Taxă vamală. T.V.A. Facilităţi pentru întreprinzătorii mici și mijlocii. Legea nr.133/1999
Pentru a benficia de facilităţile fiscale prevăzute de
Legea nr.133/1999 este necesar ca agentul economic să achite bunurile dobândite
în vederea dezvoltării activităţii sale și să facă plata din fonduri proprii
sau din credite.
(Secţia de contencios administrativ,
decizia nr.661 din 18 februarire 2003)
Reclamanta SC „T. P. & P.” SA Ș.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Regională Vamală Brașov, a solicitat anularea deciziei emise de Ministerul Finanţelor Publice București, a actelor constatatoare din 18.02.2002 și a procesului-verbal de control din 19.02.2002 al Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţeană Brașov, cu consecinţa exonerării reclamantei de la plata obligaţiilor vamale, T.V.A., majorări de întârziere stabilite prin actele atacate.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că actul de control, actele constatatoare, cât și decizia emisă de Ministerul Finanţelor Publice, sunt nelegale și netemeinice, întrucât, pentru utilajele aduse în România, societatea a acceptat plata facturilor însă nu a plătit taxele vamale, încadrându-se în art.22 din Legea nr.133/1999.
Utilajele au fost achitate furnizorului extern din fondurile societăţii prin înmânare de acţiuni, procedură legală.
Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia comercială și de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia Ministerului Finanţelor Publice și implicit actele constatatatoare din 18.02.2002 ale Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Brașov, exonerând pe reclamantă de plata taxelor vamale, T.V.A., și majorări de întârziere stabilite prin actele atacate.
Instanţa a reţinut că, potrivit art.22 din Legea nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea și dezvoltarea întreprinzătorilor mici și mijlocii, întreprinderile menţionate sunt scutite de plata taxelor vamale pentru mașinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităţii proprii de producţie și servicii și se acordă din fonduri sau din credite obţinute de la bănci românești sau străine.
Legea nu dispune ca fondurile proprii să fie doar disponibile în cont, ci permite beneficiarului să facă dovada achitării prin orice mijloc de plată conform art.19 din Legea nr.31/1990, republicată.
Acţiunea este definită ca un titlu de valoare, ea putând fi gajată în orice fel de garanţie dată și poate fi remisă ca plată având o valoare nominală. Acţiunile se pot vinde și cumpăra prin simpla înscriere făcută în registrul acţionarilor.
În speţă, s-a făcut dovada achitării către furnizori a preţului utilajelor cu acţiuni, deci din fondurile proprii, astfel că beneficiază de facilităţile prevăzute de art.22 din Legea nr.133/1999, astfel că în mod eronat organele de control au reţinut în sarcina reclamantei obligaţii vamale și majorări de întârziere plus TVA.
Împotriva sentinţei au formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu pentru Ministerul Finanţelor Publice și Direcţia Regională Vamală interjudeţeană Brașov în numele și pentru Direcţia Generală a Vămilor București.
În motivarea recursului, s-a arătat ca prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor societăţii intimate din 5.08.1999, s-a hotărât majorarea capitalului social cu valoarea utilajelor importate prin emitere de acţiuni, ca modalitate de plată a utilajelor importate în vederea solicitării facilităţilor fiscale prevăzute de Legea nr.133/1999.
Hotărârea adunării generale a acţionarilor nu poate produce efecte juridice atâta timp cât Legea nr.133/1999 prevede în mod imperativ care sunt modalităţile de plată pentru utilaje importate de contribuabil pentru a beneficia de facilităţi fiscale.
Au fost încălcate prevederile art.205 din Legea nr.31/1990 potrivit căruia capitalul social al societăţii pe acţiuni se poate mări prin emisiune de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau natură.
Prin adunarea generală a acţionarilor societăţii intimate, s-a stabilit majorarea capitalului social cu valoarea aportului în natură – utilajele importate – iar această operaţiune trebuia înregistrată la oficiul registrului comerţului. S-a mai arătat că societatea nu și-a achitat obligaţiile faţă de furnizor prin plata efectivă a bunurilor primite, fie din surse proprii, de exemplu, disponibilul din cont, fie din credite obţinute de la bănci, ci a emis acţiuni și a mărit capitalul social cu contravaloarea acestor utilaje – nu s-a perfectat un raport juridic de vânzare-cumpărare, caz în care erau aplicabile prevederile art.22 din Legea nr.133/1999. Majorările de întârziere reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul, prin contestaţie, societatea neobiectând asupra acestora.
Recursurile sunt nefondate.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că pentru a beneficia de facilităţile fiscale conform Legii nr.133/1999, este necesară realizarea cumulativă a două condiţii: agentul economic vizat să achite bunurile dobândite în vederea dezvoltării activităţii sale și să facă plata din fonduri proprii sau din credite.
Textul se referă la fonduri proprii, fără a distinge între lichidităţi sau fonduri atrase de la acţionari prin majorarea capitalului social, astfel că aplicarea art.22 din legea citată, este operată.
Fondurile puse la dispoziţia societăţii de acţionari pentru capitalul social (inclusiv aportul în natură) nu pot fi considerate altfel decât fonduri proprii și nu fonduri atrase de la terţi.
Transferul acţiunilor corespunzătoare preţului bunului către acţionarul străin s-a înregistrat în Registrul acţionarilor, fiind realizată și condiţia formală.
Pe de altă parte, atâta vreme cât Direcţia Generală a Vămilor este reprezentată în teritoriu de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Brașov, fiind atacată decizia Ministerului Finanţelor Publice și actele constatatoare întocmite de organele vamale din cadrul Direcţiei regionale, inclusiv procesul-verbal din 19.02.2002, în proces figurând ca părţi Ministerul Finanţelor Publice și Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Brașov, nu se poate susţine că s-ar fi soluţionat cauza cu lipsă de procedură.
Întrucât s-a soluţionat cauza prin anularea actelor contestatoare, a procesului-verbal și a deciziei Ministerului Finanţelor Publice, prin anularea debitelor, majorările constituind o măsură accesorie privind obligaţiile principale, au urmat soarta acestora, dispunându-se exonerarea.
Faţă de cele de mai sus, recursurile au fost respinse ca nefondate.