Pensie pentru limită de vârstă. Recalculare, sub regimul Legii nr.3/1977, anterior Legii nr.19/2000
Dacă și-a continuat activitatea, pensionarul este îndreptăţit, să obţină recalcularea pensiei în condiţiile prevăzute în art.621 și 622 din Legea nr.3/1977.
Decizia
nr.422 din 6 februarie 2002
Reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Cluj, anularea actului nr.21075/1999 și obligarea acesteia la reclacularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, deși după pensionarea din 1990, a prestat munca în continuare, peste 5 ani de zile, la SC „Tehnofrig” SA Cluj Napoca, pârâta refuză în mod nejustificat recalcularea pensiei, conform actului a cărui anulare solicită.
Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială și de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.141 din 2 mai 2001, a admis acţiunea și a anulat actul nr.21075/1999 emis de Casa Judeţeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Cluj și a obligat pe aceasta să recalculeze pensia conform art.621 și 622 din Legea nr.3/1977, cu luarea în considerare a timpului lucrat de reclamant la SC „Tehnofrig” SA Cluj Napoca până la 1 septembrie 1999.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Cluj, motivând, în esenţă, că reclamantului i-a fost recalculată pensia în anul 1992, situaţie în care nu mai este îndreptăţit la o a doua recalculare prin valorificarea perioadei 1994-1999.
Recurenta a mai susţinut că în lumina noii legi a pensiilor, respectiv Legea nr.19/2000, dacă pensionarul realizează după pensionarea pentru limită de vârstă un stagiu de cotizare de minimum 12 luni, poate beneficia de recalcularea pensiei sale ori de câte ori realizează acest stagiu.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a ieșit efectiv la pensie la data de 1 iulie 1990, dată la care i s-a desfăcut contractul de muncă, după cum rezultă din nota de lichidare din dispoziţia de desfacere a contractului de muncă și din cuponul de pensie pe luna iulie 1990.
Decizia ulterioară nr.122789/1992 nu este o decizie de recalculare a pensiei, conform art.621 și 622 din Legea nr.3/1977 ci este o corectare a vechimii în muncă iniţiale avute în vedere la calculul pensiei, luând în considerare stagiul militar și perioada 01.05.1990 – 01.07.1990.
Acest fapt este confirmat și de însăși respectiva decizie de pensie, pe care s-a făcut menţiunea „Adăugire vechime. Revizuirea pensiei suplimentare” (deci nu recalculare).
Din actul nr.426/1999 al SC „Tehnofrig” SA Cluj Napoca, ca și din carnetul de muncă, rezultă că reclamantul și-a continuat activitatea la această societate până la data de 1 septembrie 1999 când i s-a desfăcut contractul de muncă.
Această situaţie îl îndreptăţește pe reclamant a obţine recalcularea pensiei în condiţiile art.621 și 622 introduse în Legea nr.3/1977 prin Decretul-Lege nr.70/1990, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Referirile recurentei la prevederile Legii nr.19/2000 nu au relevanţă, deoarece reclamantul a îndeplinit condiţiile de recalculare a pensiei pe o nouă bază de calcul, după Legea nr.3/1977, la data de 1 septembrie 1999.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.