Taxă pe valoare adăugată. Export prin comisionar
Taxa pe valoare adăugată este în cota 0 în cazul mărfurilor exporetate prin comisionar, care acţionează pe socoteala comitentului.
Decizia
nr.63 din 15 ianuarie 2002
Societatea Comercială „NG” a chemat în judecată Ministerul Finanţelor și Administraţia Financiară Târgu Jiu și a cerut să se dispună anularea deciziei nr.1444/1998, cu privire la suma de 6.091.395 lei reprezentând TVA, aferentă mărfurilor expediate cu facturile nr.0583943/18.08.1997 și nr.4772851/20.10.1997, deoarece nu datorează această sumă, întrucât bunurile pentru care s-au calculat TVA au fost livrate la export.
Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administativ prin sentinţa civilă nr.152/2001, a admis acţiunea, reţinând că operaţiunile consemnate în facturile menţionate în actul de control îndeplinesc condiţiile unui export prin comisionare pentru care TVA datorat este în cota „0”.
A declarat recurs pârâta , Administraţia Financiară Târgu Jiu susţinând că în mod greșit reclamanta a fost exonerată de plata TVA deoarece mărfurile au fost exportate, de altă societate, iar nu de reclamantă.
Recursul este nefondat.
Marfa prevăzută în facturile în discuţie a fost produsă și exportată de reclamantă în condiţiile unui export prin comisionare, respectiv prin intermediul unei alte societăţi comerciale, în baza contractului de comision nr.349/1997.
Or, potrivit dispoziţiilor art.405 din Codul comercial „Comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului”.
Deci, Curtea reţine că documentele emise și decontările efectuate, respectiv operaţiunile din facturile aflate în litigiu, îndeplinesc condiţiile unui export prin comisionare pentru care TVA datorat este cota 0 conform art.25 lit.B pct.1 a din Ordonanţa Guvernului nr.3/1992, și potrivit Capitolului IX pct.9.4 din Normele de aplicare a Ordonanţei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1178/1996.
Recursul a fost respins ca nefondat.