Fond de vânatoare. Licitaţie. Conflict de competenţă între instanţa de contencios administrativ și instanţa de drept comun pentru anularea actului administrativ de gestiune referitor la un fond de vânătoare
Actele, inclusiv cele prealabile, în legătură cu licitaţiile organizate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei și Pădurilor pentru atribuirea fondului de vânătoare, sunt acte administrative de gestiune exceptate, conform art.2 lit.d din Legea nr.29/1990, de la controlul legalităţii în baza acestei legi, competenţa de soluţionare revenind instanţei de drept comun.
Decizia
nr.93 din 16 ianuarie 2002
Reclamanta Asociaţia Vânătorilor Sportivi „H” a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii Alimentaţiei și Pădurilor și Asociaţia Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, solicitând anularea actului administrativ de gestiune nr.303653/AS/26 octombrie 2000, anularea licitaţiei organizate la 14 octombrie 2000 pentru atribuirea în gestiune a unor fonduri de vânătoare pe raza judeţului Timiș și să se constate că a fost abuziv respinsă de comisia de preselecţie să participe la licitaţia publică de atribuire în gestiune directă a unor fonduri de vânătoare.
Curtea de Apel Timișoara – Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.233/2001, reţinând că reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ de gestiune, a declinat competenţa de judecare a pricinii în favoara Judecătoriei sectorului 5 București.
Judecătoria sectorului 5 București, prin sentinţa civilă nr.7208/2001, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timișoara, ca instanţă de contencios administrativ, reţinând că actele contestate sunt acte administrative și că, regimul juridic de contestare a unor asemenea acte este cel prevăzut de Legea nr.29/1990, iar instanţa competentă să se pronunţe este instanţa de cotencios administrativ de la domiciliul reclamantei.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă Curtea reţine următoarele:
În art.2 din Legea nr.103/1996 privind fondul cinegetic și protecţia vânatului se prevede că fondul cinegetic al României reprezintă o sursă naturală de interes naţional și internaţional, iar vânatul este bun public de interes naţional.
Potrivit art.4 și art.7 alin.1 din aceeași lege, administrarea fondului cinegetic al României se realizează de către autoritatea centrală care răspunde de silvicultură, competentă să atribuie organizaţiilor vânătorești legal constituite gestiunea fondului de vânătoare.
Fiind emise în exercitarea acestor atribuţii de administrare a unui bun public de interes naţional, actele contestat în cauză reprezintă acte administrative de gestiune, exceptate de la controlul instanţei de contencios administrativ prin dispoziţiile art.2 lit.d din Legea nr.29/1990.
Toate actele cotestate de asociaţia reclamantă, deși sunt prealabile încheierii contractului de atribuire în gestiune a unor fonduri de vânătoare, sunt întocmite în cadrul procedurii reglementate de Legea nr.103/1996 și de Ordinul nr.664/2000 pentru încheierea acestui contract.
Licitaţia din 14 octombrie 2000 a fost organizată de ministerul pârât în calitate de titular al dreptului de administrare asupra unui bun din proprietatea publică a statului și actul întocmit cu acest prilej constituie un act administrativ de gestiune.
Aceeași calificare juridică se impune și pentru celelalte operaţiuni prealabile atribuirii în gestiune, cum este hotărârea adoptată de comisia de preselecţie în procedura de contestare prevăzută în Cap.V al Anexei la Ordinul nr.664/2000 și care a fost comunicată reclamantei cu actul nr.303653/AS/26 octombrie 2000.
În consecinţă, atât procesul verbal al licitaţiei din 14 octombrie 2000, cât și actul din 26 octombrie 2000 au fost întocmite de ministerul pârât în legătură cu administrarea unui bun din domeniul public al statului și în vederea încheierii contractului de atribuire în gestiune a bunului respectiv, potrivit art.135 ain.5 din Constituţie care prevede că bunurile proprietate publică pot fi concesionate sau închiriate
Scopul contractului de atribuire în gestiune a unor fonduri de vânătoare este exploatarea unui bun public, în sensul prevăzut de art.1 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor.
În atare situaţie, se constată că instanţa de contencios administrativ a aplicat corect dispoziţiile art.2 lit.d din Legea mr.29/1990 și pentru controlul legalităţii actelor administrative de gestiune contestate în cauză, s-a dezinvestit în favoarea instanţei de drept comun.
Cum în Legea nr.103/1996, ca lege specială, nu sunt prevăzute norme de competenţă materială a instanţelor judecătorești, devin incidente dispoziţiile cu caracter general cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.216/1999 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.219/1998 privind regimul concesiunilor. Potrivit art.38 din acest act normativ, în cazul unui răspuns negativ la contestaţia depusă, ofertantul respins se poate adresa la instanţa judecătorească de drept comun din raza teritorială în care se află sediul concedentului.
În consecinţă, Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea
Judecătoriei setorului 3 București, în a cărei rază teritorială își are sediul
Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei și Pădurilor, autoritatea publică
centrală care, după data formulării acţiunii, a preluat atribuţiile în domeniul
cinegetic, în temeiul Hotărârii Guvernului nr.12/2001.