Taxă judiciară de timbru. Cazuri în care se datorează taxe pentru acţiuni prin care se solicită daune morale
Se datorează taxă judiciară de timbru în cazurile în care daunele morale se
solicită pentru alte situaţii decât pentru dăunarea onoarei, demnităţii sau
reputaţiei unei persoane fizice
Decizia
nr.611 din 19 februarie 2002
Reclamantul C.O. a chemat în judecată Guvernul României pentru refuzul nejustificat de a-i răspunde la memoriul depus din 30 martie 1998, înregistrat sub nr.16/3169 și la care a făcut repetate reveniri.
Prin aceeași acţiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la repararea daunelor morale suferite în cuantum de 50 milioane de lei.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr.64/2001, a anulat acţiunea reclamantului ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul
deși a fost legal citat cu menţiunea de a timbra cu suma de 300.000 lei taxă
judiciară de timbru și 3000 lei timbru judiciar, în ședinţa din 21 mai 2000 a
precizat că nu timbrează invocând faptul că acţiunea este scutită de taxa de
timbru.
Reclamantul a declarat recurs susţinând că acţiunea sa nu este supusă taxei de timbru în raport de dispoziţiile art.15 lit.”f” din Legea nr.146/1997.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa a fost investită cu o acţiune formulată în baza dispoziţiilor art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.29/1990 solicitându-se obligarea Guvernului României să răspundă la petiţiile formulate de reclamant.
Prin aceeași acţiune, recurentul a solicitat, ca o consecinţă a refuzului de a i se răspunde, și obligarea Guvernului la 50 milioane de lei cu titlu de daune morale.
În raport de obiectul acţiunii, în mod corect instanţa de fond a stabilit că taxa de timbru datorată este cea prevăzută de dispoziţiile art.3 lit.”m” din Legea nr.146/1997, dispoziţii care reglementează timbrajul în cazul cererilor introduse de cei vătămaţi în drepturile lor prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Astfel, în art.3 lit.”m” alin.ultim se prevede că „cererea cu caracter patrimonial prin care se solicită repararea pagubelor suferite” se timbrează cu 30.000 lei și 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300.000 lei.
Prin această dispoziţie legală nu s-a făcut nici o diferenţiere cu privire la „pagube” suferite: daune materiale sau daune morale.
Cât privește textul de lege invocat de reclamant, respectiv art.15 lit.”f/l” din Legea nr.146/1997, acesta nu se aplică acţiunii formulate de reclamant, deoarece el vizează o altă ipoteză și anume acţiunile și cererile având ca obiect stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru „daune morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice”.
Or, obiectul acţiunii formulată de recurent îl reprezintă daune morale pentru refuzul nejustificat din partea Guvernului de a-i răspunde la petiţiile formulate, în condiţiile art.1 din Legea nr.29/1990, iar nu daune morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.