Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

 

Sunt acte de comandament militar acelea care cuprind ordine privitoare la pregătirea, instrucţia și disciplina militară, manevre și operaţiuni militare și altele asemănătoare.

 

(Secţia de contencios administrativ,

decizia nr.1141 din 21 martie 2003)

 

            Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iași, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de șef birou informaţii și cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iași.

            Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare și apoi concediu medical.

            Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  știinţe judiciare și militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit și a ocupat funcţii de conducere.

            Prin acest ordin și prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

            Judecătoria Iași a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iași, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

            Curtea de Apel Iași a respins recursul reclamantului, precum și excepţia privind necompetenţa materială și teritorială invocată de reclamant.

            A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă și faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iași pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

            Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

            Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greșit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăsește în cauză.

            Recursul este fondat.

            Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

            Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii și disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui șef determinat.

            In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul și îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă și în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înșiși termenii expresei, care este atât de necesară și caracteristică acestui organism.

            Actele de comandament cu caracter militar sunt actele și măsurile privitoare la pregătirea și instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mișcări de trupe, repartiţia și desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre și operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea și disciplina militară și altele asemănătoare.

            Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

            Constatarea rămâne valabilă și pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

            Recursul a fost admis și s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanţă.