Recunoașterea efectelor unei hotărâri pronunțată de un stat membru. Procedura de citare a părților în fața instanței străine.
Cuprins pe materii : Drept comunitar. Recunoașterea efectelor unei hotărâri străine.
Index alfabetic : hotărârea judecătorească străină
- exequatur
- procedură de citare
- normă comunitară
Convenția de la Haga
Convenția privind asistența judiciară în materie
civilă și penală, încheiată între România și
Republica Italiană în1973, art. 7 alin.(1)
Regulamentul (CE) nr. 44/2001
Legea nr. 105/1992
Legea nr. 187/2003 [abrogată de OUG nr.119/2006]
Notă : Regulamentul CE nr. 44/2001 a fost modificat succesiv prin: Regulamentul (CE) nr. 1496/2002 al Comisiei din 21 august 2002; Regulamentul (CE) nr. 1937/2004 al Comisiei din 9 noiembrie 2004; Regulamentul (CE) nr. 2245/2004 al Comisiei din 27 decembrie 2004; Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006; Regulamentul (CE) nr. 1103/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008
Instanțele române, sesizate cu o cerere prin care se solicită recunoașterea efectelor unei hotărâri pronunțate în străinătate, pot verifica legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, conform art. 34 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000.
Prevederile Convenției de la Haga din 1 martie 1954, la care România a aderat prin Decretul nr. 81/1971, nu exclud facultatea de a transmite actele direct, prin poștă, celor interesați care se află în străinătate și facultatea, pentru cei interesați, de a face să se efectueze notificări direct, prin grija funcționarilor ministeriali sau a altor funcționari competenți din țara de destinație.
Prin urmare, dacă la primele termene de judecată procedura de citare s-a realizat prin autoritatea centrală instituită de Convenția de la Haga, care în România este Ministerul Justiției, iar ulterior pentru un alt termen, procedura de citare s-a realizat direct între autoritățile străine și partea română din proces, se constată că aceasta din urmă a fost înștiințată de existența procesului pe rolul instanțelor străine.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3869 din 11 iunie 2008
Prin sentința civilă nr. 1607/2006, Tribunalul București, a admis cererea formulată de petenta E. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. M&M I.E. S.R.L. și a recunoscut pe teritoriul României efectele judecătorești ale sentinței nr. 5617/2006, pronunțată de Secțiunea a VII-a civilă din cadrul Tribunalului ordinar din Milano, Italia.
Prin decizia nr. 363/2007, Curtea de Apel București, a respins ca nefondat apelul declarat de S.C. M&M I.E. S.R.L.
Instanța de apel a reținut că pârâta, deși invocă judecarea cauzei de către instanța străină cu procedura viciată de citare, nu aduce nici un argument cu privire la acest aspect, pe care îl semnalează în mod generic, ceea ce face ca mențiunea autorităților italiene privind întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi judecată cauza să nu poată fi pusă la îndoială.
A mai reținut curtea de apel că celelalte motive invocate privesc
aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate pe calea exequatur-ului, potrivit Legii nr. 187/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. M&M I.E. S.R.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.
Recurenta a arătat că decizia este nelegală, deoarece pronunțarea hotărârii Tribunalului ordinar din Milano s-a dat fără participarea sa, în condițiile în care societatea nu a primit nici o citație sau altă formă de înștiințare despre existența pe rolul instanței italiene a unei cauze în ceea ce o privește.
Hotărârea tribunalului cuprinde mențiunea că „dat fiind că durează în continuare tăcerea din partea societății M&M I.E. S.R.L. (...) prin scrisoarea din 22 martie 2005 Tribunalul București a comunicat imposibilitatea notificării actului judiciar destinatarului, care, de altfel, avizat de sosirea plicului care i-a fost adresat acestuia, nu s-a prezentat pentru retragerea poștei. Ca urmare, documentele au fost retransmise notificatorului."
A mai susținut recurenta că în mod greșit a constatat curtea de apel că, dacă instanța italiană a constatat că procedura de citare a fost legal îndeplinită, aceasta nu mai poate fi verificată.
Procedura de citare a fost greșit realizată de instanțele române, care au omis aplicabilitatea imperativă a dispozițiilor art. 89, art.92 și art.921 din C.proc.civ. Art. 37 lit. b din Legea nr. 187/2003 statuează tocmai situația în care recunoașterea nu poate fi făcută dacă judecata în fața autorităților judiciare ale statului străin s-a făcut în lipsa părții române, aceasta indicând o viciere a procedurii de citare.
Înalta Curte a constatat, în ceea ce privește criticile aduse hotărârii instanței de apel și care permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., că acestea nu sunt întemeiate.
La data la care tribunalul a pronunțat sentința prin care s-au recunoscut pe teritoriul României efectele hotărârii judecătorești italiene, România nu era stat membru al Uniunii Europene și aplicabile în materie erau dispozițiile Legii nr. 187/2003.
Însă la momentul pronunțării hotărârii curții de apel, România devenise deja stat membru al Uniunii Europene, având obligația de a implementa dispozițiile normelor comunitare, în domeniul lor de reglementare.
În materia recunoașterii hotărârilor străine, atât legea în vigoare la data pronunțării deciziei cât și Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, cuprind prevederi similare.
Astfel, conform dispozițiilor art. 37 lit. b din Legea nr. 187/2003, hotărârea pronunțată într-un stat membru nu poate fi recunoscută dacă „hotărârea a fost pronunțată în lipsa pârâtului, iar instanța constată că actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost înmânat în timp util, astfel încât pârâtul să aibă posibilitatea de a-și pregăti apărarea, cu condiția ca pârâtul să fi exercitat căile de atac împotriva hotărârii, dacă a avut posibilitatea să o facă".
Conform dispozițiilor art. 34 din norma comunitară, o hotărâre nu este recunoscută dacă „actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului, care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, daca pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă".
Prin urmare, instanțele române, sesizate cu o cerere prin care se solicită recunoașterea efectelor unei hotărâri pronunțate în străinătate, pot verifica legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, în condițiile arătate.
În cauză, instanța italiană a acordat mai multe termene de judecată, pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu societatea pârâtă S.C. M&M I.E. S.R.L.
Astfel, primul termen de judecată a fost fixat la 9 februarie 2005, apoi cauza a fost amânată la data de 8 iunie 2005, 8 octombrie 2005 și apoi la 5 aprilie 2006, când constatându-se îndeplinită procedura de citare cu pârâta, s-a dispus judecata în contumacie, fixându-se termen de judecată la 9 mai 2006, dându-se părții pârâte un termen de până la 20 de zile înainte de audiență pentru „prezentarea celor indicate la art. 180 din Codul de procedură civilă."
Între România și Republica Italiană, la data judecării litigiului exista Convenția privind asistența judiciară în materie civilă și penală, publicată în M.Of. nr. 77 din 2 iunie 1973, iar dispozițiile art. 7 alin.(1) prevăd că actele judiciare se comunică potrivit prevederilor Convenției de la Haga din 1 martie 1954, cu excepția situațiilor limitativ enumerate.
Or, potrivit art. 6 alin.(1) și alin.(2) din Convenția de la Haga din 1 martie 1954, la care România a aderat prin Decretul nr. 81/1971, prevederile sale nu exclud facultatea de a transmite actele direct, prin poștă, celor interesați care se află în străinătate și facultatea, pentru cei interesați, de a face să se efectueze notificări direct, prin grija funcționarilor ministeriali sau a altor funcționari competenți din țara de destinație.
În cauză, la primele termene de judecată procedura de citare s-a realizat prin autoritatea centrală instituită de Convenția de la Haga, care în România este Ministerul Justiției, dar la termenul de judecată din 5 aprilie 2005, procedura de citare s-a realizat direct între autoritățile italiene și partea română din proces.
Acest lucru este dovedit de citația expediată, conform procedurii italiene, de avocatul societății E. S.R.L., la data de 19 octombrie 2005 și pentru care există copia avizului de primire, semnată de destinatar la data de 11 noiembrie 2005.
Prin urmare, nu are relevanță faptul că autoritățile române însărcinate cu realizarea procedurii de citare nu au îndeplinit corespunzător această procedură pe parcursul anului 2005, din moment ce, la termenul din 5 aprilie 2006, procedura de citare cu partea română a fost realizată direct, lucru permis de Convenția de la Haga și de Convenția bilaterală de asistență judiciară în materie civilă și penală.
Astfel, se constată că societatea recurentă a fost înștiințată de existența procesului pe rolul instanțelor italiene, în acest sens comunicându-i-se nu doar notificarea din care rezulta data la care a fost fixată audierea publică, ci și copie după cererea de chemare în judecată și că a dispus de timpul necesar în vederea pregătirii apărării.
Acest lucru este atestat de faptul că pe avizul de primire, la rubrica destinatar de află semnătura reprezentantului societății, semnătură ce nu a fost contestată de aceasta.
Față de cele arătate, recursul declarat de S.C. M&M I.E. S.R.L., în temeiul art. 312 alin.(1) din C.proc.civ., a fost respins ca nefondat.