Drumuri publice.Fondul special al drumurilor publice.Cazul autoturismelor aduse în ţară în sistem leasing și al autovehiculelor neradiate din circulaţie
1. Pentru vehiculele aduse în ţară în
sistem leasing se datorează, pentru fondul special al drumurilor publice, o
cotă de 5% ce se stabilește în raport cu valoarea în vamă declarată la
intrarea în ţară a acestora la care se referă art.4 pct.2 lit.b din Legea
nr.118/1996.
2. Numai pentru vehiculele radiate din
circulaţie nu se datorează contribuţii la fondul special al drumurilor, conform
art.5 alin.3 din Legea nr.118/1996.
Secţia
de contencios administrativ, decizia nr.2939 din 9 octombrie 2002
Societatea comercială „C” SA a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinţei, solicitând :
- anularea procesului-verbal nr.5419 încheiat de reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Drumurilor la 22 noiembrie 2000, prin care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 339.827.816 de lei la fondul special al drumurilor publice și la majorări de întârziere aferente, pentru perioada 1 ianuarie 1997 – 31 octombrie 2000, deși nu datora taxe pentru două autovehicule și două remorci pe care le-a adus în ţară în sistem de leasing, și pentru 52 autovehicule care nu au circulat, fiind scoase din funcţie;
- anularea deciziei nr.81 din 18 decembrie 2000 prin care Ministerul Transporturilor i-a respins contestaţia.
Pentru temeiurile invocate, acţiunea a fost admisă prin sentinţa nr.130 din 19 septembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Pitești – Secţia comercială și de contencios administrativ, în sensul că a fost anulată decizia nr.81 din 18 decembrie 2000 a Ministerului Transporturilor și în parte procesul verbal nr.5419 din 22 noiembrie 2000 încheiat de Administraţia Naţională a Drumurilor, prin înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de
783.751.462 lei.
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinţei - continuatorul legal al Ministerului Transporturilor - a declarat recurs susţinând că cele două autovehicule și cele două remorci introduse în ţară, utilizate în sistem leasing, sunt bunuri importate conform art.25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/1997 și art.64 din Codul vamal și intră sub incidenţa prevederilor art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996, care instituie o cotă de 5% pentru autovehiculele și vehiculele importate; că intenţia legiuitorului a fost ca pentru toate autovehiculele care circulau pe drumurile publice din România, indiferent de regimul vamal, să se contribuie la refacerea infrastructurii rutiere, contrar punctului de vedere al reclamantei și al instanţei de fond că bunurile aduse în sistem leasing erau la acea dată scutite de plata taxei respective.
În ce privește sumele fixe anuale prevăzute de art.4 pct.3 din Legea nr.118/1996, consideră că se datorează pentru autovehiculele scoase din circulaţie, pentru că reclamanta nu le-a radiat din circulaţie.
Recursul este fondat.
Prin procesul verbal nr.5419 din 22 noiembrie 2000 încheiat de o echipă specializată din Administraţia Naţională a Drumurilor s-a reţinut, la pct.II, că reclamanta datorează pentru Fondul special al drumurilor publice suma de 157.101.120 lei cu titlu de debite restante pentru importul a două autovehicule și a două remorci în sistem de leasing, precum și majorări de întârziere aferente, calculate până la 31 octombrie 2000, în sumă de 512.856.606 lei.
Conform prevederilor art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996 se datorează o cotă 5%, pentru autovehiculele și remorcile importate.
În ce privește includerea sau nu a celor două autovehicule și celor două remorci aduse în ţară în sistem de leasing, la 18 aprilie 1997, în categoria „bunuri importate”, punctele de vedere ale părţilor sunt diferite, intimata-reclamantă susţinând (ca de altfel și instanţa de fond) că aceste bunuri au un regim special și nu pot fi incluse în categoria bunuri importate, spre deosebire de recurenta-pârâtă care susţine contrariul.
Curtea consideră că punctul de vedere al recurentei este cel legal.
Pentru vehiculele aduse în sistem leasing se datorează cota de 5% la Fondul special al drumurilor publice, cotă ce se stabilește în raport de valoarea în vamă declarată la intrarea în ţară a acestora.
Împrejurarea că prin Ordonanţa Guvernului nr.72/1998 s-a completat art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996 prin adăugarea specificaţiei „indiferent de regimul vamal aplicabil, inclusiv pentru autovehiculele și remorcile introduse în ţară în sistem de leasing ori închiriate din străinătate”, nu poate fi interpretat în sensul că bunurile respective aduse anterior în ţară în sistem leasing nu erau supuse asupra cotei 5% (iniţial 10%), prin ordonanţă legiuitorul a urmărit în realitate să menţioneze expres leasingul și închirierea pentru a nu mai exista neclarităţi asupra conţinutului art.4 pct.2 lit.b din lege.
În art.25 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997 (așa cum avea conţinutul la data importului), se prevedea că bunurile mobile care sunt importate în scopul utilizării în sistem leasing se încadrează în regimul bunurilor admise temporar la import.
Din conţinutul textului menţionat rezultă că bunurile aduse în ţară în vederea utilizării în sistem leasing se includ în categoria bunurilor importate, iar art.64 din Codul vamal denumește importul ca introducerea în ţară a oricărui bun de provenienţă străină și intrat în circuitul economic.
Nici susţinerea că obligaţiile vamale ale reclamantei pentru aducerea în ţară a bunurilor în discuţie se stabilesc la data definitivării importului, când contractul de leasing se transformă în contract de vânzare-cumpărare,
obligaţii ce se calculează în funcţie de valoarea reziduală a autovehiculelor și remorcilor, nu poate fi reţinută ca fiind în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, Legea nr.118/1996, în art.4 și 5 prevedea că fondul special al drumurilor publice se constituie, printre altele, și din aplicarea unei cote procentuale asupra valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate, indiferent de forma de organizare a producătorilor și importatorilor, de titularul dreptului de proprietate și de deţinătorul bunului importat, cotă ce se stabilește la data efectuării formalităţilor de vămuire.
Ca atare, valoarea avută în vedere era cea de la data efectuării formalităţilor vamale, menţionată în declaraţia vamală, nu cea reziduală.
Trebuie reţinut și faptul că autovehiculele și remorcile aduse în ţară în
sistem leasing folosesc aceleași căi de circulaţie rutieră ca și celelalte
mijloace de transport auto și este normal să se aplice același tratament în ce
privește obligaţia plăţii taxei pentru Fondul special al drumurilor publice.
Intimata a fost obligată prin actul de control și la plata sumei de 361.650.889 lei (din care 122.858.953 lei debit și 238.791.936 lei majorări de întârziere aferente), reprezentând sume fixe anuale și majorări de întârziere datorate pentru autovehiculele scoase din circulaţie, dar neradiate din circulaţie.
S-au avut în vedere prevederile art.4 și art.5 din Legea nr.118/1996, precum și Normele metodologice de aplicare a legii, din care se poate trage concluzia că intimata trebuia să radieze din circulaţie autovehiculele pe care nu le mai putea utiliza pentru a beneficia de scutirea la plată a sumelor fixe anuale, ceea ce nu a făcut.
Ca atare, greșit instanţa de fond a reţinut că aceste sume nu s-ar datora de către intimată.
Datorând atât taxa pentru fondul special al drumurilor publice, cât și sumele fixe anuale prevăzute în procesul verbal de control, intimata datorează și majorările de întârziere aferente acestor sume, pentru fiecare zi de întârziere, conform art.7 din Legea nr.118/1996.
Pentru aceste considerente, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa recurată și s-a respins acţiunea.