Anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate
Legea nr.18/1991
H.G. nr.834/1991
Eliberarea
certificatului de atestare a cărui anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea
dispoziţiilor imperative prevăzute de H.G. nr.834/1991, în sensul că
documentaţia ce a stat la baza emiterii lui a fost incompletă, lipsind actele
primare de proprietate ale autorului pârâtei, numerele cadastrale ale
construcţiilor, avizul OCAOTA, procesul-verbal de recepţie al măsurătorilor,
delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă. În schimb, valabilitatea
titlului de proprietate deţinut de recurentul-reclamant a fost recunoscută cu
autoritate de lucru judecat, prin decizia Tribunalului, devenită definitivă și
irevocabilă. Rezultă, așadar, că recurentul-reclamant are un titlu de
proprietate valabil, opozabil erga omnes, intrat în circuitul civil, care nu
mai poate fi contestat
.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr.1669 din
6 mai 2003)
Reclamantul C. C. a chemat în judecată Consiliul Judeţean Călărași cerând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria nr.0011/1993 eliberat SC „C.” SA. Acţiunea s-a judecat în contradictoriu și cu SC „C.” SA; iar anularea certificatului de atestare s-a solicitat în final pentru suprafaţa de 2017 mp.
Reclamantul a arătat că prin emiterea actului administrativ a cărui anulare
parţială o solicită, i-a fost încălcat dreptul de proprietate cu privire la
terenul în suprafaţă de 2017 mp., drept reconstituit în baza Legii nr.18/1991
și pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1194/1998. A mai
susţinut reclamantul că terenul în litigiu nu a fost niciodată în
administrarea societăţii beneficiare, el aparţinând fostului C.A.P. cu
acordul căruia încă din anul 1980 și-a edificat o construcţie și și-a
instalat o stână.
Prin aceeași acţiune, reclamantul a mai solicitat și recunoașterea dreptului de proprietate stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991.
Curtea de Apel Ploiești, prin sentinţa civilă nr.259/2000, a respins acţiunea
ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă că titlul de proprietate al
reclamantului a fost anulat prin sentinţa civilă nr.2191/2000 a Judecătoriei
Călărași și că terenul în litigiu nu a mai fost în proprietatea C.A.P. din
1983.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C. C.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut că:
-din 1982 și până în prezent a deţinut în posesie cu aprobarea organelor abilitate suprafaţa de teren din str. R. nr.2 Tarlaua 73 parcela 314;
-încă din 1991 a depus cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu;
-acţiunea prin care intimata pârâtă a solicitat anularea titlului său de proprietate a fost respinsă;
-din toate actele depuse la dosar rezultă că la 1 ianuarie 1990 terenul în litigiu se afla în administrarea C.A.P.-ului;
-certificatul de atestare eliberat intimatei a fost emis, fără a fi prezentată documentaţia necesară și legală.
Recursul este fondat.
Recurentul-reclamant deţine titlul de proprietate nr.1194/1998 pentru suprafaţa de 2017 mp., suprafaţă de teren ce se suprapune cu terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria C.L. 0011/1993 intimatei pârâte.
Valabilitatea titlului de proprietate deţinut de recurent a fost recunoscută cu autoritate de lucru judecat prin decizia ne.23/A/2002 pronunţată de Tribunalul Călărași, decizie rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat de intimata pârâtă în dosarul nr.1494/2002 al Curţii de Apel București.
Rezultă, așadar, că pentru suprafaţa de 2017 mp. recurentul-reclamant are un titlu de proprietate valabil, opozabil erga omnes, intrat în circuitul civil, care nu mai poate fi contestat.
Instanţa de fond, în mod greșit, a procedat la soluţionarea cauzei fără a avea la dosar o sentinţă definitivă și irevocabilă prin care să se constate nulitatea titlului de proprietate deţinut de recurent, sentinţa civilă nr.2191/2000 reţinută în considerente, fiind ulterior desfiinţată prin decizia civilă nr.23/A/2002 a Tribunalului Călărași.
Cât privește faptul că suprafaţa de teren deţinută de recurent în baza titlului său de proprietate nr.1194/1998 se suprapune în parte cu terenul deţinut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, această împrejurare rezultă fără putinţă de tăgadă din cuprinsul celor două expertize topocadastrale efectuate în cauză.
De altfel, din probele administrate în cauză (acte, expertiză) rezultă că eliberarea certificatului de atestare a cărui anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de H.G. nr.834/1991 în sensul că documentaţia ce a stat la baza emiterii lui a fost incompletă, lipsind actele primare de proprietate ale autorului pârâtei, numerele cadastrale ale construcţiilor, avizul OCAOTA Călărași, procesul-verbal de recepţie al măsurătorilor, delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă.
Așa se explică de ce în suprafaţa totală de 53.387 mp. deţinută de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria CL nr.0011/1993, a fost inclusă și suprafaţa de 2017 mp., pe care recurentul o avea în posesie încă din anul 1982 și pe care a edificat o construcţie. În acest sens, din actele depuse la dosar (adresa nr.1633/1998 a OCAOTA Călărași), rezultă că încă din anul 1991 recurentul-reclamant a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul pe care se afla gospodăria sa.
Ignorând toate aceste aspecte, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal și în contradicţie cu probele administrate.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute și faţă de dispoziţiile art.314 C. proc. civ., recursul a fost admis, sentinţa casată și în fond, acţiunea a fost admisă în parte, în sensul, că s-a anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria C.L. nr.0011/1993 emis în favoarea intimatei-pârâte, respectiv cu privire la suprafaţa de teren de 2017 mp. ce aparţine recurentului reclamant în baza titlului de proprietate nr.1194/1998.
Capătul de cerere prin care recurentul-reclamant a solicitat „recunoașterea dreptului de proprietate” stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, a fost respins ca neîntemeiat, deoarece această cerere excede contenciosului administrativ, iar dreptul său de proprietate a fost deja recunoscut prin emiterea titlului de proprietate a cărui valabilitate a fost confirmată prin hotărârile judecătorești pronunţate.