Imputaţie. Contestaţie la dispoziţia prin care primarul unei localităţi a imputat viceprimarului contravaloarea unor pretinse prejudicii. Competenţa de soluţionare a contestaţiei.
Viceprimarul unei localităţi, fiind funcţionar public, răspunde, pentru prejudicii cauzate instituţiei, potrivit dreptului comun, iar nu în baza dispoziţiilor Codului muncii.
Decizia
nr.263 din 29 ianuarie 2002
Petiţionarul A.V., viceprimar al unei localităţi a contestat legalitatea dispoziţiei nr.4 din 20 ianuarie 1996, prin care primarul aceleiași localităţi i-a imputat suma totală de 2.529.263 lei, reprezentând contravaloarea unor pretinse prejudicii cauzate Consiliului local al municipiului Pașcani.
Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi judeţene Iași, prin sentinţa nr.35 din 6 decembrie 2000, a admis contestaţia și a anulat dispoziţia de imputare. S-a reţinut că, fiind aleși în funcţie, viceprimarii își exercită atribuţiile legale pe bază de mandat din care decurg drepturi juridice civile. Obligaţiile și răspunderile lor sunt reglementate de normele privitoare la mandat și ca atare, valorificarea oricăror pretenţii în legătură cu repararea prejudiciului cauzat în această calitate poate avea loc numai pe calea acţiunii civile în pretenţii.
În sprijinul acestei soluţii au mai fost invocate prevederile art.5 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Prin decizia nr.185 din 19 aprilie 2001, Curtea de Conturi Secţia Jurisdicţională a respins recursul jurisdicţional declarat de Consiliul local al municipiului Pașcani și primarul municipiului Pașcani, reţinând că nu există unul din elementele răspunderii materiale reglementate de Codul muncii și anume a raportului de muncă decurgând dintr-un contract de muncă.
Și ultima hotărâre a fost atacată cu recurs de către Consiliul local al municipiului Pașcani și primarul municipiului Pașcani.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art.20 alin.2 lit.a și 47 din Legea administraţiei publice locale, în vigoare la data emiterii dispoziţiei de imputare nr.4/1996, viceprimarii comunelor, orașelor sau municipiilor sunt organe alese din rândul consilierilor locali, exercitându-și mandatul pe o durată egală cu cea a primarului.
O reglementare identică a fost instituită ulterior prin art.38 alin.2 lit.a, 61 și 62 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001.
Rezultă așadar, că, fiind aleși în funcţie și exercitându-și prerogativele
legale în temeiul mandatului consilierilor locali, viceprimarii nu răspund
material pentru recuperarea unor pretinse pagube în condiţiile prevăzute de
Codul muncii.
Obligaţiie și responsabilităţile lor sunt acelea care izvorăsc din lege și mandat, situaţie în care dispoziţiei de imputare emisă în baza art.102 și următoarele din Codul muncii, este nelegală.