Domeniu public. Apartenenţa la domeniul public. Criteriul bunului afectat unei utilităţi publice. Act administrativ. Condiţia vătămării unui drept recunoscut de lege. Suspendarea actului administrativ. Condiţii
H.G. nr.855/2002
Legea nr.29/1990, art.1, art.9
Terenul aferent obiectivului de investiţii „Lacul Văcărești” aparţine
domeniului public al statului, fiind afectat unei utilităţi publice.
Prezentarea doar a unui act sub semnătură privată privind cumpărarea terenului
nu este suficientă pentru ca reclamantul să fie titular al unui drept
recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin actul administrativ. În ceea
ce privește cererea de suspendare a actului administrativ, reclamantul nu a
dovedit existenţa unor cazuri bine justificate și pericolul producerii unei
pagube iminente.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr.2773 din
24 septembrie 2003)
Reclamantul PT a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea Hotărârii Guvernului nr.855/2002 prin care s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcărești”, respectiv terenul aferent investiţiei.
Reclamantul, în calitate de unic moștenitor al defunctei PC, a arătat că autoarea sa a fost proprietară a unei suprafeţe de teren incluse în terenul care face obiectul hotărârii contestate. Reclamantul a mai susţinut că terenul care a aparţinut mamei sale nu a fost trecut în proprietatea statului, nu face parte din domeniul public și hotărârea de concesionare a lui, vatămă dreptul său de proprietate recunoscut prin art.41 din Constituţie, art.481 C. civ., art.35 din Legea nr.18/1991, art.6 din Legea nr.1/2000, art.2 și art.20 din Legea nr.10/2001 și art.1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăţilor Fundamentale.
La termenul de judecată din 04.12.2002, reclamantul a mai solicitat suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr.855/2002 până la soluţionarea fondului cauzei, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ, prin încheiere, cu motivarea că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 din Legea nr.29/ 1990.
La data de 30.11.2002, Ministerul Apelor și Protecţiei Mediului a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că actul administrativ în litigiu a fost legal întocmit.
La aceeași dată și în condiţiile art.49-50 C. proc. civ., Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, invocând calitatea sa de reprezentant al Statului în litigiile privind proprietatea publică, potrivit art.12 alin.4 și 5 din Legea nr.213/1998.
Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ a admis cele două cereri de intervenţie și a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Instanţa a reţinut că prin actul administrativ în litigiu nu i-a fost încălcat reclamantului un drept recunoscut de lege, în sensul art.1 din Legea nr.29/1990, întrucât terenurile aferente obiectivului de investiţii „Lacul Văcărești” au făcut obiectul Decretului nr.143/1988 și Hotărârii Guvernului nr.556/1990, fiind trecute în proprietatea statului și grevate de o investiţie de utilitate publică.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că reclamantul nu a dovedit reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unei suprafeţe din terenul aferent obiectivului de investiţii, precum și faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr.33/1994.
Împotriva acestei sentinţe și împotriva încheierii din 4.12.2002 a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 10 C. proc. civ.
În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea gravă a legii, deoarece Decretul nr.143/1988 a fost considerat ca fiind un titlu valabil pentru proprietatea statului asupra terenului, deși actul de expropriere nu produce efecte juridice, nefiind publicat și neavând prevederi referitoare la despăgubirea foștilor proprietari. De asemenea, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a analizat condiţiile esenţiale de legalitate a actului administrativ atacat și a apreciat eronat că prin acest act nu i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, fără a avea în vedere că, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu de stat își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării și nu este necesară o reconstituire a dreptului lor de proprietate.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurentul a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv nu a fost examinat conţinutul următoarelor înscrisuri: raportul întocmit la 19.01.1998 de Guvernul României, adresele nr.III/890/1174 din 21.01.1998; nr.15B/369 din 10.03.1994 și nr.15B/661 din 28.07.1993 emise de Guvernul României, adresa nr.2167 din 19.05.1992 emisă de Regia Autonomă „Apele Române” SA și adresa nr.1458/XXXVI/4 din 3.07.1997 emisă de Parlamentul României, Camera Deputaţilor.
În recursul declarat împotriva încheierii din ședinţa publică de la 4.12.2002, recurentul a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat ca nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art.9 din Legea nr.29/1990, deși a dovedit urgenţa suspendării executării Hotărârii Guvernului nr. 855/2002 prin începerea lucrărilor de realizare a obiectivului pe terenul concesionat, precum și paguba iminentă cauzată moral și material prin lipsirea sa de proprietatea asupra terenului.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Prin art.1 din Hotărârea Guvernului nr.855/2002 s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului care alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcărești”, având datele de identificare prevăzute în anexa hotărârii, în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv.
Acest obiectiv de investiţii a fost aprobat prin Decretul nr.143/ 1988, prin derogare de la Legea nr.9/1980 privind investiţiile, decret prin care au fost scoase din circuitul civil terenurile afectate de realizarea obiectivului de investiţii „Lacul Văcărești”.
Interpretând corect prevederile actelor normative sus-menţionate, instanţa de fond a stabilit judicios regimul juridic al terenului aferent obiectivului de investiţii, care este bun din domeniul public al statului, fiind afectat unei utilităţi publice.
Aceeași situaţie a fost constatată cu autoritate de lucru judecat în sentinţa civilă nr.940/1994, prin care Judecătoria sectorului 4 a respins acţiunea Asociaţiei Foștilor Proprietari din zona lacului Văcărești, reţinându-se că terenurile a căror restituire s-a solicitat au făcut obiectul Decretului nr.143/1988 și Hotărârii Guvernului nr.556/1990, fiind considerate ca trecute în proprietatea statului cu acordarea despăgubirilor legale și fac parte din zona de utilitate publică.
De asemenea, instanţa de fond a constatat corect că recurentul-reclamant nu este titular al unui drept recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat pe calea contenciosului administrativ. Astfel, se reţine că recurentul-reclamant nu a prezentat decât un act sub semnătură privată încheiat de mama sa în anul 1967 privind cumpărarea unui teren în suprafaţă de 400 m.p. în str. Ș. nr.5, București, fără a administra alte dovezi privind proprietatea terenului, includerea acestuia în zona de utilitate publică și vătămarea efectivă adusă dreptului său prin concesiunea care a făcut obiectul hotărârii de guvern contestate.
În atare situaţie, este justă concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990 pentru dreptul invocat prin acţiune, astfel încât nu se mai impune a fi examinate celelalte critici aduse în recurs sentinţei civile cu privire la interpretarea dată Decretului nr.143/1988, la calificarea juridică a terenului concesionat pentru obiectivul de investiţii și la aprecierea probelor administrate în cauză.
Și în privinţa recursului declarat împotriva încheierii din 4.12.2002, s-a constatat că, în condiţiile art.9 din Legea nr.29/1990, recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa unor cazuri bine justificate și pericolul producerii unei pagube iminente, care să întemeieze măsura solicitată, de suspendare a executării Hotărârii Guvernului nr.855/2002.
În concluzie, ambele recursuri au fost respinse ca nefondate.