Taxă pe valoare adăugată.Impozit pe profit.Deductibilitatea cheltuielilor.Probe.Facturi fiscale.Condiţii pentru a fi considerate documente justificative
Formularele tipizate cu regim special, printre care facturile fiscale, au
rubrici care trebuie completate pentru a fi considerate documente
justificative în baza cărora se apreciază deductibilitatea cheltuielilor la
stabilirea impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată.
Realitatea unor operaţiuni nu trebuie însă contestată de organele financiare
când s-a omis completarea unor rubrici nesemnificative, cum ar fi neindicarea
contului bancar și a băncii furnizorului care pot fi multiple și în
continuă schimbare sau a codului fiscal ori a sediului cumpărătorului.
Secţia
de contencios administrativ – decizia nr.2971 din 10 octombrie 2001
Societatea comercială „A.B.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vaslui și Garda Financiară – Secţia Vaslui, solicitând anularea deciziei nr.626 din 30 aprilie 2001, a hotărârii nr.26 din 23 noiembrie 2000 și procesului-verbal nr.3489 din 15 septembrie 2000 prin care, aceste autorităţi ale administraţiei publice, au obligat-o să plătească la bugetul de stat suma de 547.030.228 lei reprezentând impozitul pe profit, taxă pe valoarea adăugată și majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că facturile de aprovizionare primite de la firmele din București conţin toate datele necesare pentru a fi considerate documente justificative la calcularea impozitului pe profit, așa încât în mod greșit organele fiscale nu le-au luat în consideraţie și i-au stabilit un impozit suplimentar de 227.702.107 lei și majorări aferente în sumă de 206.305.022 lei.
Curtea de Apel Iași, prin sentinţa nr.1/CA din 7 ianuarie 2002, a admis acţiunea și a anulat actele administrative atacate reţinând, în esneţă, că facturile, pe care reclamanta le-a primit de la firmele furnizoare de piese de schimb, au caracter justificativ pentru evidenţa cobntabilă conform Legii contabilităţii nr.82/1991, Hotărârii Guvernului nr.83/1997 și Ordinului M.F. nr.2055/1998, astfel încât sumele la care se referă sunt deductibile din punct de vedere fiscal.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vaslui în numele și pentru Ministerul Finanţelor Publice, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art.I pct.6 din O.G. nr.40/1998, art.25 și 19 din O.G. nr.3/1992, modificată, art.119 din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilităţii nr.82/1991, aprobat prin H.G. nr.704/1993, și a H.G. nr.831/1997, în sensul că aceste dispoziţii legale nu oferă agentului economic dreptul de a deduce cheltuielile și taxa pe valoarea adăugată dacă actele în care acestea se regăsesc nu îndeplinesc condiţiile de „document justificativ”.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, dispoziţiile legale, evocate prin motivele de recurs, prevăd condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească facturile fiscale pentru a fi considerate documente justificative în baza cărora se apreciază deductibilitatea cheltuielilor la stabilirea impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată.
De asemenea, este real că, de regulă, documentele justificative conţin anumite elemente indicate enunciativ de art.119 din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilităţii nr.82/1991, aprobat prin H.G. nr.704/1993 și că facturile fiscale cu regim special cuprind mai multe rubrici referitoare la furnizor, cumpărător, cantitatea și valoarea expediţiei precum și data acesteia.
Dar, toate elementele mai sus menţionate au scopul de a atesta sub semnătura persoanelor care au întocmit, vizat și aprobat, după caz, documentele, respectiv că operaţiunea a fost efectuată.
Or, ceea ce impută organul financiar în cinci din totalul facturilor fiscale examinate cu ocazia controlului la sediul reclamantei, este lipsit de relevanţă în ce privește realitatea operaţiunilor. Astfel, neindicarea contului bancar și a băncii furnizorului care pot fi multiple și în continuă schimbare, sau a codului fiscal ori sediul cumpărătorului, care în speţă este agentul economic verificat, nu sunt de natură să afecteze realitatea operaţiunilor pe care respectivele facturi le consemnează.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.