Daune morale. Proba prejudiciului în cazul vătămării prin act administrativ al unei autorităţi publice
Acordarea daunelor morale este condiţionată de dovedirea unui prejudiciu moral cauzat prin actul administrativ al autorităţii publice
Decizia
nr.259 din 29 ianuarie 2002
Societatea comercială „R.P.” SRL a chemat în judecată Agenţia Domeniilor Statului pentru obligarea acesteia să emită un act administrativ pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri în legătură cu exploatarea unei amenajări piscipole și să-i plătească suma de 1 miliard de lei cu titlu de daune morale.
Reclamanta a precizat că demersurile sale pentru clarificarea situaţiei juridice a exploatării piscicole au rămas fără răspuns, situaţie în care s-a văzut nevoită a se adresa instanţei de judecată competentă, conform art.1 din Legea contenciosului administrativ.
Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.540 din 30 aprilie 2001, a admis în parte acţiunea, obligând pe pârâtă să comunice reclamantei răspunsul la cererea nr.14484 din 8 noiembrie 2000.
Capătul de cerere subsecvent privind acordarea unor daune morale a fost respins ca nemotivat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta susţinând că, faţă de culpa evidentă a autorităţii publice pârâte, prin necomunicarea răspunsului la petiţia nr.14484 din 8 noiembrie 2000, greșit prima instanţă nu a obligat-o a-i plăti suma solicitată cu titlu de daune morale.
Critica este neîntemeiată.
Legea contenciosului administrativ nr.29/1990 a consacrat prin dispoziţiile art.11 alin.2, posibilitatea instanţei de judecată de a hotărî asupra daunelor materiale și morale cerute de reclamant.
Admisibilitatea unei asemenea cereri este însă condiţionată, în toate cazurile, de dovedirea prejudiciului material și a celui moral.
În speţă, deși a solicitat plata, de către pârâtă, a unor daune morale, în sumă de 1 miliard de lei, reclamanta nu a arătat în ce anume constă pretinsul prejudiciu moral suferit ca urmare a faptei pârâtei.
Precizări și probe în acest sens nu au fost făcute nici chiar în recursul declarat.
Fără temei s-a susţinut că daunele morale trebuiau acordate societăţii comerciale doar ca efect al admiterii primului capăt de acţiune.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.