Bancă. Abaterea disciplinară a șefului de agenţie. Sancţionare în baza legii nr.58/1998.
Funcţia de șef de agenţie a unei bînci face parte din categoria „directorului executiv” și persoana în cauză poate fi sancţionată, pentru abateri, prin ordin al guvernatorului Bîncii Naţionale a României.
Constituie abatere disciplinară a conducătorului unităţii teritoriale a bîncii acordarea creditelor fără garanţii pe întreaga perioadă de derulare a creditelor, chiar dacă debitorii au plătit ratele și dobânzile.
Termenul de 30 de zile pentru soluţionarea contestaţiei de către consiliul de administraţie al Bîncii Naţionale a României este un termen de recomandare.
Decizia
nr.329 din 31 ianuarie 2002
Potrivit art.83 alin.2 din Legea bancară nr.58/1998, G.L. s-a adresat Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ , pentru anularea hotărârii nr.26/2001 a consiliului de administraţie al Bîncii Naţionale a României prin care i-a fost admisă în parte contestaţia împotriva ordinului nr.724/2000 al guvernatorului acestei instituţii centrale, în sensul reducerii cuantumului amenzii de la 3 salarii medii/bancă la un salariu, respectiv la 6.117.000 lei.
Motivându-și recursul, contestatoarea a arătat că : hotărârea atacată este nelegală întrucât, înainte de a fi sancţionată, nu a putut să-și exercite dreptul la apărare fiindcă nu i s-a adus la cunoștinţă actul de control; funcţia de șef de agenţie pe care o deţine nu face parte din categoriile de personal care pot fi amendate în temeiul art.62 alin.2 lit.c din Legea bancară nr.58/1998; sancţiunea aplicată este și nejustificată pe fond, deoarece nu a săvârșit abaterile menţionate în actul de control privind asigurarea garanţiilor pentru creditele bancare.
Prin concluziile orale, s-a susţinut și tardivitatea emiterii și comunicării hotărârii consiliului de administraţie al B.N.R.
Recursul nu este fondat.
Termenul de 30 de zile prevăzut de art.83 alin.1 din Legea nr.58/1998, pentru soluţionarea, de către consiliul de administraţie al B.N.R., a contestaţiilor împotriva actelor emise în aplicarea acestei legi, este un termen relativ, pentru că, în caz de nerespectare, nu este afectată validitatea actului.
Îndeplinirea actului cu depășirea termenului recomandat de lege poate atrage, eventual, sancţiuni disciplinare pentru cei vinovaţi de nerespectarea termenului, iar nu nulitatea actului.
Este adevărat că Legea bancară prevede în art.62 alin.2 lit.c că Banca Naţională a României aplică sancţiuni cu amendă administratorilor, directorilor executivi sau cenzorilor care se fac vinovaţi de încălcările menţionate la alineatul 1.
Dar, sfera „directorilor executivi” include și pe conducătorii sucursalelor, filialelor și agenţiilor bancare, indiferent dacă aceștia figurează în statul de funcţii ca directori sau șefi de unităţi.
Inspecţiile pe care Banca Naţională a României le efectuează în exercitarea atribuţiilor de supraveghere prudenţială pe care le realizează, în temeiul art.66 din Legea nr.58/1998, ar rămâne fără finalitate dacă șefii agenţiilor sau sucursalelor ori filialelor nu ar putea fi sancţionaţi cu amendă conform art.69 alin.2 lit.c, deși se fac vinovaţi de nerespectarea normelor bancare.
De asemenea, ar însemna să se accepte ideea existenţei unei imunităţi a șefilor de agenţii bancare, ceea ce ar contraveni legii.
Dreptul la apărare, invocat prin cererea adresată instanţei de contencios administrativ, a fost asigurat, contestatoarea semnând fără obiecţii procesul verbal de control. Or, în acest proces verbal sunt consemnate încălcările reţinute în sarcina contestatoarei în legătură cu creditele acordate unor societăţi comerciale.
Așadar, contestatoarea a cunoscut faptele imputate și a semnat actul de control fără a formula obiecţii, încât pentru pasivitatea sa nu poate invoca limitarea dreptului la apărare.
Pe fondul pricinii, se constată că, pentru creditele acordate societăţilor comerciale, garanţiile avute în vedere la acordare nu au fost asigurate pe întreaga perioadă a derulării creditelor.
De altfel, recurenta a recunoscut prin contestaţia formulată că imobilele cuprinse în contractele de ipotecă din 29 decembrie 1998, în valoare de 342,8 milioane de lei, și, respectiv 50 milioane de lei, nu au fost asigurate pe perioada 23-28 decembrie 1999, iar o hală de producţie, evaluată la 426 milioane de lei, nu a fost asigurată în perioada 28 aprilie 1999 – 16 noiembrie 1999, contrar prevederilor pct.7.4 din Normele metodologice de creditare a investiţiilor N.M.C.A. – 02 ale Banc Post.
Împrejurarea că, la acordarea creditelor, au fost constituite garanţiile legale, precum și faptul că debitorii au plătit ratele și dobânzile, nu exonerează pe conducătorul unităţii teritoriale bancare de obligaţia respectării stricte a normelor de creditare pe tot parcursul derulării creditelor angajate.
În raport cu cele sus-menţionate, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul a fost respins ca nefondat.