Noțiunea de “imobil nou” în accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească transformările pentru a se considera că imobilul a devenit unul nou.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Imobil-construcție preluat abuziv de stat. Contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Noțiunea de “imobil nou” în accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Restituirea în natură.
Index alfabetic : Drept civil.
- Drept de proprietate privată.
- Contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001.
- Imobil nou.
- Restituirea în natură.
Legea nr. 10/2001 : art. 7 alin. (1), art. 9,
art.10 alin. (1), art.18 lit. b) și art. 19 alin.(1)
H.G. 498/2003 : pct. 18.3
În cazul în care imobilul-construcție a fost renovată, iar volumul lucrărilor rămase din casa veche fiind de 20%, și sub aspect funcțional, compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esențiale față de cele inițiale, rezultă că bunul solicitat nu constituie un imobil nou în accepțiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, și nu există vreun impediment legal pentru exceptarea de la restituirea în natură
Imobilul în litigiu fiind demolat parțial și refăcut pe aceleași fundații, cu aceleași dimensiuni, formă și compartimentare, este restituibil în natură potrivit legii speciale de reparație.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 429 din 24 ianuarie 2008
La data de 15 octombrie 2001, reclamantul C.M. a înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț contestația îndreptată împotriva soluției dată de Consiliul Județean Neamț notificării nr. 383/2001 privind imobilul-teren și construcție - situat în Piața Neamț, preluat abuziv de la bunicul său matern, solicitând să dispună restituirea în natură a imobilului.
Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a respins ca prematur formulat capătul din cererea principală privind restituirea în natură a imobilului.
Apelul declarat de reclamant a fost admis de Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 31 din 27 mai 2002, cu consecința anulării sentinței și reținerii cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanță a respins în mod greșit acțiunea în baza excepției prematurității.
Evocând fondul după anulare, prin decizia nr. 41 din 26 august 2002, instanța a respins ca nefondată contestația, reținând, în esență, că imobilul preluat de stat prin aplicarea greșită a prevederilor Decretului nr. 92/1950, aflat în prezent în administrarea Consiliului Județean, nu poate fi restituit în natură, deoarece, conform rapoartelor de expertiză tehnică efectuate într-o cauză anterioară având ca obiect cererea de restituire în natură întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, s-a constatat că prin lucrările de reamenajare din anul 1985, clădirea a fost transformată într-o asemenea măsură, încât este un imobil nou în raport cu cel preluat de stat.
S-a reținut că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în asemenea cazuri, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, indiferent de faptul că preluarea de către stat s-a făcut cu titlu valabil sau nu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.M. (decedat ulterior), recurs continuat de moștenitorul său cu același nume.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.703 din 02 februarie 2005, a admis cererea de recurs, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 213 din 03 noiembrie 2006 a admis apelul reclamantului C.M. și a schimbat în tot sentința civilă a Tribunalului Neamț, în sensul că a admis contestația, a anulat decizia nr. 6393/2001 emisă de Consiliul județean Neamț și a dispus obligarea intimatului la restituirea în natură a imobilului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice, care să stabilească dacă imobilul ce face obiectul contestației reprezintă sau nu o construcție nouă, în sensul de a se stabili dacă a fost demolat și reconstruit sau doar reamenajat de intimat, dacă s-au adăugat sau nu corpuri noi de clădire.
Evaluând expertiza efectuată, instanța a reținut că imobilul a fost reconstituit în proporție de 80% pe fundațiile din beton ale clădirii inițiale, că, sub aspect funcțional, compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esențiale față de cele inițiale, imobilul păstrându-și configurația inițială.
Nu s-a constatat existența unor corpuri de clădire noi pe orizontală sau/și pe verticală în proporție de peste 100% din aria desfășurată inițial și, în consecință, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate reține că imobilul solicitat ar constitui un imobil nou ca să fie exceptat de la restituirea în natură.
Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs Consiliul județean Neamț, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut
de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pentru următoarele motive:
În mod eronat s-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 19 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, apreciind că sunt exceptate de la restituirea în natură doar imobilele cărora li s-au adăugat corpuri noi cu depășirea procentului de 100%.
Instanța, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile sus menționate, a considerat că lucrările efectuate s-au adăugat la o construcție existentă.
Din rapoartele de expertiză, rezultă că vechea clădire a fost demolată, păstrându-se amplasamentul și fundația acesteia, situație în care, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin.(1) din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
De principiu, legea specială de reparație instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De la această regulă, legiuitorul a prevăzut și excepții – limitativ enumerate – care, prin definiție sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse, prin asimilare, la alte ipoteze decât cele strict reglementate.
În limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, raportate la considerentele hotărârii atacate, sunt de analizat prevederile art. 9, art.10 alin. (1), art.18 lit. b) și art. 19 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005.
În ciclul procesual anterior, Curtea de Apel Bacău a respins cererile de restituire în natură, cu motivarea că imobilul în litigiu a fost transformat într-o asemenea măsură încât este un imobil nou, în raport cu cel preluat de stat, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Urmare a admiterii recursului declarat de reclamant, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat această decizie și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Instanța de trimitere a apreciat drept „total greșită” concluzia instanței anterioare, arătând că un imobil reamenajat nu înseamnă un imobil nou și că, în accepțiunea art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială a legii, în vigoare la data pronunțării deciziei de casare), astfel cum acest articol a fost explicat prin H.G. nr. 498/2003, imobil nou, în raport cu cel preluat, este acela căruia i s-au adăugat în raport cu forma inițială corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă 50% din suprafața construită inițială sau imobilul care, urmare a modificărilor aduse, a devenit o construcție destinată să deservească o activitate specifică.
Instanța de recurs a statuat că, pentru stabilirea situației reale a imobilului, se impune administrarea probatoriilor necesare „în raport cu prevederile legale citate”, respectiv cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 18.3 din H.G. 498/2003. Potrivit art. 315 alin.(4) C.proc.civ., la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Dispunând efectuarea în cauză a unei lucrări de specialitate, instanța de trimitere s-a conformat îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin hotărârea de casare.
Potrivit raportului de expertiză, s-a concluzionat că imobilul a fost renovat, mai bine zis reconstruită structura de rezistență, mai puțin fundațiile de beton, volumul lucrărilor rămase din casa veche fiind de 20%, că sub aspect funcțional, compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esențiale față de cele inițiale, iar camerele clădirii inițiale au fost utilizate pentru locuit, de asemenea și-n prezent se folosesc tot pentru locuit, ele fiind ocupate de chiriași. Ca atare, aprecierea instanței anterioare, în sensul că bunul solicitat nu constituie un imobil nou în accepțiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, și că nu există vreun impediment legal pentru exceptarea de la restituirea în natură, este rezultatul interpretării și aplicării corecte a legii speciale de reparație.
Într-o manieră echivocă, recurentul susține că vechea clădire nu mai există, caz în care ar fi aplicabile prevederile art. 18 lit. b) și ale art. 10 alin. (1) din actul normativ analizat.
Această susținere nu poate fi reținută, având în vedere două considerente:
În primul rând, este de remarcat că „inexistența” la data apariției Legii nr. 10/2001 a construcției inițiale, nu a fost reținută în primul ciclu procesual de instanța de apel care, evocând fondul, a apreciat că imobilul există, însă a suferit transformări de natură a-l concretiza drept un imobil nou.
Recursul fiind exercitat de titularul cererii de restituire în natură și admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cu certitudine a împrejurărilor de fapt în funcție de care să se poată verifica dacă lucrările de „reamenajare” efectuate de pârât se încadrează în cele care exceptează imobilul de la restituirea în natură conform art. 18 lit. c) – în prezent art. 19 alin.(1), după modificările și completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanța de apel nu putea afirma incidența unui alt caz de exceptare de la regula consacrată în art. 7 alin. (1) și art. 9 din actul normativ analizat, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat prevederile art. 315 alin. (4) C.proc.civ.
În al doilea rând, conform probelor administrate, se constată că ipoteza preconizată de recurent nu subzistă în prezenta cauză, legiuitorul având în vedere, în reglementarea art. 18 lit. b și a art. 10 alin. (1), imposibilitatea restituirii în natură doar în situația în care clădirile preluate în mod abuziv nu mai existau la data intrării în vigoare a legii, fiind integral, total demolate.
Astfel, potrivit art. 10 alin.(1) și art. 9, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent în situația construcțiilor demolate total, pentru cele demolate parțial (refăcute sau nu ca urmare a demolării parțiale) prevăzându-se restituirea în natură „în stare în care se află la data cererii de restituire”.
În concluzie, imobilul în litigiu fiind demolat parțial și refăcut pe aceleași fundații, cu aceleași dimensiuni, formă și compartimentare, este restituibil în natură.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)
C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.