Suspendarea judecăţii cauzei. Cazul prevăzut de art.244 din Codul de Procedură Civilă. Admisibilitatea recursului
Întreruperea cursului judecăţii și,
deci, a soluţionării acţiunii unei persoane, nu poate rămâne în afara
controlului judecătoresc, soluţia contrară echivalând în fapt cu refuzul, fie
chiar și pe timp limitat, a accesului la justiţie, așadar cu încălcarea unei
dispoziţii constituţionale (art.21), precum și a unei norme de conduită
procedurală a Curţii Europene pentru Drepturile Omului (art.6 din Convenţie)
Decizia nr.518 din 12 februarie 2002
Reclamanta SC.„P” a solicitat anularea procesului-verbal nr.2660/2001 încheiat de către inspectorii Administraţiei Financiare Craiova – Dolj de obligare a societăţii la plata sumei totale de 17.919.908 lei, ce urmează a fi virată la bugetul statului.
Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ, prin încheierea din 9 mai 2001, a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art.244 pct.2 din Codul de procedură civilă întrucât s-a început cercetarea penală pentru o infracţiune săvârșită de către administratorul societăţii, soluţia ce s-ar da cu privire la faptele penale având o înrâurire hotărâtoare asupra procesului ce face obiectul prezentei cauze.
Reclamanta a declarat recurs susţinând că nu are o înrâurire hotărâtoare asupra litigiului de faţă constatarea infracţiunilor pentru care este cercetat administratorul societăţii, că dispoziţiile art.244 pct.2 din Codul de procedură penală nu sunt imperative ci permisive și că nu sunt operante în cauză nici prevederile art.19 din Codul de procedură penală, potrivit cărora penalul ţine în loc civilul.
Recursul este fondat.
În conformitate cu prevederile art.244 pct.2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2001 publicată în Monitorul Oficial nr.217 din 27 aprilie 2001, instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
La dosarul cauzei nu se află însă vreun act emis de organele competente din care să rezulte că s-a început urmărireapenală și astfel prima instanţă nu a fost în situaţia de a aprecia asupra temeiniciei și oportunităţii suspendării judecăţii.
Instanţa nici nu putea fi legal investită cu soluţionarea pricinii întrucât procedura prealabilă nu era epuizată, Ministerul Finanţelor dispunând prin decizia nr.522 din 24 aprilie 2001 suspendarea soluţionării cauzei, potrivit art.10 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2001.
Pe de altă parte, se constată că a fost luată o măsură care mai fusese aplicată anterior, făcându-se deci o dublă aplicare a dispoziţiei de suspendare – pe același temei procesual – a soluţionării pricinii.
Recursul este admisibil, dat fiind că întreruperea cursului judecăţii și deci a
soluţionării plângerii unei persoane fizice sau juridice – nu poate rămâne în
afara controlului judecătoresc, soluţia contrară echivalând în fapt cu refuzul,
fie chiar și pe timp limitat, accesului la jutiţie, așadar, cu încălcarea unei
dispoziţii constituţionale (art.21), precum și a unei norme de conduită
procedurală CEDO (art.6 din Convenţie).
Sub toate aspectele relevate sentinţa recurată se vădește așadar criticabilă, impunându-se admiterea recursului și casarea cu trimitere aceleiași instanţe.