Suspendarea judecăţii în temeiul art.244 alin.(1) din Codul de procedură civila
În condiţiile concrete ale unui caz, se va examina dacă nu cumva
suspendarea judecăţii, cu consecinţa întârzierii soluţionării pe fond a unei cauze,
poate prejudicia grav pe oricare dintre părţi.
Decizia
nr.322 din 31 ianuarie 2002
SC.”A” SA Iași a solicitat anularea în parte a deciziei nr.1551 din 21 noiembrie 2000 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, cu consecinţa anulării procesului-verbal nr.340 din 22 februarie 1999 întocmit de comisarii pârâtei Garda Financiară – Secţia Iași, prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei plata către bugetul de stat a sumei de 15.994.880.310 lei, cu titlu de obligaţii fiscale reprezentând accize și taxă pe valoarea adăugată, cu majorările de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că: în mod greșit, Ministerul Finanţelor Publice care a fost investit cu soluţionarea plângerii, a remis cauza Gărzii Financiare - Secţia Iași, cu recomandarea ca aceasta să se ocupe de latura civilă a cauzei, în funcţie de rezolvarea laturii penale; a făcut dovada realizării exportului iar latura penală îl privește doar pe partenerul extern care a ridicat marfa de la sediul reclamantei și nu a mai trecut-o peste graniţă, toate obligaţiile privind ridicarea, transportul și tranzitarea mărfii peste graniţă, revenindu-i acestui partener extern.
Curtea de Apel Iași – Secţia de contencios administrativ prin încheierea din 23 aprilie 2001, a dispus suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu prevederile art.244 alin.(1) pct.2 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat recurs.
În motivarea recursului, s-a susţinut că: nu s-a făcut dovada că s-ar fi
început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire
hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da în prezenta cauză; actele
depuse de pârâţi la dosar nu justifică măsura suspendării judecării cauzei
reclamanta și-a îndeplinit obligaţia de livrare la export, în momentul în care
a pus marfa la dispoziţia cumpărătorului; vămuirea mărfii pentru export s-a
făcut la sediul reclamantei care justifică efectuarea exportului cu factura
externă, declaraţia vamală de export vizată de organele vamale și documenteul
de transport internaţional; în cazul în care marfa nu a fost trecută peste
graniţă și a fost valorificată în ţară, răspunderea revine cumpărătorului
extern iar eventuala infracţiune a acestuia nu are nici o înrâurire asupra
hotărârii ce urmează să se dea în acţiunea reclamantei.
Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 244 alin.(1), pct.2 din Codul de procedură civilă, instanţa poate
suspenda judecarea cauzei, atunci când se ivesc indiciile unei infracţiuni a
cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să
se dea.
Prin procesul-verbal înregistrat sub nr.340 din 12 februarie 1999, comisarii Gărzii Financiare – Secţia Iași, verificând vânzările la export efectuate de către SC. „A” SA Iași, în anul 1998, au constatat că : pentru un număr de 38 operaţiuni de export, din cele 39 care au făcut obiectul verificării, exportul nu a fost realizat efectiv; cele 38 transporturi de alcool alimentar nu au părăsit teritoriul României, situaţie în care unitatea nu mai poate fi scutită de la plata accizelor iar TVA-ul nu mai poate fi aplicat la cota zero.
Actele depuse de pârâte în susţinerea cererii de suspendare (adresa nr.537 din 19 martie 2001 emisă de Grda Financiară – Secţia Iași, adresa de răspuns nr.6576/P/1999 din 5 aprilie 2001 emisă de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar teritorial și adresa nr.758 din 11 aprilie 2000 emisă de Garda Financiară – Secţia Iași), nu fac dovada constatării unei infracţiuni în care ar fi implicată conducerea SC.”A” SA Iași.
Chiar și în ipoteza în care conducerea unităţii ar fi implicată în săvârșirea
vreunei infracţiuni în legătură cu operaţiunile vamale de export supuse
verificării, acest fapt nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce
urmează să fie dată de instanţa de fond, în soluţionarea acţiunii reclamantei.
Ținând seama de valoarea mare a obligaţiilor fiscale care fac obiectul cauzei, măsura suspendării dispusă de instanţa de fond poate avea consecinţe negative atât în ceea ce privește recuperarea creanţelor financiar-fiscale ale statului cât și în ceea ce privește rezultatele financiare ale unităţii plătitoare, acestea din urmă fiind grevate de majorările de întârziere care vor curge pe totată durata soluţionării cauzei penale.
În consecinţă, recursul s-a admis, încheierea atacată a fost casată iar cauza s-a trimis pentru continuarea judecăţii, la instanţa de fond.