Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii
Legea nr.29/1990, art.9
În cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale suspendării
actului administrativ, referitoare la cazuri bine justificate și la iminenţa
unei pagube. Astfel, nu se face referire la vreo probă din care să rezulte pe
de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, nu
rezultă că prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă
iminentă. Simpla afirmaţie că prin blocarea contului s-ar produce o pagubă
iminentă, iar iminenţa rezultă direct din lege, nu este de natură să justifice
suspendarea executării actului administrativ.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr.4207 din
27 noiembrie 2003)
Reclamanta S.C. „G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, Garda Financiară, Secţia Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad, în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluţionarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timișoara.
Curtea de Apel Timișoara, Secţia comercială și contencios administrativ a admis cererea reclamantei și a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligaţii fiscale, până la soluţionarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timișoara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susţinând în esenţă: lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Timișoara în soluţionarea cererii, faţă de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.13/2001; împrejurarea că recurenţii nu au fost citaţi în cauză și că măsura suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990.
Recursul este fondat.
Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.
Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate și la iminenţa unei pagube.
Astfel, prima instanţă nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă.
Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmaţie făcută în sensul că, prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminenţa sa (a pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.
Evident, în condiţiile date, în care nici din sentinţă și nici din actele dosarului nu rezultă existenţa celor două cerinţe esenţiale, pentru incidenţa art.9 din Legea nr.29/1990, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală și netemeinică.
Faţă de cele expuse, recursul a fost admis, sentinţa casată și cererea reclamantei respinsă.