T.V.A. Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare imobiliară
Pentru suma de bani plătită cu titlu de avans conform
unei convenţii de promisiune de vânzare-cumpărare se datorează T.V.A. în
perioada de aplicare a O.U.G. nr.17/2000 și H.G: nr.401/2000
(Secţia de contencios administrativ,
decizia nr.689 din 19 februarie 2003)
Reclamanta Societatea comercială „T.T.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraș Severin și a deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei, reprezentând TVA colectată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să
plătească TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanţie în
baza convenţiei de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în
vedere că nu este proprietara imobilului și că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă
a Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru
transferul proprietăţii imobilelor.
Prin sentinţa civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara, Secţia
comercială și de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat actele
atacate, în partea privind obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul statului
suma de 763. 482.275, reprezentând TVA. Instanţa a reţinut că, reclamanta
nu datorează TVA pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a
unui imobil, întrucât convenţia încheiată cu societatea N.H. nu reprezintă o
vânzare și nu este un fapt generator al exigibilităţii taxei pe valoarea
adăugată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și pârâţii Ministerul Finanţelor Publice și Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraș Severin.
În recursul declarat de Parchetul s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art.12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000, precum și convenţia de promisiune de vânzare din care rezultă că suma încasată de intimată reprezintă un avans din preţul vânzării, pentru care avea obligaţia să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de organele de control.
În recursul declarat de pârâţi s-a susţinut că, în mod greșit, instanţa de fond nu a avut în vedere că, intimata a încasat un avans care nu se încadrează în excepţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind exigibilitatea anticipată a taxei pe valoarea adăugată. Sub acest aspect, recurenţii au arătat că, în cauză, este lipsit de relevanţă faptul că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului, cu atât mai mult cu cât, intimata nu este proprietara imobilului și perfectarea vânzării reprezintă un eveniment incert.
Analizând, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Prin contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară și de sublocaţie
încheiat la 1 martie 2001, S.C. „T.T.” SRL, în calitate de promitent-vânzător
și firma N.H., în calitate de promitent-cumpărător, au consimţit să
încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spaţiului industrial în
suprafaţa de 2.134 mp., și aflat la acea dată în proprietatea S.C. „Cartex” SA.
Preţul vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit
promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea
promitentului-cumpărător o garanţie bancară aferentă îndeplinirii propriilor
obligaţii asumate și restituirii preţului.
În luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de 4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.
Deși a calificat corect convenţia părţilor ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanţa de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederile legale care au constituit temeiul actelor de control și al obligaţiei intimatei de a plăti TVA colectată, aferentă avansului primit.
În art.12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 și pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru plata importurilor și a datoriei vamale, pentru realizarea producţiei destinate exportului sau pentru efectuarea de plăţi în contul clientului.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat eronat ca fiind relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate, exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietăţii, ca fapt generator al obligaţiei de plată.
Apărarea intimatei că avansul primit este exceptat de la plata anticipată a TVA aferente, pentru că este destinat efectuării de plăţi în contul clientului, nu poate fi reţinută în condiţiile în care nu a fost dovedită o asemenea convenţie, iar achiziţionarea imobilului și înstrăinarea lui către promitentul-cumpărător reprezintă obligaţiile pe care intimata și le-a asumat în nume propriu. Această apărare este infirmată și de temeiul plăţii afectuate de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA.
De asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la promitentul-cumpărător reprezintă o garanţie și nu un avans din preţul stabilit.
Din clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă, că pentru garantarea executării obligaţiei asumate, și anume aceea de a transmite proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să constituie o garanţie în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiţie pentru achitarea preţului. În consecinţă, suma primită de intimată nu a reprezentat un preţ al promisiunii de vânzare la care s-a obligat și nici o garanţie pentru executarea de către promitentul-cumpărător a propriilor obligaţii.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis recursurile, a casat hotărârea atacată și a respins acţiunea.