Declaraţia de impunere fiscală. Penalităţi pentru nedepunerea declaraţiei. Distincţie în raport cu natura impozitului
Penalitatea datorată pentru nedepunerea declaraţiei pentru profit impozabil, diferă de aceea datorată pentru venit impozabil.
Decizia
nr.269 din 29 ianuarie 2002
Curtea de Apel București – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.598 din 5 iunie 2002, a respins acţiunea reclamantei SC. „EK. BV”, de anulare a deciziei nr.283/2000 a Ministerului Finanţelor Publice și a procesului verbal nr.11217/1999 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice și Controlului Financiar de Stat a Municipiului București de obligare a reclamantei la plata sumei de 58.919.045 lei, cu titlu de penalitate pentru depunerea cu întârziere a declaraţiei privind obligaţii de plată la bugetul de stat. Instanţa a reţinut că reclamanta realizează „venituri” impozabile și, deci, în baza Ordonanţei Guvernului nr.24/1996, datorează penalitatea stabilită de organele fiscale, nefiind aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.68/1997 care prevăd altă penalitate pentru nedepunerea declaraţiei de impunere pentru „profit”.
Reclamanta a declarat recurs, susţinând că greșit nu s-a stabilit penalitatea, de numai 500.000 lei, pentru depunerea cu întârziere a declaraţiei pentru „profit”.
Recursul este fondat.
Noţiunile de „profit” și „venit” nu sunt identice, ele acoperind două sfere semantice apropiate, dar nu substituibile una prin alta.
În materie de așezare a a impozitelor și taxelor, de instituire a unor regimuri fiscale distincte pentru anumite categorii bunuri sau plătitori, reglementările sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv sau restrictiv prin adăugire la lege.
În conformitate cu prevederile art.13 alin.1 pct.d din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997, se penalizează cu 500.000 lei, nedepunerea declaraţiei de către plătitorii care nu realizează profit impozabil.
Dispoziţiile citate folosind expres cuvântul „profit” urmează, în mod obligatoriu, să se ia în considerare această categorie (noţiune) fiscală. Folosirea, prin echipolenţă, a celor doi termeni fiscali nu este admisibilă, la fel ca și o interpretare a textului în sensul asimilării noţiunii de profit cu cea de venit.
În consecinţă, cunoscând că societatea reclamantă, prin structura sa funcţională nu realizează și nu poate, obiectiv, realiza profit – fapt necontestat în cauză – se impune concluzia că nerespectarea obligaţiei de depunere a declaraţiei de impozite și taxe cade sub incidenţa textului precitat, fiind sancţionabilă cu plata penalităţii în sumă de 500.000 lei.
Este advărat că prevederile art.1 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.24/1996 invocate prin decizia nr.283/2000 dată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul controlului administrativ jurisdicţional prealabil, ar putea crea, în raport cu textul mai sus analizat, o anumită ambiguitate, justificându-se eventual, precizări legislative, dar chestiunea, ca atare, excede competenţa instanţelor de judecată.
Oricum, în soluţionarea prezentului litigiu, trebuie reţinut ca fiind
aplicabile dispoziţiile art.13 alin.1 pct.d din Ordonanţa Guvernului
nr.68/1997, și pentru faptul că acest act normativ este posterior Ordonanţei
Guvernului nr.24/1996, republicată în anul 1999.
În consecinţă, recursul declarat fiind fondat, a fost admis, s-a casat în parte sentinţa recurată și s-au anulat actele emise de organele de control și administrativ jurisdicţionale cu privire la suma de 58.919.045 lei, exonerând-o pe reclamantă de plata acestei sume, mai puţin 500.000 lei reprezentând penalitatea datorată în temeiul art.13 alin.1 pct.d din Ordonanţa Guvernului nr.68/1997.