Prorogare judecătorească de competență. Efecte.
Cuprins pe materii : Competența instanțelor. Prorogarea judecătorească de competență. Conflict de competență.
Index alfabetic : competență teritorială
- prorogare judecătorească de competență
- conflict negativ
C.proc.civ., art. 313
În cazul în care soluția instanței de recurs de trimitere a cauzei spre rejudecare la o altă curte de apel, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 313 teza II C.proc.civ., vizând interesele unei bune administrări a justiției, operează prorogarea judecătorească de competență, iar efectele sale se extind asupra tuturor gradelor de jurisdicție și nu doar asupra fazei procesuale în care prorogarea a intervenit.
Astfel, calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de judecată, sesizată prin prorogare de competență, se judecă de instanța imediat superioară celei care a dat hotărârea atacată, iar rejudecarea în urma desființării sau casării cu trimitere, dispusă de o instanță de control judiciar, investită ca efect al prorogării de competență, se judecă de o instanță inferioară din raza celei căreia a desființat sau casat hotărârea.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4533 din 3 iulie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caras Severin,
reclamanta P.R. a solicitat anularea dispoziției nr. 1475/2003, emisă de Primarul municipiului Reșița și restituirea în natură a terenului rămas liber din imobilul înscris în CF 787 Reșița Română.
Prin sentința civilă nr. 887/2004, Tribunalul Caras Severin a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 1646/2004, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamantă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală prin decizia nr. 5393 din 17 iunie 2005, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, pe care a casat-o și, în temeiul art. 313 teza II C.proc.civ., în interesul bunei administrări a justiției, a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba lulia.
Curtea de Apel Alba lulia, prin decizia civilă nr. 214A din 30 iunie 2006, a admis apelul declarat de reclamantă și continuat de M.J. în nume propriu, în calitate de succesor și în calitate de reprezentant al moștenitorilor P.A. și M.P., a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Caras Severin.
Instanța de apel a constatat că, de la data deciziei pronunțate de instanța supremă, au fost modificate dispozițiile art. 297 din Codul de procedură civilă, în sensul că atunci când prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, în caz de desființare a hotărârii atacate, cauza va fi trimisă spre rejudecare acesteia.
Prin sentința civilă nr. 3211 din 15 decembrie 2006, Tribunalul Caraș Severin a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Alba lulia.
Tribunalul Caraș Severin a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul bunei administrări a justiției, a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Alba lulia și nu Curții de Apel Timișoara.
Aceasta înseamnă că, la rândul său, Curtea de Apel Alba lulia trebuia să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Alba.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și Primarul municipiului Reșița.
Prin decizia civilă nr. 951/R din 8 octombrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins recursurile declarate, reținând că atunci când a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Alba Iulia, instanța supremă a invocat și a avut în vedere dispozițiile art. 313 teza II C.proc.civ.
În asemenea cazuri, când după casare se trimite cauza spre rejudecare unei alte instanțe de același grad, se dispune o adevărată strămutare a cauzei, iar aceasta vizează toate gradele de jurisdicție.
Fiind investit cu soluționarea cererii, prin sentința civilă nr. 13 din 9 ianuarie 2008, Tribunalul Alba a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Caras Severin.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Analizând conflictul negativ de competență astfel creat, Înalta Curte a constatat că instanța competentă să soluționeze cererea reclamanților este Tribunalul Alba, pentru următoarele considerente :
Prin decizia nr. 5393 din 17 iunie 2005, Înalta Curte de Casație
și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta P.R. împotriva deciziei nr. 1646 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel Timișoara, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
Soluția trimiterii cauzei la o altă curte de apel s-a întemeiat pe dispozițiile art. 313 teza II C.proc.civ. și a vizat interesele unei bune administrări a justiției.
Prin urmare, fiind vorba despre o prorogare judecătorească de competență, ea își extinde efectele asupra tuturor gradelor de jurisdicție și nu doar asupra fazei procesuale în care prorogarea a intervenit.
Pentru aceleași rațiuni pentru care calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de judecată, sesizată prin prorogare de competență (legală, judecătorească sau convențională), se judecă de instanța imediat superioară celei care a dat hotărârea atacată și rejudecarea în urma desființării sau casării cu trimitere, dispusă de o instanță de control judiciar, investită ca efect al prorogării de competență, se judecă de o instanță inferioară din raza celei căreia a desființat sau casat hotărârea.
Față de cele arătate, competența de soluționare a cererii, în cauză, aparține unui tribunal din raza Curții de Apel Alba Iulia, respectiv Tribunalului Alba.