Act administrativ al Misterului de Interne referitor la reîntoarcerea forţată, în România, din alt stat, a apatridului, fost cetăţean român
Răspunsurile comunicate apatridului de către Ministerul de Interne în sensul
că nu este de competenţa sa de a cenzura actele statului străin referitoare la
expulzarea apatridului, fost cetăţean român nu sunt încălcări ale unui drept în
sensul art.1 și 11 din Legea nr.29/1990.
Secţia
de contencios administrativ – decizia nr.2586 din 18 septembrie 2002
Reclamantul G.C.M.a solicitat obligarea pârâtului Ministerul de Interne să răspundă contestaţiei înregistrate la 18 iulie 2001 privind temeiul legal în
baza căruia și-a dat acordul pentru preluarea sa din Germania, urmare cererii de preluare adresată de Ministerul de Interne al Bavariei la 25 ianuarie 1999. Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la excluderea sa din lista apatrizilor, foști cetăţeni români, pentru care și-a dat acordul de preluare și să comunice această situaţie Ministerului de Interne al Landului Bavaria.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că din anul 1990 locuiește în Germania, iar în anul 1994 i-a fost aprobată cererea de renunţare la cetăţenia română prin Hotărârea Guvernului nr.212/1994; că, deși este apatrid din anul 1994, a fost nelegal inclus în lista apatrizilor, foști cetăţeni români, pentru care Ministerul de Interne din România și-a dat acordul de preluare din Germania în baza Convenţiei bilaterale din 9 iunie 1998.
Curtea de Apel București – Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr.1406 din 23 octombrie 2001, cu motivarea că pârâtul a răspuns la petiţiile adresate de reclamant și că nu există un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul art.1 din Legea nr.29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul susţinând că instanţa de fond a reţinut eronat ca fiind soluţionată cererea sa, fără a observa că Ministerul de Interne nu a făcut dovada comunicării răspunsului datat la 10 august 2001 și nu a precizat temeiul legal în baza căruia și-a dat acordul de preluare a sa din Germania.
Totodată, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a analizat aprobarea dată cererii de preluare, ca act administrativ emis nelegal de intimat și notificat părţii germane la 2 mai 2001, cu încălcarea drepturilor sale de apatrid, care nu mai are nici o legătură juridică cu statul român.
Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a pierdut cetăţenia română, ca urmare a aprobării cererii sale de renunţare la cetăţenia română prin H.G. nr.212/1994, publicată în Monitorul Oficial nr.133/1994.
După renunţarea la cetăţenia română, statutul personal al reclamantului a fost acela de apatrid rezident în Germania și au încetat raporturile sale juridice cu statul român, astfel încât pentru accesul în România, el trebuie să solicite expres ambasadei sau consulatului român din Germania acordarea vizei de intrare în România, aplicată pe documentul de călătorie.
Reclamantul a solicitat obligarea Ministerului de Interne la soluţionarea cererii înregistrate la data de 18 iulie 2001, precum și obligarea ministerului pârât să modifice un act administrativ, în sensul excluderii sale din lista apatrizilor, foști cetăţeni români, pentru care a notificat autorităţilor germane acordul statului român de a-i prelua în România.
Cererea reclamantului de a i se răspunde la petiţia înregistrată la 18 iulie 2001 a fost soluţionată de Ministerul de Interne prin adresa nr.300/63550 din 10 august 2001, în care au fost menţinute răspunsurile la petiţiile adresate cu același obiect și comunicate cu adresele nr.6386 din 9 aprilie 2001, nr.300/63358, 63418 și nr.300/63415, 392557 din 26 iunie 2001.
În atare situaţie, dreptul de petiţionare al reclamantului nu a fost vătămat și instanţa de fond a constatat corect că nu sunt îndeplinite condiţiile art.1 alin.2 din Legea nr.29/1990 pentru a fi admisă această primă cerere.
Cea de-a doua cerere, formulată în baza art.1 și art.11 din Legea nr.29/1990, este de asemenea nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei actului administrativ despre care s-a pretins în acţiune că a fost întocmit de Ministerul de Interne cu încălcarea dreptului reclamantului de a nu fi preluat în România, în calitatea sa de persoană apatridă aflată în Germania.
Ministerul de Interne nu a întocmit și nu a comunicat autorităţilor germane un act privind preluarea reclamantului din Germania în baza Acordului bilateral din 24 septembrie 1992 încheiat de autorităţile germane și de autorităţile române sau în baza Convenţiei dintre Ministerul de Interne din România și Ministerul Federal de Interne din Germania cu privire la preluarea de persoane apatride, semnată la Bonn la 9 iunie 1998 și aprobată prin H.G. nr.869/1998.
Ministerul de Interne a comunicat reclamantului că nu-i sunt aplicabile cele două convenţii, pentru că Acordul de readmisie din 1992 se referă la preluarea persoanelor care au cetăţenie română sau germană, iar Convenţia din 1998 reprezintă o completare a Acordului din 1992 și vizează exclusiv persoanele care au devenit sau vor deveni apatride după intrarea sa în vigoare.
De asemenea, Ministerul de Interne nu a întocmit și nu a comunicat autorităţilor germane un act privind acordul de preluare a reclamantului din Germania în baza documentului denumit „Formulare convenită între părţi” semnat la 9 iunie 1998 de reprezentanţii ministerelor de interne din România și Germania.
Acest document nu face parte integrantă din Convenţia bilaterală semnată la 9 iunie 1998 și nu produce efecte juridice, așa după cum autorităţile române, sesizate cu petiţiile reclamantului, i-au comunicat acestuia cu următoarele înscrisuri, aflate în copie la dosar: adresa nr.958, 1181/1 din 29 aprilie 1999 comunicată de Avocatul Poporului, adresele nr.66310 din 24 aprilie 1999, nr.251903 din 30 august 1999, nr.3701 din 12 mai 2000 comunicate de Ministerul de Interne, adresele din 6 septembrie 1999 și adresa nr.90451 din 7 ianuarie 2000 comunicate de Ambasada României din Bonn.
Prin acest document, autorităţile române nu s-au angajat să preia forţat, împotriva voinţei lor, apatrizii, foști cetăţeni români, aflaţi în Germania, exprimându-și doar disponibilitatea de a-și da concursul la rezolvarea situaţiei lor personale, dar numai în conformitate cu normele de drept internaţional și numai dacă aceste persoane acceptă revenirea în ţara de origine.
În baza Convenţiei bilaterale aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.869/1998 și a documentului denumit „Formulare convenită între părţi”, la 5 februarie 1999 și la 10 aprilie 2001, pârâtul Ministerul de Interne a primit solicitarea Ministerului de Interne al Bavariei pentru ca reclamantul să fie preluat în România, cu motivaţia că acesta a obţinut ilegal dreptul de ședere în Germania.
Pârâtul Ministerul de Interne a luat act de aceste cereri, solicitând însă autorităţilor germane să fie depuse actele doveditoare, precum și decizia de expulzare dată în conformitate cu procedura prevăzută în legislaţia germană.
Răspunsurile astfel comunicate de ministerul pârât nu au conţinutul actului administrativ invocat prin acţiune și nu vatămă drepturile reclamantului recunoscute de Convenţia privind statutul apatrizilor încheiată la New York la 28 septembrie 1954.
Contrar susţinerilor din acţiune, răspunsurile comunicate de ministerul pârât nu au drept consecinţă limitarea dreptului de ședere și expulzarea reclamantului din Germania, dat fiind că asemenea măsuri sunt în competenţa autorităţilor din Germania, potrivit legislaţiei acestei ţări, ca atribut al suveranităţii statului respectiv.
În situaţia vătămării un drept al său de măsurile iniţiate sau adoptate în privinţa sa de către autorităţile germane, reclamantul se poate adresa acestora în cadrul procedurilor prevăzute de legislaţia statului de rezidenţă. Din acest motiv, în prezenta cauză nu pot fi examinate actele întocmite de autorităţile germane (Primăria orașului Nürnberg, Tribunalul administrativ din Bavaria, Ministerul Federal de Interne) și comunicate reclamantului în legătură cu dreptul său de ședere în Germania.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.