Persecutaţi politic în perioada 1940-1945. Măsuri reparatorii. Cazul strămutarii ce nu s-a datorat statului român
Nu beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr.189/2000 persoana care n-a fost strămutată din culpa statului român, ci, dimpotrivă, statul a luat măsuri pentru adăpostirea și asigurarea de locuri de muncă persoanelor evacuate, expulzate sau refugiate datorită culpei altui stat.
Decizia nr.768 din 27 februarie 2002
Reclamanta C.A.M. a chemat în judecată Direcţia de Muncă și Solidaritate Socială Cluj, solicitând anularea hotărârii nr.964 din 9 martie 2001 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de art.1 lit.c, 2 alin.1, 4 și 5 din Legea nr.189/2000, în calitate de persoană strămutată.
Reclamanta a învederat că în perioada 1 septembrie 1940 – 25 martie 1945, împreună cu părinţii săi, au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea Piscolt, judeţul Satu Mare, în Petrila, judeţul Hunedoara, având calitatea de persoane strămutate, întrucât autorităţile maghiare din acea vreme le-au impus să-și părăsească domiciliul.
Întrucât Legea nr.189/2000, de modificare și completare a O.U.G. nr.105/1999 are în vedere o reparaţie morală și materială a persoanelor persecutate în perioada de ocupaţie de către trupele maghire pe teritoriul României, a susţinut reclamanta că are dreptul să beneficieze de prevederile acestor acte normative.
Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială și de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.198 din 11 iunie 2002, a respins acţiunea.
Instanţa a reţinut că nu sunt incidente în cauză prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.105/1999, situaţia de evacuat sau refugiat din teritoriile românești cedate Ungariei în anul 1940, neregăsindu-se în cadrul situaţiilor prevăzute la art.1 din ordonanţa sus-menţionată care se referă la persoanele persecutate pe motive etnice de regimurile profasciste instaurate în România în perioada 1940-1945.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta învederând că distincţia făcută de instanţă, între culpa Statului Român și a altor regimuri instaurate în România, în strămutarea forţată a unor persoane pe motive etnice, nu are suport legal, Legea nr.189/2000 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr.105/1999 nefăcând o asemenea departajare.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că populaţia românească care a avut de suferit în urma cedării către Ungaria a unei părţi din teritoriul ţării și care s-a refugiat în România după instaurarea administraţiei maghiare nu se încadrează în dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.189/2000.
Acest act normativ acordă măsuri reparatorii exclusiv persoanelor persecutate pe motive etnice de regimurile instaurate în România – în interiorul graniţelor recunoscute pe plan internaţional – în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, aceste dispoziţii legale neputând fi extinse și asupra altor categorii de persoane care n-au fost avute în vedere de legiuitor.
Persoanele evacuate de Statul Român din partea de nord a ţării cedată Ungariei,
odată cu retragerea armatei, a autorităţilor publice, a instituţiilor
administrative și de cultură, precum și populaţia expulzată de administraţia
maghiară nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000, de aprobare a
Ordonanţei Guvernului nr.105/1999. Regimul existent în România în anul 1940 nu
numai că nu a apersecutat populaţia românească refugiată în urma cedării
Ardealului de nord, ci a luat măsuri pentru adăpostirea și asigurarea de locuri
de muncă persoanelor evacuate, expulzate sau refugiate.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.