Despăgubiri civile stabilite de organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi. Răspunderea ordonatorului principal de credite și a contabilului
Primarul localităţii în calitate de
ordonator de credite și contabilul răspund pentru paguba produsă prin
efectuarea unor cheltuieli de protocol la care primăria nu avea dreptul
chiar dacă consiliul local, fără a avea competenţă, a hotărât a fi
efectuate.
Secţia
de contencios administrativ, decizia nr.2975 din 10 octombrie 2002
Prin decizia nr.68 din 26 septembrie 2001, Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992, republicată, a admis recursul în anulare jurisdicţional declarat de procurorul general financiar împotriva sentinţei nr.1 din 10 ianuarie 2001 a Colegiului Jurisdicţional Tulcea, în sensul admiterii în parte a încheierii de sesizare și obligării pârâţilor - primar și contabil - la plata în solidar a sumei de 4.808.069 lei, reprezentând cheltuieli nelegale pentru acţiuni de protocol și a dobânzii aferente de 49,65% pe an, de la data efectuării plăţilor nelegale până la plata integrală a sumei, către Consiliul local al comunei „T”.
Pentru a decide astfel, instanţa Curţii de Conturi a reţinut, în esenţă, că potrivit art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.63/1994 și Anexei l la această ordonanţă, consiliile locale comerciale nu pot constituit legal fonduri pentru acţiuni de protocol, încât cheltuielile comunale cu această destinaţie din bugetul local sunt imputabile celor care au dispus efectuarea lor.
Împotriva acestei soluţii, T.Gh. și M.M. au declarat recurs criticând-o
pentru încălcarea și greșita aplicare a legii (art.304 pct.9
C.proc.civ.).
Se susţine în motivele de casare că plăţile au fost făcute în baza hotărârilor date de consiliul local pentru aplicarea bugetului comunei și pentru efectuarea cheltuielilor de protocol, iar din moment ce aceste hotărâri nu au fost atacate, revocate sau anulate, ele trebuiau puse în executare, primarul având chiar obligaţia legală de a asigura executarea și aplicarea lor (art.44 lit.b din Legea nr.69/1991, atunci în vigoare).
Se mai susţine, totodată, că în absenţa vinovăţiei, răspunderea
recurenţilor-pârâţi a fost în mod greșit antrenată de către organele Curţii de
Conturi și că, pe de altă parte, nu există nici un act normativ care să
fi fost încălcat.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, prin Ordonanţa Guvernului nr.63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile și instituţiile publice, aprobată și modificată prin Legea nr.13/1995, au fost stabilite dreptul unor autorităţi și instituţii publice de a efectua cheltuieli de protocol, precum și limitele exercitării acestuia, între care nu figurează și consiliile locale comunale.
Prin urmare, Consiliul local al comunei „T”. Nu avea un drept prevăzut de lege pentru a include în bugetul local cheltuieli pentru acţiuni de protocol, iar primarul, în calitate de ordonator de credite și contabilul instituţiei nu puteau dispune, respectiv aviza, în mod legal, efectuarea acestora.
Susţinerea recurenţilor în sensul că ordonanţa în cauză nu conţine o normă
expresă care să le interzică dreptul de a face cheltuieli pentru acţiuni
de protocol, nu poate fi primită, deoarece un asemenea drept nu a fost prevăzut
pentru consiliul comunal.
Cum deja s-a arătat, prin O.G. nr.63/1994 (art.4 și Anexa 1), s-a stabilit dreptul de a efectua cheltuieli pentru acţiuni de protocol numai în favorea unor anumiţi subiecţi, între care nu se regăsesc și cosiliile locale comunale.
Așa fiind, întrucât plăţile făcute sunt nelegale, în mod corect s-a antrenat răspunderea pârâţilor recurenţi pentru recuperearea sumei de 4.808.069 lei.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.