Proprietate publică a statului dată în administrarea unei autorităţi locale a administraţiei publice. Apărarea dreptului de administrare
Autoritatea locală a administraţiei
publice, titulară a dreptului de administrare a unui teren, proprietate publică
a statului, are acţiune, conform art.1 din Legea nr.29/1990, pentru anularea
certificatului de atestare a proprietăţii, emis în beneficiul unei regii
autonome în baza Hotărârii Guvernului nr.834/1991.
Secţia
de contencios administrativ – decizia nr.3165 din 24 octombrie 2002
Orașul Ocnele Mari, reprezentat prin primar, a chemat în judecată Ministerul Industriei și Resurselor și Societatea Naţională a Sării – Sucursala E.M.Râmnicu Vâlcea, pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr.4404 din 14 octombrie 1998, recunoașterea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 35.190 mp situat în intravilanul orașului și obligarea pârâţilor la repararea pagubei cauzată prin nefolosirea terenului respectiv.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că actul administrativ contestat este nelegal deoarece vizează un teren al său, proprietate privată, cu privire la care Ministerul Industriei și Resurselor nu putea să decidă, iar discuţiile de principiu avute cu Societatea Naţională a Sării – Sucursala E.M. Râmnicu Vâlcea, privitoare la o eventuală concesionare, nu justifică acordarea certificatului de atestare conform H.G. nr.834/1991.
Curtea de Apel Pitești, Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa nr.188 din 5 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea în sensul că a anulat actul administrativ atacat numai pentru suprafaţa de 28.390 mp, reţinând că acesta s-a aflat din anul 1963 în administrarea reclamantului care, ulterior, „în temeiul art.4 din H.G. nr.834/1991, republicată, (. . . ) a trecut în proprietatea privată a acestuia”.
Sucursala E.M.Râmnicu Vâlcea a declarat recurs susţinând că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât instanţa care a pronunţat-o a reţinut, nejustificat, existenţa dreptului vătămat în favoarea reclamantului. Acesta, în opinia recurentei, nu a dobândit proprietatea asupra terenului în discuţie prin simpla păstrare; dimpotrivă, în anul 1991 când a acceptat efectuarea de investiţii, reclamantul a pierdut și posesia terenului, care a trecut asupra investitorului.
Recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr.870 din 31 octombrie 1963 emis de ministrul Transporturilor și Telecomunicaţiilor, în baza Decretului nr.409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, s-a transmis în administrarea fostului Sfat popular Ocnele Mari suprafaţa de 113.700 mp teren cu construcţiile aferente.
Din acest teren, expertul tehnic a constatat că o suprafaţă de 28.390 mp, identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză, se regăsește în suprafaţa celor 35.190 mp ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea Societăţii Naţionale a Sării SA – E.M. Râmnicu Vâlcea.
Pe această suprafaţă, care nu s-a aflat în administrarea recurentei pârâte la data transformării sale în regie autonomă, regia a construit salina – sediul administrativ – în baza acordului de principiu pentru concesionarea terenului pentru 100 de ani.
Cu alte cuvinte, din terenul încredinţat, potrivit legii, autorităţii locale, o parte a fost afectată cu acordul respectivei autorităţi de investiţia unei persoane de drept privat și, apoi, trecută în proprietatea acesteia.
Dreptul de administrare este un drept prevăzut de lege, în primul rând, de Constituţie (art.135 alin.5); el este un drept real, este opozabil erga omnes, în raporturile de drept civil.
Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească
bunul și să dispună de a acesta, în condiţiile în care i-a fost dat în
administrare, așa încât trebuie să aibe la dispoziţie și mijloacele legale
necesare pentru apărarea acestui drept.
Între mijloacele de apărare sunt acţiunile posesorii și acţiunea în revendicare; atunci când dreptul de administrare este vătămat printr.un act administrativ, titularul are acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.
În cauză, dreptul de administrare al reclamantului asupra terenului în litigiu, chiar dacă nu s-a convertit în drept de proprietate, cum evocă recurenta, legitimează acţiunea în contencios administrativ a reclamantului, întrucât acesta s-a considerat vătămat, prin actul administrativ atacat, în dreptul său de administrare, recunoscut de lege.
Pe de altă parte, în mod corect prima instanţă a constatat că pârâta-recurentă, la data transformării sale în regie autonomă, nu avea în administrare suprafaţa de 28.390 mp și, prin urmare, condiţiile cerute de art.1 din H.G. nr.834/1991 pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu sunt îndeplinite.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.