Răspunderea pentru fapta prepusului. Temeiurile
nașterii raportului de prepușenie.
Cuprins pe materii
: Drept civil. Obligaţii. Răspundere civilă
delictuală. Răspunderea pentru fapta altei persoane.
Index alfabetic : Obligaţii.
- răspundere civilă.
- faptă ilicită.
- prejudiciu.
- raport de prepușenie.
- despăgubiri.
C.civ., art. 1000 alin.(3)
Raportul de prepușenie
nu este dat numai de relaţiile de muncă ori de prestări servicii materializate
prin contracte specifice, ci și de raporturile efective din momentul săvârșirii
faptei ilicite.
Astfel, esenţial
este ca în acel moment făptuitorul să se afle sub îndrumarea și autoritatea
persoanei a cărei răspundere în garanţie va fi angajată în înţelesul art. 1000
alin.(3) Cod civil, chiar dacă acea persoană era alta decât cea la care acel
făptuitor era angajat din punct de vedere formal.
ICCJ, Secţia civilă
și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1529 din 6 martie 2008
La 27 iulie 2004 G.C.
a chemat în judecată pe pârâţii S.G.S. și S.C. A. S.R.L. pentru a fi obligaţi
la plata sumei de 3.000 Euro daune materiale, 300 Euro lunar cu titlu de
despăgubiri civile periodice cu începere de la 10 iunie 2004 și 350.000 Euro
daune morale. Ulterior reclamanta a
majorat câtimea daunelor materiale la 300 milioane lei, a despăgubirilor
periodice la 15 milioane lei și a daunelor morale la 14 miliarde lei.
Tribunalul
Brașov a recunoscut prin încheiere, pe cale incidentală, sentinţa penală
definitivă pronunţată de Judecătoria orașului Gyor
din Ungaria la 18 iunie 2004, prin care s-a constatat că pârâtul S.G.S. s-a
făcut vinovat pentru infracţiunea de accident rutier din culpă săvârșită în
localitatea Hegyeshalom din Ungaria, având ca
rezultat invaliditatea perenă cauzată reclamantei G.C. Pârâtul, în calitate de
șofer, a pornit autobuzul tip Volvo cu ușile deschise
fără a se asigura că a luat sfârșit urcarea și coborârea pasagerilor, condiţii
în care reclamanta G.C. a căzut din autobuz, ale cărui roţi din spate au trecut
peste piciorul stâng al reclamantei, ceea ce a determinat
amputarea ulterioară a acelui picior la nivelul treimii mijlocii a
coapsei.
Tribunalul
Brașov, prin sentinţa civilă nr. 15/S/2006, a respins excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. și a admis în parte
acţiunea civilă introdusă de reclamanta G.C., obligând în solidar pe pârâţii
S.G.S. și S.C. A. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 215.354.000 lei ROL
și echivalentul a 20.000 forinţi cu titlu de daune materiale, suma de
15.000.000 lei ROL lunar cu începere de la 10 iunie 2004 cu titlu de
despăgubiri civile periodice, suma de 2 miliarde lei ROL cu titlu de daune
morale.
Toate părţile
au declarat apel.
Curtea de
Apel Brașov, a pronunţat decizia civilă nr. 273/AP din 12 decembrie 2006, prin
care a admis apelurile și a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în
sensul că, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, a redus
cuantumul despăgubirilor periodice lunare de la 1500 RON la 800 RON și a
majorat cuantumul daunelor morale de la 200.000 RON la 1.000.000 RON.
Împotriva
deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta și pârâta S.C. A. S.R.L.
Reclamanta a
cerut modificarea deciziei recurate în sensul
stabilirii daunelor morale la cuantumul cerut, scop în care a susţinut că suma
acordată în apel este consecinţa unei nelegalităţi în
sensul definit prin art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pârâta S.C.
A. S.R.L. a invocat cazul de nelegalitate prevăzut de
art. 304 pct.9 C.proc.civ., susţinând că instanţele
au încălcat prevederile art. 1000 alin.(3) din C.civ.,
care definește prepușenia prin criteriul raportului
de subordonare dintre comitent și prepus, raport care nu a existat între pârâţi
la data producerii faptului cauzator de prejudicii. La acel moment, pârâtul
S.G.S. era angajatul S.C. T. S.A., care a efectuat transportul în cauză în
calitatea sa de prestator către S.C. A. S.R.L., calitate izvorâtă din
contractul de prestări servicii intervenit între menţionatele societăţi comerciale.
Ca urmare,
calitatea procesuală pasivă aparţine angajatorului persoanei care a săvârșit
fapta delictuală, astfel că S.C. A. S.R.L. nu poate fi parte în acest proces.
Recursurile au fost respinse în temeiul art. 312
alin.(1) C.proc.civ.
Cu privire la recursul formulat de reclamantă,
Curtea a reţinut următoarele :
Majorând
cuantumul daunelor morale,
instanţa de apel a avut în vedere, așa cum rezultă explicit din motivarea
hotărârii atacate, prejudiciul moral deosebit constând în dureri fizice și
suferinţe psihice cu greu cuantificabile, generate reclamantei de accident și
consecinţele acestuia: renunţarea la o viaţă de familie normală,
imposibilitatea de a avea copii, dificultăţile în participarea la evenimente
normale în viaţa unei persoane, incluzând importantul prejudiciu de agrement și
estetic.
Diferenţa dintre valoarea acordată a daunelor morale
și cea susţinută de reclamantă nu este rezultatul lipsei temeiului legal,
încălcării legii ori greșitei aplicări a legii în sensul reglementat prin art.
304 pct. 9 C.proc.civ., ci sunt consecinţa exclusivă
a interpretării probelor și evaluării întinderii prejudiciului de către
instanţa de apel ca operaţiuni de introspecţie și voinţă psihologică ale
judecătorilor din apel.
Cu alte cuvinte, cuantificarea reparaţiei daunelor
morale pe baza unor criterii corecte constituie chestiuni de fapt, iar
criticile în contra acesteia, sunt critici de netemeinicie, care însă nu mai
constituie motiv de recurs după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, dată
la care a fost abrogat pct. 11 al art. 304 C.proc.civ.
În ceea ce
privește recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., s-au
reţinut următoarele :
Este
adevărat că pârâtul S.G.S. era angajatul S.C. T. S.A., firmă care, în raport cu
pârâta S.C. A. S.R.L., avea calitate de cărăuș, izvorâtă dintr-un contract de
prestări servicii intervenit între cele două societăţi.
Invocata
inexistenţă a raportului de prepușenie este numai un
aspect pur formal.
În
realitate, prepușenia nu este dată numai de relaţiile
de muncă ori de prestări servicii materializate prin contracte
specifice, ci și de raporturile
efective din momentul săvârșirii faptei ilicite.
Astfel,
esenţial este ca în acel moment făptuitorul să se afle sub îndrumarea și
autoritatea persoanei a cărei răspundere în garanţie va fi angajată în
înţelesul art. 1000 alin.(3) Cod civil, chiar dacă acea persoană era alta decât
cea la care acel făptuitor era angajat din punct de vedere formal.
Este ceea ce
instanţele au constatat în cauza de faţă în urma administrării și analizării
unui probatoriu pe deplin lămuritor, care atestă clar existenţa unor raporturi
dintre pârâţi, similare raporturilor de muncă.
Ca urmare, nu este întemeiată susţinerea referitoare
la lipsa calităţii procesuale a S.C. A. S.R.L.
În raport cu toate cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.