Act administrativ.Cetăţenie.Renunţarea minorilor la cetăţenia română.Condiţia prevăzută de art.39 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991
Actul
șefului secţiei consulare a Ambasadei Române în care s-a consemnat
consimţământul oral de renunţare la cetăţenia română, are valoare de act
autentic în sensul art.39 din Legea nr.21/1991.
Secţia
de contencios administrativ – decizia nr.2827 din 2 octombrie 2002
Reclamanţii C.A. și C.I. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei
– Comisia pentru cetăţenie, Ministerul de Interne – Direcţia generală de
evidenţă informatizată a persoanei, și Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia
consulară, solicitând obligarea autorităţilor competente să recunoască faptul
că, în conformitate cu art.27 alin.2 din Legea nr.21/1991, au pierdut cetăţenia
română și să li se elibereze dovada că nu mai sunt cetăţeni români.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că părinţii lor au primit
aprobarea cererii de renunţare la cetăţenia română și că, la data de când
ultimul dintre părinţi a pierdut cetăţenia română, erau minori și au fost
înscriși în dovada de renunţare la cetăţenia română eliberată mamei lor de
Ambasada României din Bonn. Reclamanţii au învederat că deși și-au exprimat
consimţământul pentru renunţarea la cetăţenia română, pârâţii au refuzat să le
elibereze un act în acest sens, motivând că declaraţiile de renunţare nu au
fost întocmite în formă autentică.
Curtea de Apel București – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa
civilă nr.412 din 16 aprilie 2002, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând
că refuzul pârâţilor este justificat, deoarece reclamanţii nu și-au manifestat
consimţământul privind pierderea cetăţeniei române în condiţiile prevăzute de
legea română și nu se încadrează în dispoziţiile art.27 alin.2 din Legea
nr.21/1991 republicată pentru a li se elibera dovada solicitată că nu mai sunt
cetăţeni români.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat
recurs reclamanţii, susţinând că instanţa de fond a respins greșit acţiunea,
fără a avea în vedere documentul emis de Ambasada României din Bonn din care
rezultă că și-au exprimat oral consimţământul pentru pierderea cetăţeniei
române și că, deci, potrivit art.28 alin.2 din Legea nr.21/1991, au
pierdut cetăţenia română prin efectul legii.
Recursul este fondat.
Conform art.27 alin.2 din Legea nr.21/1991
republicată, în cazul în care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la
cetăţenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori
părăsește împreună cu ei ţara, minorul pierde cetăţenia română odată cu
părinţii săi, iar dacă aceștia au pierdut cetăţenia română la date diferite, pe
ultima dintre aceste date.
Părinţii reclamanţilor nu mai sunt cetăţeni
români; ei au pierdut cetăţenia română la date diferite, prin aprobarea
renunţării la cetăţenia română: tatăl la data de 26.03.1990 prin Decretul
nr.180/1990 și mama la data de 30.06.1993 când Hotărârea Guvernului nr.294/1993
a fost publicată în Monitorul Oficial nr.142/1993.
La data pierderii cetăţeniei române de
către mama lor, reclamanţii erau minori și împliniseră vârsta de 14 ani, astfel
încât, pentru a pierde și ei cetăţenia română, era necesar și consimţământul
lor, conform art.27 alin.final din Legea nr.21/1991 republicată.
Această cerinţă legală a fost îndeplinită
la data de 8.09.1993, când reclamanţii, aflaţi împreună cu mama lor în
Germania, și-au exprimat oral consimţământul, așa după cum rezultă din actul
întocmit la acea dată cu nr.23991 la Ambasada României din Bonn.
Deși a fost eliberat de reprezentantul său, Ministerul Afacerilor Externe a refuzat să recunoască valabilitatea acestui act ca fiind atestarea pierderii cetăţeniei române și de către reclamanţi.
Refuzul Ministerului Afacerilor Externe a fost motivat, în primul rând, pe lipsa unui consimţământ dat de reclamanţi în scris și anterior pierderii cetăţeniei române de mama lor și, în al doilea rând, pe nerespectarea cerinţei de formă autentică prevăzută de art.39 din Legea nr.21/1991 republicată.
Instanţa de fond a apreciat eronat ca fiind justificat refuzul, astfel motivat de Ministerul Afacerilor Externe, de a se elibera reclamanţilor actul solicitat prin acţiune cu privire la pierderea cetăţeniei lor române.
Consimţământul oral al reclamanţilor, ca mod de manifestare unilaterală a voinţei cu intenţia de a produce efecte juridice, a fost exprimat în faţa șefului secţiei consulare la Ambasada României din Bonn și această situaţie, consemnată în actul nr.23991, nu a fost contestată de autorităţile pârâte în cauză.
Prin consimţământul expres astfel dat, reclamanţii au îndeplinit condiţia de fond prevăzută de lege și necesară pentru ca pierderea cetăţeniei române de către părinţii lor să producă efecte juridice și în privinţa lor, în sensul pierderii și de către ei a cetăţeniei române.
Actul nr.23991/8.09.1993 care atestă consimţământul dat de reclamanţi dovedește că a fost îndeplinită și condiţia de formă prevăzută de art.39 din Legea nr.21/1991 republicată și anume ca acest consimţământ să fi fost dat în forma unei declaraţii autentice.
Reclamanţii și-au exprimat consimţământul în faţa funcţionarului consular cu atribuţii de notar împuternicit să exercite pe teritoriul statului de reședinţă funcţii similare pentru cetăţenii statului trimiţător.
Pârâţii nu au contestat că actul nr.23991/8.09.1993 a fost eliberat de funcţionarul public competent să întocmească, să legalizeze și să autentifice declaraţii ale cetăţenilor români, inclusiv în probleme de cetăţenie și în drept să exercite asemenea funcţii notariale la Bonn, astfel încât actul respectiv îndeplinește cerinţele prevăzute de art.1171 Cod civil pentru a fi considerat un înscris autentic.
De asemenea, pârâţii nu au contestat că
acest act cuprinde menţiunile referitoare la îndeplinirea condiţiilor esenţiale
autentificării. Toate aceste menţiuni corespund unei încheieri de autentificare
și ele garantează autenticitatea înscrisului atât sub aspectul identităţii
părţilor, cât și sub aspectul cuprinsului său, ca expresie a voinţei
manifestate de reclamanţi la data întocmirii lui.
În consecinţă, prin forma și conţinutul său (semnătura funcţionarului public
competent, ștampila autorităţii emitente, numărul și data înregistrării,
indicarea actului normativ aplicat), actul nr.23991/8.09.1993 are aparenţa unui
înscris autentic regulat întocmit. Până la înscrierea în fals, funcţionarul
consular atestă prin acest act că, la data de 8.09.1993, reclamanţii au
declarat în faţa sa că cele cuprinse în act, cu privire la pierderea și de
către ei a cetăţeniei române, exprimă voinţa lor.
Beneficiind de prezumţia de autenticitate și de veridicitate a conţinutului său, actul nr.23991/8.09.1993 și-a produs efectele juridice prevăzute de lege chiar de la data întocmirii lui, în sensul că, de la acea dată, din punct de vedere juridic și social, reclamanţii s-au aflat în situaţia de apatrizi.
Valoarea juridică și forţa probantă a actului 23991/8.09.1993, ca înscris autentic privind consimţământul reclamanţilor, au fost recunoscute de autorităţile competente ale statului de reședinţă. Reclamanţii au primit drept de ședere și de muncă în Germania și au fost înregistraţi ca persoane fără cetăţenie în registrul de evidenţă a populaţiei ţinut la Primăria orașului Frankfurt pe Main
Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe a susţinut că actul nr.23991/8.09.1993 a fost întocmit de funcţionarul său dintr-o eroare materială, referindu-se însă în termeni generali la încălcarea unor norme de drept și fără a preciza cauza de nulitate care ar afecta valabilitatea actului.
Împrejurarea că reclamanţii, minori la data de 8.09.1993, și-au exprimat consimţământul oral nu lipsește de efecte juridice actul întocmit de funcţionarul consular competent.
De altfel, prevederile art.39 din Legea nr.21/1991 republicată au ca scop ocrotirea dreptului acelor minori care, având capacitate de exerciţiu restrânsă, pot opta pentru aplicarea art.27 alin.2 din aceeași lege, în sensul pierderii cetăţeniei române la aceeași dată cu părinţii lor, pentru a avea același statut juridic cu familia legitimă.
Dispoziţiile art.39 din Legea nr.21/1991 republicată au scopul de a ocroti interesele minorilor cu capacitate de exerciţiu restrânsă și deci reclamanţii erau singurii în drept să invoce încălcarea legii în privinţa consimţământului dat la 8.09.1993.
În consecinţă, actul nr.23991/8.09.1993 dovedește îndeplinirea condiţiilor de fond și de formă prevăzute de art.39 din Legea nr.21/1991 republicată, dispoziţii legale care trebuie interpretate în raport de art.12 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, adoptată la 28.11.1989 și ratificată de România prin Legea nr.18/1990. Această Convenţie care, potrivit art.20 din Constituţie, face parte din dreptul intern, prevede că pentru a se garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește, i se va da posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă, (…) fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.
Susţinerea Ministerului Afacerilor Externe că reclamanţii aveau obligaţia să dea declaraţiile lor de consimţământ anterior pierderii cetăţeniei române de mama lor este nefondată, pentru că dispoziţiile art.27 alin.2, alin.final și art.39 din Legea nr.21/1991 republicată nu prevăd o asemenea normă imperativă. Atât din cuprinsul Legii nr.21/1991, cât și din răspunsurile Ministerului Justiţiei la interogatoriu rezultă că declaraţiile de consimţământ ale minorilor nu se atașează la cererea părinţilor lor de renunţare la cetăţenie și se depun la misiunea diplomatică a României din raza teritorială de domiciliu din străinătate, urmând a fi comunicate Ministerului de Interne – Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
De altfel, declaraţia de consimţământ dată de copilul cu capacitate de
exerciţiu restrânsă anterior pierderii cetăţeniei române de părinţii săi, nu
poate produce prin ea însăși efectele juridice pentru care a fost întocmită,
deoarece actul respectiv este afectat de condiţiile prevăzute în art.27 alin.2
din Legea nr.21/1991 republicată, ca ambii părinţi să obţină aprobarea
renunţării la cetăţenia română și ca minorul să se afle împreună cu părinţii în
străinătate ori să părăsească împreună cu ei ţara.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că refuzul Ministerului Afacerilor Externe de a elibera reclamanţilor actul solicitat este nejustificat și vatămă dreptul acestora la recunoașterea statutului juridic de apatrizi de la data de 30.06.1993, când prin efectul legii – art.27 alin.2 din Legea nr.21/1991 republicată - au pierdut cetăţenia română, ca urmare a aprobării renunţării la cetăţenie de către mama lor prin Hotărârea Guvernului nr.294/22.06.1993, publicată în Monitorul Oficial nr.142/1993.
Consimţământul reclamanţilor, deși a fost exprimat la 8.09.1993, conform art.27 alin.2 din Legea nr.21/1991 republicată, produce efecte retroactive de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute în acest text de lege și în art.33, din aceeași lege, și de care depindea însăși valabilitatea consimţământului dat, și anume de la data când părinţii lor au pierdut cetăţenia română prin aprobarea renunţării la cetăţenie și actul de aprobare a acestei renunţări a fost publicat în Monitorul Oficial.
În consecinţă, Curtea a admis recursul și a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis acţiunea formulată și a obligat Ministerul Afacerilor Externe să elibereze actul administrativ prin care să se constate că cei doi reclamanţi au pierdut cetăţenia română la data de 30.06.1993, ca urmare a aprobării prin Hotărârea Guvernului nr.294/22.06.1993 a renunţării la cetăţenia română a mamei lor.
Obligaţia eliberării acestui act revine Ministerului Afacerilor Externe care, prin misiunile diplomatice ale României în străinătate, ambasade sau consulate, eliberează adeverinţe persoanelor care au pierdut cetăţenia română. Susţinerea Ministerului Afacerilor Externe că această competenţă aparţine Ministerului Justiţiei este nefondată, întrucât actul solicitat de reclamanţi are ca obiect pierderea de către ei a cetăţeniei române prin efectul legii – art.27 alin.2 din Legea nr.21/1991 republicată și nu cererea de aprobare a renunţării la cetăţenie care se soluţionează de comisia constituită în cadrul Ministerului Justiţiei.