Răspunderea statului pentru condamnarea nelegală. Daune materiale și morale. Criterii de evaluare a întinderii despăgubirii.
Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Răspunderea statului pentru condamnare abuzivă. Daune materiale. Daune morale.
Index alfabetic : Drept civil.
- Răspunderea statului.
- Cuantumul daunelor morale și materiale.
- Criterii de evaluare.
Constituție : art. 48 alin.(3)
Cod procedură penală : art. 504, art. 505 alin.(1)
Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
Astfel, nu poate fi susținută ideea unui prejudiciu efectiv și a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității umane, al suferințelor fizice și psihice.
Criteriile legale se regăsesc în dispozițiile art. 505 alin.(1) Cod procedură penală și au în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1481 din 5 martie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă sub nr. 4823/2005, reclamanta P.Z. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să dispună repararea pagubei suferite în urma condamnării pe nedrept a defunctului său soț, P.N., la pedeapsa de 25 ani de temniță grea pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale (prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. b Cod penal anterior, cu aplicarea art. 31 din Cod penal anterior), la 15 ani detenție grea pentru săvârșirea infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare (prevăzută de art. 1931 alin. 3 și alin. 4 din Codul penal anterior) și confiscarea totală a averii, dispusă prin sentința nr. 241 din 16 decembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară și decizia nr. 57 din 22 februarie 1958 a Tribunalului Suprem – Colegiul militar, prin obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000.000 RON.
S-a arătat că prin decizia nr. 145 din 26 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât admiterea recursului în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 241 din 16 decembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară și deciziei nr. 57 din 22 februarie 1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul militar, casând hotărârile atacate cu privire la mai mulți inculpați printre care și P.N., dispunând achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1931 alin. 3 și alin. 4 din Cod penal anterior, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală precum și înlăturarea pedepsei complementare a confiscării totale a averii.
Reclamanta a mai arătat că soțul său, P.N. a fost o personalitate a vremurilor sale, realizările sale în plan profesional fiind impresionante: acesta a fost consilier juridic, avocat la Baroul Ilfov până în 1945, licențiat în drept și filozofie, consilier în Consiliul Județean Ilfov, deputat al Partidului Conservator în Parlamentul României, a făcut parte din consiliile de administrare ale unor întreprinderi economice și președinte al unor societăți de interes național, director general la Editura Gutenberg, fondator al revistei Ghilotina (1915), fondator al ziarului Arena din Iași, redactor la Revista Flacăra (1920-1921), a înființat și finanțat ziarul „Latinul”, a fost membru al Societății Scriitorilor Români, a avut colaborări publicistice cu „Epoca”, „Latinul”, „Flacăra”, „Steagul”, „Ghilotina”, „Gazeta Tribunalelor” și altele, a fost autor al mai multor lucrări de filozofie, parapsihologie, al unor apreciate publicații în domeniul literar și științific și volume de proză.
După eliberarea din detenție, lipsurile materiale au făcut imposibilă continuarea muncii sale de o viață, neavând bani pentru publicarea cărților sale.
Ulterior, reclamanta a depus cerere precizatoare, evaluând daunele materiale la suma de 70.380 lei, reprezentând cuantificarea prejudiciului conform art. 1084 Cod civil. S-a arătat că acest prejudiciu reprezintă echivalentul salariului mediu net pentru luna martie 2006 (828 lei), salariu calculat pentru perioada echivalentă detenției. Restul despăgubirilor solicitate reprezintă daune morale aferente atât perioadei de detenție, cât și consecințelor pe care acestea le-a avut în plan profesional și personal.
Prin sentința civilă nr. 1307 din 3 noiembrie 2006, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis în parte acțiunea și în consecință, a obligat pârâtul la plata sumei de 350.000 lei, cu titlu de daune.
Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut pe aspectul legitimării procesuale a reclamantei, că aceasta este dovedită în cauză, față de dispozițiile art. 506 alin.(2) C.p.p. (care dau posibilitatea continuării sau pornirii acțiunii, după moartea persoanei îndreptățite, de către persoanele care se aflau în întreținerea sa), de art. 4 din Decretul - Lege nr. 118/1990 (referitoare la drepturile soțului supraviețuitor al fostului deținut politic) și în raport de jurisprudența C.E.D.O.
În privința fondului cauzei, s-a constatat că prin decizia nr. 145 din 26 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare împotriva sentinței Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară și a deciziei Tribunalului Suprem, Colegiul militar, dispunând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.p.p., achitarea lui P.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 209 pct. 1 și art. 1931 alin.(3) din Codul penal anterior, precum și înlăturarea pedepsei complementare a confiscării totale a averii.
S-a reținut că, prin condamnările pentru care s-a pronunțat ulterior o hotărâre definitivă de achitare s-a cauzat persoanei vătămate un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație – precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane – relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Lipsirea de libertate a avut repercusiuni și în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989 viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.
Fiind întrunite elementele răspunderii civile instituite de art. 504 C.p.p. și art. 48 alin.(3) din Constituție, s-a reținut că se impune repararea integrală de către stat a pagubei suferite, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.
În privința cuantumului despăgubirilor, s-a apreciat că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat bănește. În schimb, poate fi acordată victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, dar ceea ce trebuie evaluată în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.
S-a constatat că satisfacția echitabilă pretinsă cuprinde în speță, două componente: reparația daunelor materiale și o compensație pentru prejudiciul moral, acesta din urmă neputând fi disociat de cel material, întrucât au condiții cauzale asemănătoare. Ca atare, tribunalul a apreciat că se impune stabilirea unei despăgubiri globale, fără a se distinge între cele două feluri de prejudicii.
În stabilirea cuantumului, s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, orice arestare și inculpare pe nedrept produc celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea și pe de altă parte, în concret, s-a ținut seama de personalitatea lui P.N., care s-a remarcat prin multiple realizări, atât în domeniul artistic, cât și în cel științific.
A fost avută în vedere de asemenea, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte, acesta era cunoscut ca o persoană deosebită, iar prin condamnarea abuzivă, a fost lipsit de posibilitatea de a continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare.
Drept urmare, în stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, cuantumul sumei pretinse a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea a fost admisă pentru suma de 350.000 lei.
Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți.
Reclamanta a criticat soluția arătând că tribunalul nu a avut în vedere atingerea adusă prestigiului profesional, față de împrejurarea că arestarea lui P.N. s-a dispus pentru fapte incompatibile cu natura profesiei de avocat a acestuia. De altfel, după eliberarea din penitenciar, situația profesională a acestuia s-a schimbat în mod radical, prin imposibilitatea desfășurării de activități juridice.
Deși instanța a considerat că este îndreptățită repararea integrală a prejudiciului, nu a reușit să-l cuantifice și să-l aprecieze în mod just, cuantumul daunelor fiind unul derizoriu.
Ministerul Finanțelor Publice a susținut caracterul nelegal al soluției, sub aspectul recunoașterii calității procesuale active a reclamantei și al întinderii despăgubirilor acordate, pretinzând nesocotirea dispozițiilor art. 504-506 C.proc.civ.
În faza apelului probatoriul a fost suplimentat, la solicitarea reclamantei administrându-se proba cu înscrisuri și cea testimonială.
Prin decizia nr. 301 din 2 mai 2007,Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă a respins ambele apeluri ca nefondate.
Cu referire la calitatea procesuală activă a reclamantei, s-a constatat că aceasta a fost corect apreciată de prima instanță, față de dispozițiile art. 506 alin.(2) C.p.p., care dau posibilitatea promovării unei asemenea acțiuni, după moartea celui îndreptățit, persoanei care se afla în întreținerea acestuia.
De asemenea, faptul că instanța a acordat o sumă globală cu titlu de despăgubiri, fără a disocia prejudiciul material de cel moral, a fost găsit justificat de perioada lungă de timp scursă, care a generat imposibilitatea determinării veniturilor pe care le obținea victima înainte de condamnare.
Criticile reclamantei, concentrate pe aspectul întinderii despăgubirilor, considerate insuficiente, au fost apreciate nefondate, în condițiile în care prejudiciul real adus victimei prin neexecutarea profesiei nu a putut fi probat. Desfășurarea activității de avocat, ca profesie liberală, nu a permis determinarea cu exactitate a veniturilor care ar fi putut fi realizate, având în vedere că veniturile obținute de avocați au caracter aleatoriu.
S-a apreciat că suma acordată de prima instanță are caracter rezonabil, ținând seama de situația juridică a victimei.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambii apelanți.
1. Prin recursul exercitat, reclamanta a criticat decizia sub următoarele aspecte:
Hotărârea este lipsită de temei
legal, întrucât nu a ținut seama, în evaluarea prejudiciului cauzat,
de daunele provocate în perioada detenției cât și de
consecințele ireparabile pe care hotărârea de condamnare le-a
lăsat asupra întregii vieți, analiză în cadrul căreia o
atenție deosebită trebuia acordată calității persoanei
prejudiciate, anterior săvârșirii erorii judiciare.
În mod inexplicabil instanța de apel stabilește identic cu instanța de fond daunele provocate, deși aprecierea unui prejudiciu de natură nepatrimonială are o doză de aproximare, lăsată la latitudinea judecătorului.
În acest context, aproximarea identică cu cea a instanței de fond creează suspiciuni asupra modului de analiză a prejudiciului nepatrimonial, cu atât mai mult cu cât în apel au fost administrate probe noi, de natură să confirme amplitudinea prejudiciului.
Hotărârea instanței de apel nu a făcut niciun fel de referire la faptul că prejudiciul constă totodată în atingerea adusă prestigiului profesional, în raport de împrejurarea că măsura arestării s-a dispus pentru fapte care au atras imposibilitatea exercitării profesiei de avocat.
Perioada detenției a avut repercusiuni negative asupra stării de sănătate, generând suferințe fizice care ar putea fi înlăturate prin acordarea de despăgubiri bănești.
În consecință, deși instanța de apel a găsit îndreptățită solicitarea de reparare a prejudiciului, nu a oferit o analiză suficientă asupra cuantumului acestuia, păstrarea soluției instanței de fond fiind inexplicabilă, mai ales raportat la materia daunelor morale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
2. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut greșita apreciere a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 504-506 C.p.p., deși temeiul unei astfel de acțiuni nu putea fi reprezentat decât de dispozițiile art. 94-96 din Legea nr. 303/2004, în funcție de care acțiunea era tardivă.
În plus, reclamanta nu a făcut dovada calității sale procesuale active, instanțele interpretând greșit dispozițiile art. 506 alin. (2) C.p.p., care i-ar fi dat reclamantei îndreptățirea să promoveze acțiunea.
Cu privire la cele două recursuri declarate în cauză, Înalta Curte a constatat următoarele:
1). Recursul reclamantei este nefondat.
Pretinzând nelegalitatea soluției, recurenta invocă în realitate, elemente de fapt relevate de probele administrate în cauză, de natură să conducă, în aprecierea acesteia, la un alt cuantum al despăgubirilor.
Situația de fapt, privind arestarea, condamnarea și ulterior, achitarea lui P.N., personalitatea marcantă a acestuia au fost stabilite de instanțele fondului, pe baza acestor elemente realizându-se cuantificarea daunelor.
Au fost avute în vedere de asemenea, contrar susținerii recurentei, consecințele pe care le-a avut condamnarea asupra victimei pe plan
profesional, inclusiv imposibilitatea exercitării activității de avocat.
Sub acest aspect însă, s-a reținut că prejudiciul material, constând în veniturile pe care P.N. nu le-a mai realizat în calitate de avocat, nu pot fi stabilite distinct, ele făcând obiectul unei aprecieri globale și al cumulului cu despăgubirile morale.
Raționamentul instanței este just, având în vedere pe de o parte, natura liberală a profesiei de avocat, pe de altă parte, intervalul mare de timp scurs de la data condamnării, ceea ce a generat, sub aspect probatoriu, imposibilitatea stabilirii veniturilor pe care le obținea victima înainte de condamnare și ca atare, pierderea suferită și beneficiul nerealizat.
Deși susține caracterul nelegal al soluției, recurenta nu este în măsură să indice textele de lege care au fost nesocotite la adoptarea hotărârilor.
Aceasta, în condițiile în care criteriile legale ce se regăsesc în dispozițiile art. 505 alin.(1) C.p.p., care au constituit fundamentul cererii de chemare în judecată au în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, elemente de care instanțele fondului au ținut seama.
De altfel, recurenta susține în mod contradictoriu, pe de o parte, că stabilirea unui prejudiciu de natură nepatrimonială are o doză de aproximare, lăsată la aprecierea judecătorului, pentru ca apoi, să nege această putere de aproximare instanței de apel.
Or, împrejurarea că instanța de apel a considerat că nivelul daunelor a fost corect stabilit de prima instanță a fondului nu înseamnă, astfel cum s-a pretins, că a lipsit propria analiză pe acest aspect.
Probele suplimentare administrate în faza apelului nu au fost de natură să conducă la stabilirea altei situații de fapt, ci doar să confirme întrunirea cerințelor angajării răspunderii statului pentru condamnarea nelegală, cu toate consecințele negative pe care le-a atras asupra victimei, pe plan personal și profesional .
Critica recurentei legată de aprecierea subiectivă a judecătorului asupra întinderii despăgubirilor, îndeosebi a celor de natură morală, nu poate fi primită așadar, întrucât, în absența unor criterii pe baza cărora să se realizeze o cuantificare obiectivă a acestor despăgubiri, trebuie recunoscută puterea de apreciere a judecătorilor fondului pe acest aspect.
Jurisprudența are, în această materie, putere creatoare, fiind chemată să se pronunțe în condițiile în care dispozițiile legale nu oferă criterii stricte de cuantificare a daunelor.
De altfel, fără să nege acest drept al instanțelor de fond, recurenta critică faptul că aprecierea subiectivă a judecătorului nu se suprapune cu nivelul pretențiilor formulate de aceasta.
Or, în situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
Tot astfel, nu poate fi susținută ideea unui prejudiciu efectiv și a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității umane, al suferințelor fizice și psihice.
În consecință, pentru considerentele expuse, criticile de nelegalitate formulate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. au fost găsite nefondate, recursul reclamantei a fost respins ca atare.
2). Recursul Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a fost exercitat cu încălcarea dispozițiilor art. 301 C.proc.civ., respectiv, cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Astfel, potrivit actului procedural, comunicarea hotărârii către pârât s-a
realizat la 15 iunie 2007, cererea de recurs fiind transmisă prin poștă la 6 iulie 2007.
Rezultă, față de dispozițiile art. 102 alin. (1) și ale art. 101 alin. (1) C.proc.civ., că exercitarea căii de atac s-a făcut cu depășirea termenului defipt de lege.
În consecință, recursul pârâtului a fost respins ca tardiv declarat.