24. Pensie de serviciu. Magistrat. Actualizarea pensiei. Refuzul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie de a transmite Casei de pensii datele necesare actualizării. Competenţa instanţei de contencios administrativ
În cazul dat, competenţa de soluţionare revine Curţii de
apel, iar nu tribunalului
(Secţia de contencios administrativ,
decizia nr. 914 din 6 martie 2003)
Reclamantul D. T. a chemat în judecată Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând obligarea pârâtului la actualizarea corectă a pensiei de serviciu, ca urmare a Ordonanţei Guvernului nr.83/2000, a Hotărârii Guvernului nr.403/2001 și a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.187/2001, respectiv la datele de 1 noiembrie 2000, 1 aprilie 2001 și 11 ianuarie
2002, prin includerea în calcul a adaosului pentru vechimea în magistratură și a sporului de 15% pentru condiţii deosebite, precum și de a comunica Casei Naţionale de Pensii noul cuantum al pensiei de serviciu la datele arătate, în vederea plăţii diferenţelor cuvenite până la zi.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pârâtul refuză să se conformeze dispoziţiilor legale privind pensia de serviciu a magistraţilor.
Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.1112 din 19 noiembrie 2002, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu conform art.155 din Legea nr.19/2000 și în temeiul art.158 C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reţinând, în esenţă, că art.103 din Legea nr.92/1992 nu cuprinde norme speciale de competenţă care să deroge de la dreptul comun, respectiv Legea nr.19/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul, invocând aplicarea greșită a legii de către instanţa de fond.
În principal, recurentul-reclamant susţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992, art.1 și 5 din Legea nr.29/1990 și art.3 alin.1 din Codul de procedură civilă, iar nu cele ale Cap.VIII din Legea nr.19/2000.
Recursul este fondat.
Întemeindu-și acţiunea pe dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990 recurentul-reclamant a solicitat a se constata refuzul nejustificat al intimatului –pârât de a-i recunoaște drepturile ce i se cuvin în conformitate cu art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992.
Prin urmare, se constată, pe de o parte, că pârât este Ministerul Public, iar nu C.N.P.A.S. (nefiind deci, aplicabile prevederile art.156 din Legea nr.19/2000), iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a cerut vreun drept de la Casa de Pensii București și nici nu a contestat vreo decizie de pensionare, nefiind deci aplicabile nici prevederile art.155 din Legea nr.19/2000.
Astfel fiind și având în vedere că stabilirea și acordarea pensiilor de serviciu a magistraţilor este reglementată prin dispoziţii speciale, derogatorii de la regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, se constată că în mod greșit Curtea de Apel București – Secţia contencios administrativ și-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin urmare s-a admis recursul, s-a casat sentinţa atacată și s-q trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ.