Decizie de sancţionare emisă de CNA. Caracterul imperativ al normei privind termenul de contestare.
Legea nr. 504/2002, art. 93 alin. (3)
Prin folosirea în cuprinsul art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a sintagmei „pot fi atacate” legiuitorul a lăsat la alegerea părţii interesate doar exercitarea dreptului său de a ataca sau nu în instanţă deciziile de sancţionare emise de CNA, fără a modifica caracterul imperativ al dispoziţiei privind termenul pentru formularea acestei contestaţii sau modalitatea exercitării acestui drept, respectiv „direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel”, excluzând astfel aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la procedura prealabilă obligatorie.
În considerarea caracterului imperativ al dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei de sancţionare emisă de CNA, atrage respingerea ca tardivă a contestaţiei formulate împotriva acestei decizii.
Decizia nr. 4763 din 18 octombrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanta S.C. E Media S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziilor C.N.A. nr. 1028/02.12.2009 şi nr. 170/14.01.2010, precum şi suspendarea executării Deciziei nr.1028/02.12.2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Decizia C.N.A. nr. 1028/02.12.2009 a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 12.500 lei pentru încălcarea art.261 din Legea 504/2002 şi art.l1 din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, decizie comunicată prin poştă reclamantei la data de 07.12.2009, care a formulat contestaţie împotriva acesteia, în termenul legal, la data de 07.01.2010.
Reclamanta a mai susţinut că a respectat dispoziţiile art.261 din Legea 504/2002 şi art.11 din Decizia CNA 853/2009, oferind tuturor candidaţilor în competiţiile electorale, în mod egal, spaţii de promovare electorală şi posibilitatea de a participa la dezbateri în cadrul emisiunilor electorale.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, faţă de dispoziţiile art.93 din Legea 504/2002, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 4955 din data de 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal a respins contestaţia formulată de către reclamanta S.C. E Media S.R.L. ca tardiv introdusă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 1028/2.12.2009 a fost comunicată reclamantei prin fax la data de 3.12.2009 şi prin scrisoare recomandată la data de 4.12.2009, iar la data de 6.01.2010 reclamanta a formulat procedură prealabilă prin care a solicitat pârâtei revocarea acestei decizii (fila 12 dosar).
Evocând dispoziţiile art.93 alin. (3) din Legea 504/2002, care prevăd că deciziile de sancţionare emise de către Consiliul Naţional al Audiovizualului pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare, prima instanţă a constatat acţiunea reclamantei, introdusă la data de 20.07.2010, ca tardivă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C.
E Media S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi
netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct.9 şi art. 3041 Cod procedură civilă, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 93 alin.(3) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora plângerea prealabilă nu este obligatorie, procedura reglementată de aceste dispoziţii fiind derogatorii în raport cu aceea reglementată prin Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că Decizia CNA nr. 1048/2 decembrie 2009 este netemeinică întrucât în difuzarea emisiunilor de promovare electorală au fost respectate principiile de echitate, echilibrare şi de informare corectă a publicului, oferind tuturor candidaţilor, în mod egal spaţii de promovare electorală şi posibilitatea de a participa la dezbateri în cadrul emisiunilor electorale, astfel că au fost respectate atât prevederile art. 261 din Legea audiovizualului cât şi cele ale art. 3 alin.(1) din Decizia CNA nr. 853/2009, respectiv a făcut toate diligenţele pentru reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial pentru toţi candidaţii.
Pe de altă parte, recurenta a susţinut că în raport de data comunicării Deciziei CNA nr. 1028/2 decembrie 2009, respectiv 7 decembrie 2010, contestaţia acesteia a fost formulată în termen, aceasta fiind transmisă prin fax, la data de 7 ianuarie 2010, invocând dispoziţiile art. 101(1) Cod procedură civilă cât şi dispoziţiile art. 7 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată, nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 93 alin.(3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 93 alin.(1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 „Sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de consiliu sau Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii …”.
(2) Deciziile de sancţionare adoptate de Consiliu, în conformitate cu prevederile art. 90 şi 91 îşi produc efectele de la data comunicării.
(3) Actele emise în condiţiile prevăzute de alin.(1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.
(4) Actele emise în condiţiile alin.(1) şi neatacate în termenul prevăzut la alin.(3) constituie de drept titlu executoriu.
Din perspectiva acestor prevederi legale, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a cadrului legal, respectiv a reglementării speciale instituite prin Legea nr. 504/2002, reţinând nerespectarea termenului legal de contestare de 15 zile de la comunicare, prevăzut de dispoziţiile art. 93 alin.(3) şi constatând tardivitatea contestaţiei formulate în cauză.
Susţinerile recurentei potrivit cărora dispoziţiile art. 93 alin.(3) nu ar reprezenta o normă imperativă ci una dispozitivă întrucât legiuitorul a utilizat sintagma „pot fi atacate” şi nu a stabilit nici o sancţiune pentru urmarea procedurii generale prevăzute de Legea contenciosului administrativ sunt nefondate.
În fapt, astfel cum rezultă din examinarea textului legal mai sus menţionat prin folosirea sintagmei respective legiuitorul a lăsat la alegerea părţii interesate exercitarea dreptului său de a ataca sau nu în instanţă actul respectiv, fără a modifica caracterul imperativ al dispoziţiei privind termenul pentru formularea acestei contestaţii, respectiv termenul de 15 zile ca şi modalitatea de a exercita acest drept, „direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel” excluzând astfel aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la procedura prealabilă obligatorie.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă cu privire la neindicarea căii de atac, a termenului de contestare şi a instanţei competente în cuprinsul actului atacat, ca elemente obligatorii pentru validitatea acesteia, instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate întrucât în cauză nu sunt aplicabile aceste condiţii de formă impuse de dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, în cauză fiind aplicabil prevederile Legii nr. 504/2002, regimul sancţionator reglementat prin acest act normativ special, fiind derogator de la prevederile legii generale în materia contravenţiilor.
Cu privire la celelalte critici formulate de recurentă pe fondul cauzei, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât prin sentinţa recurată instanţa de fond a admis în mod corect, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii situaţiei în care verificarea acestor susţineri de către instanţa de control judiciar nu poate fi efectuată, având în vedere că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Recursul a fost respins ca nefondat.