Acte ale organelor Ministerului Finanţelor Publice pentru care s-au reglementat și căi de atac administrative
Este prematură acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ
pentru anularea actelor de constatare și stabilire a unor obligaţii bugetare,
dacă în cadrul căilor de atac administrative s-a dispus refacerea actului pe
baza căruia s-au emis actele contestate.
Secţia
de contencios administrativ – decizia nr.3157 din 24 octombrie 2002
Societatea comercială „S” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice și Direcţia Generală a Finanţelor Publice și Controlului Financiar de Stat a judeţului Vrancea, solicitând anularea deciziei nr.1487 din 31 octombrie 2000 și a dispoziţiei nr.35 din 26 iulie 2000 prin care i-au fost stabilite obligaţii bugetare în sumă de 31.671.005 lei, ca nelegale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sancţiunea pentru stornarea greșită a cheltuielilor de sponsorizare (18.559.000 lei) în luna decembrie 1998 nu mai putea fi aplicată întrucât a intervenit prescripţia potrivit art.13 alin.4 din Legea nr.32/1998, iar impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată stabilite suplimentar de organele de control, precum și majorările de întârziere aferente, sunt calculate greșit, cu ignorarea actelor privind mărfurile lipsă și degradate.
Curtea de Apel Galaţi – Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.93/F din 29 mai 2001, a admis acţiunea, a anulat actele administrative contestate și a constatat că reclamanta nu are debite către stat de natura celor stabilite de organele financiare de control.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vrancea a declarat recurs în nume propriu și pentru Ministerul Finanţelor Publice susţinând că hotărârea este nelegală deoarece instanţa care a pronunţat-o s-a substituit organelor administrative jurisdicţionale, reclamanta neparcurgând procedura prevăzută de Legea nr.105/1997 atunci în vigoare.
Recursul este întemeiat.
Din dosarul cauzei rezultă că Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia generală de soluţionare a plângerilor, prin decizia nr.1487 din 31 octombrie 2000 a admis plângerea reclamantei formulată împotriva dispoziţiei nr.35 din 26 iulie 2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vrancea, în sensul desfiinţării acesteia și obligării organelor fiscale la refacerea actelor de control.
Prin considerentele deciziei s-a reţinut, în esneţă, că obligaţia de plată a sumei de 31.671.005 lei la bugetul de stat a fost stabilită fără includerea perisabilităţilor aferente lunii aprilie 1999 în calculul limitelor maxime admise pentru astfel de pierderi, iar taxa pe valoarea adăugată suplimentară a fost calculată cu ignorarea prevederilor H.G. nr.304/1999.
Potrivit art.4 din Legea nr.29/1990, actele administrative jurisdicţionale pot fi atacate cu recurs după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ.
În privinţa măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, Legea nr.105/1997, în vigoare la data emiterii actelor administrative jurisdicţionale atacate, stabilea, prin art.9, că finalizarea procedurii prealabile are loc prin emiterea deciziei de către Ministerul Finanţelor Publice, decizie care poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă.
În cadrul procedurii prealabile administrative, Ministrul Finanţelor Publice a fost investit prin lege cu prerogativa anulării actelor întocmite de organele subordonate și, în cazul de faţă, această preorgativă a fost exercitată.
Prin desfiinţarea actului administrativ-jurisdicţional emis de organul subordonat și obligarea acestuia la refacerea actului conform normelor legale, căile administrative jurisdicţionale nu au fost epuizate în sensul art.4 din Legea nr.29/1990.
Prin urmare, greșit a procedat instanţa de judecată când a pășit la soluţionarea pe fond a cauzei, fără a ţine cont de faptul că plângerea și, respectiv, contestaţia depuse la organele administrative abilitate să soluţioneze căile administrative de atac, nu au fost soluţionate pe fond.
Instanţa de judecată nu se poate substitui organului administrativ cu atribuţii jurisdicţionale expres conferite de lege, astfel încât, sesizarea instanţei mai înainte ca acest organ să se pronunţe prin decizie motivată pe fondul cauzei, este prematură.
Așa fiind, s-a admis recursul și s-a respins acţiunea ca prematură.