termenul de prescripţie de 30 de zile, prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990, termen ce curge de la comunicarea măsurii dispuse.
Faţă de împrejurarea că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de sancţionare la 10.10.2001, acţiunea formulată la 25.03.2002, s-a făcut cu depășirea acestui termen.
Susţinerea reclamantului potrivit căreia termenul de sesizare este cel prevăzut de art.5 alin. ultim din Legea nr.29/1990, este nefondată și urmează a fi respinsă. Acest termen de 1 an, este un termen limită, de decădere, înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate cere anularea actului administrativ vătămător. El a fost prevăzut din necesitatea de a nu lăsa prea mult timp ca actele administrative nelegale să-și producă toate efectele.
În speţă, actul dedus judecăţii este un act administrativ, fiind emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, dar care în același timp vizează un raport de muncă supus unei reglementări speciale, potrivit căreia el poate fi contestat în termen de 30 zile de la comunicare.
Astfel fiind, urmează a se reţine că în mod greșit instanţa fondului a considerat acţiunea ca fiind formulată în termen.
Recursul a fost admis, iar acţiunea a fost respinsă ca tardivă.