Energie electrică furnizată. Termen de plată. Caracterul penalităţii dispoziţiilor autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei – A.N.R.E.
Sunt obligatorii, iar nu negociabile, dispoziţiile A.N.R.E. cu privire la termenul de plată a energiei electrice furnizate și cu privire la cuantumul penalităţilor pentru plata cu întârziere.
Decizia
nr.708 din 26 februarie 2002
Reclamanta Regia Autonomă de Gospodărie Comunală Târgoviște a chemat în judecată Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – A.N.R.E.,solicitând anularea deciziei nr.465 din 26 octombrie 2000, emisă de pârâtă, ca nelegală și netemeinică.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a primit contractul de furnizare a energiei electrice din 30 iunie 2000, ce a fost semnat cu obiecţiuni referitoare la procentul de penalizare și achitarea facturilor, că a încercat să soluţioneze litigiul prin concilierile la SC.ELECTRICA SA – Sucursala de Distribuţie Târgoviște și apoi la A.N.R.E., și întrucât punctul său de vedere nu coincide cu ale celor mai sus menţionaţi, exprimate în procesele-verbale de conciliere și decizia nr.465 din 26 octombrie 2000, solicită anularea deciziei, prin care nelegal s-a reţinut că nu sunt negociabile clauzele puse în discuţie.
Curtea de Apel București – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.1701 din 7 decembrie 2000, a respins acţiunea ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că cele două clauze privind stabilirea cuantumului penalităţilor pentru neplata la termen a sumelor datorate de consumator furnizorului, de 0,3% pe zi calendaristică de întârziere, precum și a termenului de plată a facturii de energie electrică, emisă de furnizor de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia la consumator sunt obligatorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, susţinând că : în mod greșit s-a reţinut că sunt obligatorii clauzele contestate, deși ele puteau face obiectul negocierii; nu s-a avut în vedere că s-a cerut modificarea clauzelor privind procentul de penalizare și termenul de achitare a facturii, pentru a fi o concordanţă între procentul și perioada de achitare a facturii, pe care Regia Autonomă de Gospodărie Comunală Târgoviște le are trecute în contractele încheiate cu beneficiarii săi, în conformitate cu Legea nr.4/1981 modificată prin Legea nr.198/1997, în situaţia în care ar fi acceptat aceste clauze ar suferi pagube însemnate ce trebuie trecute pe costuri și în final suportate de către clienţii săi – în proporţie de 90% populaţie – ceea ce este ilegal, abuziv și imoral; că, cele două clauze cuprinse în contractul cadru de furnizare a energiei electrice sunt clauze abuzive, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.193/2000, fiind totodată necesar a se constata că potrivit principiului aplicării imediate a legii civile, legea nouă se aplică din momentul intrării în vigoare a tuturor situaţiilor ivite după acest moment.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art.5 pct.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/1998, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.99/2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 8 iunie 2000, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei stabilește și aprobă contractele – cadru dintre agenţii economici din sector, privind vânzarea, achiziţia, transportul, dispecerizarea și distribuţia energiei electrice și termice, precum și cele de furnizare a energiei electrice și termice la consumatorii finali, iar, potrivit art.5 pct.13, A.N.R.E. elaborează metodologia de solţionare a neînţelegerilor precontractuale și soluţionează neînţelegerile legate de încheierea contractelor dintre agenţii economici din sector și a contractelor de furnizare a energiei electrice și termice.
Totodată, conform art.9 (6) din aceeași Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, ordinele și deciziile președintelui A.N.R.E. pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București în termen de 30 de zile de la data la care au fost notificate părţile interesate sau de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, dacă sunt de interes general.
Prevederile acestor acte normative se coroborează și cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/1998 privind energia electrică (art.69 alin.2 lit.e și art.70 lit.g), potrivit cărora A.N.R.E. soluţioneză eventualele neînţelegeri ivite la încheierea contractului de furnizare (iar decizia este obligatorie pentru ambele părţi) precum și litigiile precontractuale.
În cauză, se constată pe de o parte, că Decizia Președintelui A.N.R.E. nr.57/1999 de aprobare a energiei electrice a fost publicată în Monitorul Oficial nr.623 din 21 decembrie 1999, dar aceasta nu a fost atacată de Regia Autonomă de Gospodărie Comunală Târgoviște pe calea contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, se constată că cele două clauze la care se referă reclamanta sunt cuprinse în art.14 din Anexa II din această decizie și fac parte din cele cu caracter minimal, obligatoriu (iar nu dintre clauzele opţionale sau cele noi). Acestea sunt clauze de importanţă majoră care nu pot fi lăsate la liberul arbitru al uneia dintre părţi și vizează condiţiile esenţiale ale unui contract de natură să apere echitabil interesele tuturor părţilor precum și stabilitatea sectorului (cum ar fi penalităţile, realimentarea, facturarea și termenele de plată, standardele de calitate, despăgubirile etc.).
Contractul cadru de furnizare a energiei electrice este un contract ce are caracter atipic, fiind un adevărat contract administrativ căci clauzele obligatorii ce le conţine au apărut din necesitatea intervenţiei statului în raporturile juridice cărora le dă naștere, datorită faptului că prin acest contract sunt reglementate raporturi dintr-un sector ce are caracter de monopol natural, iar rolul ce îl are A.N.R.E. este tocmai acela de a echilibra interesele consumatorilor, agenţilor economici și a statului. Prin contractele - cadru s-a avut în vederetocmai necesitatea protejării consumatorilor de un eventual abuz ce ar putea fi exercitat de furnizor care, ca deţinător al monopolului, ar putea include în contract clauze care să-l favorizeze în detrimentul consumatorului.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus menţionate se constată și că Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi și consumatori nu are incidenţă în cauză.
Aceasta, pe de o parte, întrucât deși obiectul acţiunii îl constituie nelegalitatea deciziei nr.465 din 26 octombrie 2000, totuși, în motivele de recurs se face referire la faptul că cele două clauze cuprinse în contractul-cadru de furnizare a energiei electrice sunt clauze abuzive motiv pentru care acestui contract-cadru i se pot aplica prevederile Legii nr.193/2000 în condiţiile în care însă contractul-cadru nu a fost atacat nici prin acţiune directă, nici pe calea excepţiei de ilegalitate.
Pe de altă parte, actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost emis la 26 octombrie 2000, iar Legea nr.193/2000 a intrat în vigoare, potrivit dispoziţiilor art.17 la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial nr.560 din 10 noiembrie 2000, deci ulterior emiterii actului administrativ atacat.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituţia României legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile, iar legalitatea unui act administrativ poate fi apreciată în raport cu actele normative în vigoare la momentul emiterii lui.
Reclamanta este în eroare când nu distinge cu claritate între contractuol-cadru aprobat prin decizia nr.57/1999, decizia A.N.R.E. nr.465/2000 (act administrativ emis în baza deciziei nr.22/2000 privind soluţionarea neînţelegerilor dintre părţi privind încheierea contractelor și deciziei nr.57/1999 privind aprobarea contractului-cadru) și contractele de furnizare a energiei electrice ce urma a le încheia cu SC. Electrica SA – Filiala Dâmboviţa.
Legea nr.193/2000 privește clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi și consumatori și nu se referă la contractele cadru stabilite și aprobate de A.N.R.E. în calitate de instituţie publică de interes naţional, aflată în subordinea Guvernului (potrivit dispoziţiilor art.1 (1) din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr.29/1998 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.99/2000) ce nu este abilitată a desfășura activităţi comerciale (competenţele și atribuţiile sale fiind prevăzute în art.5 pct. 1-29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/1998 modificat). De altfel, în art.2 din Legea nr.193/2000 se definesc clar noţiunile de consumator și comerciant.
Cu privire la invocarea dispoziţiilor Legii nr.4/1981 a gospodăriei comunale, modificată prin Legea nr.198/1997, se constată că dispoziţiile art.67, din aceste acte normative, nu sunt incidente pricinii. Aceasta întrucât, potrivit art.10 și art.20 din Legea nr.4/1981, între serviciile de gospodărie comunală este menţionat doar iluminatul public ce nu poate fi confundat însă cu furnizarea energiei electrice.
De altfel, și actele normative intrate în vigoare ulterior soluţionării în fond a litigiului, respectiv Legea nr.65/2002 și Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.9/2002 au clarificat în mare măsură aspectele controversate în litigiile dintre A.N.R.E. și celelalte părţi la care se referă contractul-cadru.
În concluzie, se reţine că clauzele contestate de recurenta-reclamantă fac parte dintre clauzele obligatorii prevăzute în contractul cadru stabilit de A.N.R.E. în condiţiile legii, contract în vigoare la data emiterii deciziei nr.465/2000.
Având în vedere că aceste clauze obligatorii nu sunt negociabile, în mod corect a reţinut instanţa de fond că la emiterea deciziei nr.465/2000 nu s-au încălcat dispoziţiile legale care să ocrotească vreun drept al recurentei –reclamante, nefiind deci îndeplinite condiţiile art.1 și 11 din Legea nr.29/1990.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.