Natura civilă a litigiului având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, în care una din părți este o persoană juridică. Instanța competentă.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență materială.
Index alfabetic : Competența materială procesuală.
- Declinare.
- Persoană juridică.
- Contract de vânzare-cumpărare.
- Natura civilă a cauzei.
C.proc.civ. : art. 2 lit. b
Caracterizarea unui litigiu ca fiind de
natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport
de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți.
Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu:
comercialitate, în sensul că, potrivit legii, ele sunt acte de comerț
prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale și din care
izvorăsc obligații comerciale.
Litigiul având ca obiect, acțiunea în nulitate absolută a unui
contract de vânzare-cumpărare - din acest contract neizvorând
obligații comerciale - este de natură civilă și
competența de soluționare aparține judecătoriei în raport
de valoarea obiectului cererii.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia civilă nr.1776 din 17 martie 2008
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București,
reclamantul P.D.A. a chemat în judecată pe pârâții N.S.R., S.C. B. T.
S.R.L., Municipiul București prin Primarul General și Statul Român,
prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate
nulitatea actului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 1999, privind un
apartament dintr-un imobil situat în București, încheiat între pârâtul
N.S.R., în calitate de vânzător și S.C. B.T. S.R.L., în calitate de
cumpărător, cu repunerea părților în situația
anterioară; să se constate că imobilul a fost preluat de
către stat fără titlu; să fie obligați pârâții
N.S.R. și S.C. B. T. S.R.L. să-i lase în deplină proprietate
și liniștită posesie apartamentul sus menționat.
Prin sentința civilă nr. 4963 din 20 mai 2005, Judecătoria
sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale
și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, Secția civilă, în conformitate cu
prevederile art. 2 alin.(1) lit. b C.proc.civ., valoarea obiectului cererii
fiind peste 1 miliard de lei.
Prin sentința civilă nr. 1402 din 5 decembrie 2005, Tribunalul
București, Secția a IV-a civilă, a admis excepția
necompetenței materiale și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1
București.
S-a reținut că, întrucât valoarea apartamentului în litigiu fiind sub
500.000 RON, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) pct. 1
lit. b C.proc.civ., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005,
potrivit cărora, tribunalul judecă în primă instanță
procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o
valoare de peste 5 miliarde lei.
S-a mai reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada că
apartamentul aflat în litigiu face parte din fondul de comerț al pârâtei
S.C. R.T.P. S.R.L. (fostă S.C. B.T. S.R.L.).
Fiind astfel investită, Judecătoria sectorului 1 București, prin
sentința civilă nr. 7678 din 17 mai 2007, a admis excepția
necompetenței sale materiale și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția
comercială, și constatând conflict negativ de competență, a
înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea
acestuia.
S-a reținut că prezentul litigiu este de natură comercială,
întrucât pârâta S.C. R.T.P. S.R.L., parte în contractul de
vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se
constata, în calitate de cumpărător, este o persoană
juridică cu statut de societate comercială, astfel încât, sunt
incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a C.proc.civ.
Prin sentința nr. 29 din 4 iulie 2007, Curtea de Apel București,
Secția a
IV-a civilă a
stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei sectorului 1 București.
Instanța care a soluționat conflictul negativ de
competență, a reținut că pricina dedusă
judecății este de natură civilă și nu comercială
și că valoarea obiectului acțiunii fiind sub 5 miliarde lei
vechi, sunt incidente prevederile art. 2 lit. b C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs S.C. R.T.P. S.R.L. invocând
prevederile art. 304 pct.7, pct.8 și pct.9 C.proc.civ.
S-a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe
care se sprijină, iar instanța a interpretat greșit actul dedus
judecății, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 15
noiembrie 1999, considerându-l un act de natură civilă deși
acesta este un act de natură comercială.
Mai susține că imobilul în litigiu, cumpărat în vederea
realizării activității comerciale, formează fondul de
comerț și este înregistrat în evidența contabilă a
societății, plătind pentru acesta taxe și impozite, astfel
că, în această situație, competența de soluționare
aparținea secției comerciale a Tribunalului București.
Recursul nu este fondat.
Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau
comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile
raporturilor juridice existente între părți.
Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de
comerț și comercianți și el privește raporturile
juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul
civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum și
raporturile procesuale nepatrimoniale.
Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu:
comercialitate, în sensul că, potrivit legii, ele sunt acte de comerț
prin care se
stabilesc raporturi
juridice comerciale și din care izvorăsc obligații comerciale.
În speță, contractul de vânzare-cumpărare în discuție nu se
circumscrie raporturilor din sfera comercialului, din acest contract neizvorând
obligații comerciale.
De aceea, este irelevant faptul că imobilul cumpărat de
recurenta-pârâtă în baza contractului de vânzare-cumpărare
formează fondul său de comerț și că este înregistrat
în evidența contabilă a societății.
Drept urmare, cum litigiul dedus judecății are ca obiect, în
principal, acțiunea în nulitate absolută a contractului de
vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul N.S.R., în calitate de
vânzător și pârâta-recurentă, în calitate de cumpărătoare,
în mod just, prin hotărârea atacată, s-a apreciat că litigiul
este de natură civilă și competența de soluționare
aparține judecătoriei în raport de valoarea obiectului cererii.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând
legalitatea hotărârii atacate, recursul a fost respins ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.(1) C.proc.civ.